Adevarul.ro

Volumul „Singur pe lume“ va fi distribuit mâine, împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei. Romanul lui Hector Malot este al 57-lea din colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă“.

Scriitorul francez Hector Malot (20 mai 1830 - 17 iulie 1907) s-a născut în satul La Bouille, în vecinătatea râului Sena. A studiat Dreptul la Rouen şi Paris, însă, în cele din urmă, a învins pasiunea pentru literatură. La început a fost critic de teatru pentru „Lloyd Français", apoi, critic literar pentru „L'Opinion Nationale". A publicat prima carte, „Amanţii", în 1859. În total, a scris peste 70 de romane, însă cel mai cunoscut rămâne „Singur pe lume" (1878).

Dedicaţie pentru Lucie

Hector i-a dedicat volumul fiicei sale, Lucie Malot, cu menţiunea: „În timp ce scriam această carte, mă gândeam tot timpul la tine, copila mea, şi numele tău îmi venea în fiecare clipă pe buze. O să-i placă lui Lucie? O va interesa pe Lucie? Tot timpul Lucie. Numele tău, pronunţat atât de des, trebuie să fie înscris la începutul acestor pagini: nu ştiu ce soartă vor avea, dar, oricare ar fi aceasta, ele îmi vor da o mulţumire care valorează cât tot succesul, satisfacţia de a mă gândi că tu le poţi citi, bucuria de a ţi le oferi".

Dacă i-a plăcut lui Lucie sau nu, n-avem de unde să ştim, dar „Singur pe lume" este considerată una dintre cărţile de suflet ale copiilor de pretutindeni. Rémi este băieţelul de zece ani, care trăia liniştit alături de Tuşa Barberin, până într-o zi când, bărbatul acesteia, rămas schilod în urma unui accident de muncă, l-a vândut lui signor Vitalis, care deţinea o trupă de „artişti" ambulanţi din care făceau parte maimuţica Sufleţel, cu un cap mare negru, cu faţa lată şi scurtă, cu nasul cârn şi cu buzele galbene, căţeluşul alb Capi, care şi-a salutat audienţa ridicându-se pe lăbuţele din spate şi încrucişându-le pe cele din faţă pe piept, câinele cu blana neagră, signor Zerbino (Cavalerul) şi căţeluşa gri, Dolce, „blândă şi cu un aer şmecher ".

Vândut pentru un pumn de franci

Signor Vitalis, un bătrân înalt, cu barbă albă, îşi câştiga pâinea cu trupa sa, oferind spectacole peste tot în lume. Rémi era speriat că Barberin avea să-l vândă lui signor Vitalis şi nu putea să se mai bucure de căldura căminului său şi de colţul de grădină, unde tuşa Barberin îi dăduse voie să planteze napi porceşti. Gândul băiatului s-a adeverit. Barberin l-a vândut lui signor Vitalis pentru opt monede de cinci franci. Rémi, cel mai proaspăt membru al trupei de artişti ambulanţi, a pornit la drum alături de „noul său stăpân", cu o bocceluţă pe umăr, în care avea doar două cămăşi şi o pereche de pantaloni de pânză, şi aceia uzaţi. Signor Vitalis s-a dovedit a fi generos cu băieţelul, cumpărându-i pantofi, o haină de catifea albastră, nişte pantaloni de stofă şi o pălărie de fetru, exact cum îi promisese.

„Voi purta catifea, eu, care nu purtasem până atunci decât pânză; o pălărie, când până atunci nu avusesem decât părul să mă acopere; sigur că signor Vitalis era cel mai bun om din lume, cel mai generos şi cel mai bogat. Este adevărat că haina de catifea era decolorată şi mototolită, că pantalonii erau cam roşi, că era greu de ghicit care fusese culoarea pălăriei, atâta ploaie şi praf înghiţise, dar, fermecat de atâta splendoare, eram insensibil la imperfecţiunile care se ascundeau sub strălucirea lor", gândea Rémi. Nici nu bănuia băiatul pe unde aveau să-l poarte paşii în următorii ani.