Sarah Waters şi renaşterea romanului istoric

La 45 de ani, pe care-i împlineşte pe 21 iulie, scriitoarea britanică este considerată o voce puternică a literaturii de ficţiune din ultimul deceniu. După ce a publicat cinci romane de succes, toate traduse în multe ţări, Sarah Waters este o prozatoare ale cărei cărţi sunt aşteptate cu nerăbdare de editori, critici literari şi cititori.

Recunoaşterea critică, dar şi entuziasmul iubitorilor de literatură le-a câştigat repede, încă de la primul roman, „Tipping the Velvet", publicat în 1998. Acesta se datorează cercetării pe care tânăra născută în Pembrokeshire, Ţara Galilor, a făcut-o asupra literaturii victoriene. După ce a studiat literatura engleză la universităţile din Kent şi Lancaster, după ce a lucrat în librării şi biblioteci, Sarah Waters a început o teză de doctorat despre ficţiunea istorică, aplecându-se şi asupra literaturii erotice de secol XIX, dar şi asupra scrierilor care se axează pe Londra aceleiaşi epoci.

Astfel a ajuns să-şi scrie primul roman, o poveste de atmosferă desfăşurată în universul pestriţ al spectacolului de teatru, aşa cum era el în epoca victoriană. „Nu credeam c-o s-o mai termin şi în niciun caz că, după ce am încheiat-o, o să se tipărească", îşi aminteşte scriitoarea. Cartea a fost respinsă de nu mai puţin de zece edituri, dar a unsprezecea a riscat publicând-o şi-a câştigat. „Tipping the Velvet", volum netradus în limba română, i-a adus imediat cronici laudative, premii numeroase şi mulţi cititori. Romanul a fost adaptat pentru un serial de televiziune de Andrew Davis şi difuzat în 2002 de BBC.

Spiritismul, practică frecventă în inepuizabilul veac XIX, i-a atras atenţia şi a devenit una dintre temele explorate în „Affinity" (1999), al doilea roman. Spaţiul sinistru - o închisoare de femei din aceeaşi epocă victoriană - în care se petrec ciudatele întâmplări şi relaţii din această carte şi alte elemente de thriller rafinat au făcut ca prozele ei să fie plasate în aşa-numita literatură gotică. Romanul a fost recompensat cu Premiul „Scriitorul tânăr al anului"  al  „Sunday Times" şi a fost, de asemenea, ecranizat pentru televiziune.

În căutarea identităţii

Consacrarea definitivă a venit însă odată cu cea de-a treia carte, „Fingersmith"/ „Din vârful degetelor" (2002), roman de atmosferă prin excelenţă, care are ca fundal Londra promiscuă a anilor 1860 şi propune o tesionată poveste de dragoste. Cartea a fost nominalizată la prestigiosul Man Booker Prize, precum şi la Orange Prize for Fiction, iar autoarei i-a revenit chiar distincţia „Autorul Anului 2002" din partea British Book Awards. Fanteziile gotice de regăsit în această literatură au crescut şi pe solul fertil al credinţei catolice a autoarei, care-şi mărturiseşte ataşamentul faţă de iconografia catolică şi de dimensiunea ritualică a religiei.

Pe de altă parte, scriitoarea a recunoscut întotdeauna că cele două romane, în care relaţiile de natură lesbiană şi problematica aferentă joacă un rol principal, reflectă un aspect al identităţiile sale biografice. Odată cu publicarea primelor volume, Sarah Waters a început o altă viaţă: a renunţat la cariera universitară pentru că a descoperit ceva mai important şi şi-a asumat lesbianismul.

Atmosferă şi rafinament

A doua nominalizare la Man Book Prize a primit-o pentru romanul următor, „The Night Watch"/ „Veghea" (2006), în care Sarah Waters a ieşit de sub fascinaţia exercitată de epoca victoriană şi şi-a încercat talentul şi imaginaţia, după o documentare riguroasă, pornind de la tulburata jumătate de secol XX.  Roman al epuizării care bântuia Londra anilor '40, „Veghea" aduce şi o formulă narativă mai apropiată de tendinţele romanului contemporan. Iar „The Little Stranger" (2009), cea mai recentă carte a autoarei, continuă rafinamentul stilistic de aici, închipuind o poveste din epoca postbelică într-un roman al unui sfârşit de lume, o carte a căderii şi a decăderii, care plonjează în istoria fărâmiţării unei clase sociale. Cu această carte, Sarah Waters a fost nominalizată a treia oară la Man Booker Prize, distincţie pe care însă n-a câştigat-o până acum.

