Scriitorul care (te) vânează

Guillermo Arriaga (născut la 13 martie 1958) e unul dintre cei mai interesanţi scriitori mexicani contemporani

„Retorno 201“, cartea de povestiri a scenaristului filmelor „Babel“, „21 de grame“ şi „Amores perros“, ne oferă o proză dură, deopotrivă senzuală şi violentă. Volumul este însoţit de un altul, în care textul lui Guillermo Arriaga este adnotat de 186 de artişti şi bloggeri români.

Decupez un fragment din ultima povestire a volumului, „În Pace":

„Maria insistă: «nu l-ai văzut pe Juan?» şi treaba este că ea e îndrăgostită de Juan şi eu sunt îndrăgostit de ea şi de mine este îndrăgostită Elena şi de Elena e îndrăgostit Pedro şi de Pedro e îndrăgostită Leticia şi de Leticia e îndrăgostit Juan şi eu îţi spun Maria: «da, ştiu unde e Juan, s-a dus la Leticia»... el e îndrăgostit de ea şi eu sunt îndrăgostit de tine şi tu proasto nu-ţi dai seama şi ai îndrăzneala să-mi spui: «am încredere în tine, Miguel, suntem prieteni şi-ţi încredinţez secretul meu cel mai mare... sunt îndrăgostită de Juan» şi eu, căţea vagaboandă, volatilă, de nedomesticit, n-am încredere în tine şi de-aia nu-ţi spun că te iubesc, cum n-am putut să-i spun nici mamei niciodată despre toate vizitele care sub formă de mătuşă apăreau în solidul-sordidul-splendidul nostru cămin, nici n-am să-ţi spun, mamă, femeie rătăcită, vaporoasă şi intangibilă că mătuşile dormeau în camera ta şi a tatei şi că în acelaşi pat matrimonial în care himenul tău se rupsese tata le săruta pe toate mătuşile mele, le săruta ochii, nasul, gura, urechile, sânii, fesele, braţele, pulpele, genunchii, tălpile, degetul mic de la mâna strângă, aceeaşi mână pe care şi-a dus-o la piept când a făcut infarctul, când miocardul său muşchiulos s-a rupt în două şi el a strigat fără niciun cuvânt şi din gura lui s-a scurs bala păstoasă, aproape seacă, a morţii care l-a luat grăbită şi ni l-a lăsat cu ochii deschişi, uitându-se la mine cu cele două mii şase sute şaizecişişase de zile de viaţă ale mele şi la una dintre mătuşi ce semi-goală, semi-sărutată, semi-mângâiată ţipa văzându-l şi ţipam şi eu şi tata-cadavru ţipa şi mai tare, el, încă mirosind a căuş de femeie, a sudoare de femeie avidă, aceeaşi sudoare ca a Mariei pe care o vreau impregnată în mine, foarte adânc..."

Orori & frumuseţi

Cei care i-au citit precedentele două romane traduse tot la Editura Vellant („Un dulce miros de moarte" şi „Escadron Ghilotina") ştiu la ce să se aştepte de la Guillermo Arriaga: o proză dură, plină de cruzimi (uneori şi perversiuni), deopotrivă senzuală şi violentă, tandră şi promiscuă, încărcată de pasiune, frică şi nebunie, stropită cu sânge şi spermă, o proză unde dragostea, sexul şi moartea sunt constantele vieţii care niciodată nu avertizează şi nu menajează pe nimeni.

Guillermo Arriaga se defineşte drept un „vânător care scrie" şi toate cele 14 proze din acest volum, situate pe aceeaşi stradă Retorno din Ciudad de Mexico, aşa sunt şi scrise: ca o vânătoare de stradă a instinctelor umane, a laturii feroce din natura noastră. Bătăi între copii, violuri, avorturi, infecţii şi boli fatale, crime pasionale, ­morţi vii, convieţuiri cu handicapaţi, toate acestea alcătuiesc tablourile tragice ale conflictelor dintre dorinţă, frustrare şi răzbunare, ale supravieţuirii mecanismelor pasiunii şi fatalităţii.

Violenţa la Arriaga e însă şi o chestiune de stilistică. Nu doar descrierea cinematografică a confruntărilor (mişcarea şi momentele de aşteptare sunt foarte bine calibrate), dar şi discursul indirect/alternativ al personajelor creează efecte dramatice intense. Literatura lui Arriraga are ceva naturalist în ea, fantasticul este camuflat în absurd şi nebunie, iar erotismului nu-i lipseşte dimensiunea suspansului, de aceea aş spune că prozatorul mexican îşi „vânează" cititorii contrariindu-i, uneori învingându-i, cu aceste micro-thrillere erotic-existenţialiste în care ororile fascinează, iar morbidul are o frumuseţe aparte.

Acest al treilea titlu din opera lui Arriaga beneficiază şi de o ediţie alternativă ale cărei pagini sunt însemnate (cu desene, colaje şi comentarii) de 186 de artişti (graficieni, cartoonişti, scriitori, muzicieni), bloggeri sau prieteni ai editurii. O idee de marketing ingenioasă, remarcabilă, cel puţin la fel de valoroasă precum cartea. De unde se vede că, şi la noi, tot editurile mici şi tinere sunt în avangardă.