Secretul din spatele misterului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Insula misterioasă“
„Insula misterioasă“

Volumul II din „Insula misterioasă“, de Jules Verne, va fi distribuit miercurea viitoare, împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei. Romanul continuă acţiunea din „20.000 de leghe sub mări“ dezvăluind soarta căpitanului Nemo, rămasă un mister la sfârşitul cărţii precedente.

La sfârşitul romanului „20.000 de leghe sub mări", nava Nautilus fusese atrasă într-o furtună uriaşă pe coasta Norvegiei care dăduse oportunitatea celor trei prizonieri - profesorul Aronnax, Ned Land şi Conseil - să evadeze. Totuşi, Nautilus dispăruse fără urmă în vârtejul furtunii. Căpitanul Nemo va reveni însă, dezlegând enigma de pe Lincoln, locul de desfăşurare a acţiunii din romanul „Insula misterioasă".

Rezolvarea unui puzzle

Povestea cărţii relatează aventurile unui grup de cinci americani pe o insulă necunoscută din Pacificul de Sud. Inginerul Cyrus Smith, servitorul său Neb, marinarul Bonadventure Pencroff, protejatul său Harbert Brown şi jurnalistul Gedéon Spilett, prizonieri în Războiul Civil din America, evadează cu un balon din Virginia şi, după un zbor problematic pe vreme furtunoasă, aterizează pe o insulă vulcanică necunoscută. Cei cinci o numesc Insula Lincoln.

Mulţumită minţii strălucite a inginerului Smith, supravieţuitorii reuşesc să identifice poziţia geografică a insulei, să îşi procure toate elementele necesare subzistenţei şi să îşi construiască chiar o casă. Grupul întâmpină o serie de aventuri în timp ce se luptă cu vremea neprielnică şi cu condiţiile neprimitoare ale insulei.

Mai multe întâmplări inexplicabile sporesc misterul locului: salvarea stranie a lui Top - câinele lui Smith, descoperirea unei cutii cu armament şi unelte, a unui mesaj ascuns într-o sticlă prin intermediul căruia cineva cerea ajutor, salvarea grupului de o navă de piraţi ce explodează în mod inexplicabil, salvarea lui Harbert de malarie prin descoperirea unei cutii cu sulfat de chinină care să îl vindece.

Ilustraţie din romanul „Insula misterioasă“, volumul II

Ilustraţie din romanul „Insula misterioasă“, volumul II

Toate misterele se elucidează, însă, odată cu apariţia căpitanului Nemo. Acesta se salvase din marea furtună în care fusese prins pe coasta Norvegiei şi adusese nava Nautilus pe Lincoln, insula ce devenise apoi căminul său.

În spatele tuturor evenimentelor de neînţeles ce se petrecuseră se aflase mâna salvatoare a căpitanului Nemo. Acesta va muri însă, prevenind grupul asupra unei viitoare erupţii vulcanice a insulei. Înainte de a se stinge, căpitanul Nemo îşi spune toată povestea şi îşi dezvăluie adevărata identitate.

Un roman cu viaţă lungă

Romanul „Insula misterioasă" a fost publicat pentru prima dată în 1874, la Editura Hetzel, din Franţa. Prima traducere în limba engleză a cărţii dezvăluie o anecdotă comică: traducătorul englez a schimbat numele lui Smith în Harding pentru că varianta originală era asociată, în Anglia, cu un nume de ţigan şi nu putea denumi un erou englez.

De asemenea, prima variantă britanică omite dezvăluirea sentimentelor antiimperialiste mărturiste de căpitanul Nemo pe patul de moarte, pentru ca publicul englez să nu se simtă ofensat.

Cartea a fost ecranizată de nouă ori pentru cinematograf şi televiziune. Cele mai cunoscute adaptări sunt cele două producţii americane omonime din 1951, respectiv 1961, ambele produse de Columbia Pictures. Cea mai recentă adaptare este serialul TV din 2005, produs pentru Canalul Hallmark, ce îi are pe Kyle MacLachlan în rolul lui Cyrus şi pe Patrick Stewart în rolul căpitanului Nemo.

Cartea a fost ecranizată de nouă ori pentru cinematograf şi televiziune

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite