Singurătatea în garsonieră

Un roman cu unul dintre cele mai însingurate personaje feminine din literatura română contemporană. După ce a publicat „Domnişoara Cvasi” (2001) şi „Înţelegerea drept în inimă”(2004), cărţi la limita dintre lirism şi prozaic, poeta şi jurnalista de radio Adela Greceanu (n. 1975) debutează în proză cu un roman al singurătăţii.

Adam este unul dintre iubiţii imposibili ai fetei care-şi trăieşte singurătatea într-o garsonieră jucîndu-se, pînă la dependenţă, pe telefonul mobil:

„Prima tură de Stack Attack i-am dedicat-o lui Adam. Cu Adam vorbeam în engleză. O limbă care nu era nici a mea, nici a lui. Anul ăsta Adam împlineşte 67 de ani. E frig acum în Polonia. E gheaţă la malul Mării Baltice.

După ce l-am cunoscut pe Adam, vreme de un an de zile, cît i-am aşteptat răspunsul la singura epistolă pe care i-am trimis-o, am avut la calculatorul de la serviciu un bookmark la harta oraşului Gdansk. Pe atunci n-aveam laptot şi internet acasă.

Cel puţin o dată pe săptămînă îmi făceam un cadou că mi-am terminat treaba: deschideam Interactive city map of Gdansk şi căutam Piastowska 89 ca să văd cum strada lui Adam aproape se varsă în Marea Baltică.

Dădeam click pe opţiunea satellite şi vedeam copacii de pe marginea străzii Piastowska, maşinile parcate pe strada Piastowska şi acoperişurile clădirilor de pe strada Piastowska.

Făceam imaginea tot mai mare şi, cînd să ajung la Adam: We are sorry, but we don`t have imagery at this zoom level for this region.

Şi-atunci făceam un pas înapoi, acceptam distanţa fiindcă numai de la distanţă vedeam crengile golaşe ale copacilor, maşinile şi acoperişurile clădirilor, poate chiar casa lui Adam de pe strada Piastowska.

Apropierea era imposibilă, we are sorry. Şi harta asta, ca limba engleză. Întotdeauna era frig în harta oraşului Gdansk, vedere din satelit. Am făcut 5.835 de puncte la Stack Attack.”

Personaje gureşe

Romanul se deschide cu o lungă conversaţie între cinci femei: naşa Lena, verişoara Pulheria, mătuşa Zizi şi tanti Sofica împletesc părul miresei în chiar noaptea de dinaintea nunţii. Cu excepţia naşei Lena, femeie dintr-o bucată şi trecută prin viaţă, celelalte au rămas fete mari.

Verişoara Pulheria este uşor alienată, tanti Sofica, o romantică incurabilă care vorbeşte elevat, iar mătuşa Zizi, cît se poate de moartă. Replicile pline de umor, micile ironii, curiozităţile şi tandreţea femeilor guralive încurajează poveştile stranii ale miresei care, ca într-un ritual de purificare premaritală, trebuie să se lepede de amintirea foştilor iubiţi.

Mireasa îşi numeşte mirele „miel”, numai că vocea ei rosteşte o Cîntare a Cîntărilor pervertită, sumbră şi absconsă în care moartea, pe măsură ce zorii se apropie, devine tot mai prezentă pentru a se risipi brusc la mijlocul cărţii cînd romanul continuă cu naraţiunea la persoana întîi a miresei părăsite. Totul a fost un exerciţiu de exorcizare sau un delir al fetei căzute în depresie după o serie de cinci eşecuri amoroase.

Cartea devine un fel de calendar al gesturilor fără vlagă ale fostei viitoare mirese retrase în garsonieră alături de pisica ei, refuzînd lumea şi gîndind la foştii ei iubiţi deveniţi un fel de plăci tectonice ale propriei memorii. Rareori singurătatea a fost (de)scrisă atît  de rece.

Poveştile de dragoste ale logodnicei părăsite nu sînt cîtuşi de puţin spectaculoase, n-au mister, nici momente magice, sînt fragile şi lipsite de pasiune (nici o scenă de dragoste nu e evocată), iar rupturile, aproape necesare.

Dar tocmai platitudinea, castitatea şi efemeritatea iubiţilor, tocmai caracterul friabil al presupuselor iubiri conferă dramatism singurătăţii fetei predispuse să inventeze sentimente şi, în cele din urmă, epuizate să se tot agaţe de goliciuni sufleteşti masculine.

Mireasa cu şosete roşii, această fată mereu sedusă de la sine, permanent evitată şi întotdeauna aproape părăsită, este unul dintre cele mai însingurate personaje feminine din literatura română contemporană.

Info

Mireasa cu şosete roşii de Adela Greceanu
Editura Polirom, 2008