Şerban Foarţă pune Biblia în versuri

"Eccleziastul" şi "Cîntarea cîntărilor" apar acum în versiunea lui Şerban Foarţă, poate ultimul mare poet român cu geniu lingvistic, la 320 de ani de la prima traducere românească a

"Eccleziastul" şi "Cîntarea cîntărilor" apar acum în versiunea lui Şerban Foarţă, poate ultimul mare poet român cu geniu lingvistic, la 320 de ani de la prima traducere românească a Bibliei, cea a lui Şerban Cantacuzino, din 1688.

Iată cum sună cel mai celebru pasaj al "Cîntării cîntărilor" în minunata versiune a lui Şerban Foarţă: "Iubito, preafrumoasă eşti, / nu-i alta pe măsura ta! / Columbe,-n ochi ai, cînd priveşti / pe gînduri, prin mahrama ta. / Ţi-asemui părul cu o turmă / de capre,-n văi, în Galaad. / Ţi-asemui dinţii cu o turmă / de albe oi ce trec prin vad / ca să se-adape; toate-au gemeni / în pîntece, nu-i una stearpă. / Iubito, buzele-ţi asemeni / cu-o panglică sau o eşarfă / de purpur îs; iar glasu-ţi mîndru / mă farmecă precum o harpă. / O rodie dată-n două ţi-este / obrazu-ţi, cînd se-ascunde întru zaif; grumazu-ţi - turnul este / al rigăi David, înnăscut / în colţi de lănci şi solzi de scut. / Iubito, sînii ţi-s asemeni / cu puii unei ciute, gemeni, / cînd, printre crini, aceasta paşte... // Pînă ce-o nouă zi se naşte, / o iau spre dealul de-oliban / şi muntele de smirnă, - eu. / Frumoasă-n toate şi mereu / eşti tu...// Buzele-ţi picură, mireasă, / ca fagurele, şi-o mireasmă / de miere şi de lapte ai / sub limba ta; şi ai mireasmă, / de-oliban şi smirnă-n strai, / în vălurile-ţi albe,-n rochii / mireasmă de mireasă ai."

Cel mai celebru poem de dragoste

După ce, acum cîţiva ani, Şerban Foarţă a pus în versuri "Psalmii" lui David, compilînd nu mai puţin de şapte traduceri româneşti şi alte cîteva străine, realizînd o adevărată capodoperă prin felul în care limba română a ultimelor secole este sintetizată în forma ei cea mai expresivă (vezi "Cartea Psalmilor", Editura Brumar, 2007), iată-l "recidivînd" şi rescriind în versuri alte două cărţi ale Vechiului Testament.

Mă opresc la "Cîntarea cîntărilor", dialogul de dragoste dintre regele Solomon (970-931 î. Ch.), fiul lui David, şi frumoasa păstoriţă săracă Sulamita, pe care regele o întîlneşte în munţii Libanului. Prezenţa acestui poem, în care nu apare nici măcar o singură dată numele Divinităţii, printre cărţile canonice de învăţătură din Vechiul Testament i-a nedumerit serios pe cercetători.

S-a discutat mult despre natura acestui text - o misterioasă pastorală ebraică cu influenţe egiptene şi care semăna cu cîntecele de nuntă babiloniene.

De-a lungul secolelor s-a spus despre acest poem de dragoste în care îndrăgostiţii îşi laudă iubirea şi frumuseţea că ar fi, rînd pe rînd, o alegorie a Exodului, un cîntec mistic despre unirea lui Iehova cu poporul lui Israel, o reflecţie poetică a iubirii lui Iisus pentru Biserică, un dialog între regele Solomon şi statul său, ba chiar un dialog ocult între Soare şi Lună.

Numai în secolul al XII-lea i-au fost închinate poemului peste 30 de comentarii, căci era greu de acceptat ca un poem atît de frumos să nu fie mistic-religios.

În timp, interpretările alegorice, mistice şi simbolice s-au epuizat şi astăzi poemul este văzut - aşa cum spuseseră încă de timpuriu şi Hippolit, şi Origene - în toată splendoarea candid-lirică a erotismului său latent: o cîntare profană de nuntă în care un mire frumos, puternic şi misterios, dorit de toate fecioarele Palestinei, închină imnuri de dragoste, de frumuseţe şi de slavă miresei sale care, la rîndu-i, îi laudă frumuseţea, îl aşteaptă şi-l cheamă plină de dorinţă.

Această nouă ispravă a lui Şerban Foarţă confirmă faptul că este cel mai puternic brand poetic pe care-l avem.

INFO

Ecclesiastul şi Cîntarea cîntărilor pre stihuri retocmite acum de Şerban Foarţă

Editura: Art, 2008