După ce a renunţat la cariera universitară, scriitoarea a ales să trăiască în capitala Angliei. Nu-i plac evenimentele sociale, dar este conştientă de importanţa contactului direct cu cititorii, aşa că participă la lecturi publice şi la  festivaluri literare.

Pofta de poveste şi plăcerea documentării

Considerată una dintre vocile puternice ale literaturii de azi, Sarah Waters are un loc sigur în rândul autorilor care au reabilitat romanul istoric, redescoperind şi reconfigurând un subgen popular. De altfel, autoarea se bucură de popularitate, fiind unul dintre cazurile în care succesul de critică se întâlneşte cu succesul de public. Cu cărţile ei se delectează şi criticii literari, şi cititorii amatori. Pe de altă parte, cifrele de vânzări care atestă apetenţa publicului pentru literatura ei se datorează, fără îndoială, şi unui aspect tematic care suscită întotdeauna interesul: abordarea relaţiilor homoerotice.

Acestuia i se adaugă şi un element biografic: Sarah Waters şi-a asumat statutul de lesbiană în mod public. La jumătatea anilor '80, tânăra rebelă participa la militantismul pro feminism: „Aveam tunsoarea aia băieţească urâtă, haine îngrozitoare, marşuri demonstrative, în care ne arătam muşchii. Totul era atât de dogmatic", a povestit Sarah Waters peste ani.

Dincolo de asemenea aspecte, cert este că unicitatea romanelor ei, dar şi forţa lor se datorează unei combinaţii care nu prea dă greş: aceea dintre pofta de a povesti, de a crea atmosferă, şi plăcerea de a face documentare, întorcându-se la diverse capitole ale istoriei.

"Ce mă motivează, ca scriitoare, este pur şi simplu emoţia ca efect literar: Văd o carte şi-mi spun: «E strălucită. Vreau să fac şi eu ceva la fel!»."
Sarah Waters
scriitoare

"Sarah Waters este o scriitoare foarte generoasă, dornică să ne dea şi să ne spună totul. Atât de mult iubeşte lumile pe care le creează."
Michèle Roberts
„The Independent"

"În cărţile semnate de Sarah Waters, talentului de a configura o problematică socio-politică i se adaugă o delicată înclinaţie spre nuanţele relaţiei de natură erotică."
David Leavit
„New York Times"

Volume publicate

- „Tipping the Velvet" (1998)
- „Affinity" (1999)
- „Fingersmith" (2002) - „Din vârful degetelor", traducere de Ioana Filat, Editura Polirom, 2009
- „The Night Watch" (2006) - „Veghea", traducere de Magda Teodorescu, Editura Polirom, 2007
- „The Little Stranger", 2009

Influenţe şi idealuri

Printre scriitorii preferaţi ai romancierei Sarah Waters se numără Charles Dickens, surorile Brontë, Elizabeth Taylor, Sylvia Townsend, Iris Murdoch, Patrick McGrath şi Kazuo Ishiguro. Întrebată despre influenţele sub care se plasează cărţile sale, scriitoarea menţionează câteva: „Cărţile Angelei Carter m-au impresionat profund când le-am citit prima oară, pe la 20 de ani. A fost o scriitoare feministă minunată şi un stilistician de excepţie. Romanele semnate de Jeanette Winterson mi-au arătat că poţi scrie ficţiune de amploare, cu accente lirice, dar şi cu teme legate de lumea lesbienelor.  Extraordinara trilogie «Wideacre», scrisă de Philippa Gregory, o combinaţie de melodramă şi literatură feministă, m-a pus pe gânduri cu privire la  ce înseamnă genul şi cât de departe poţi ajunge (...)".

Cartea ideală rămâne, ca orice ideal, în zona irealizabilului. Ce ar fi vrut să scrie, dar a scris altcineva? Iată o întrebare al cărei răspuns spune mult despre viziunea scriitoarei despre literatura de ficţiune: „Mi-ar fi plăcut să fi scris eu «Rebecca», de Dauphne du Maurier. Stilul ei este un pic stângaci câteodată, dar atmosfera din romanele şi din povestirile sale este foarte intensă şi de mare rezonanţă. «Rebecca» este o carte excepţională şi are forţa unui mit sau a unui basm. Mi-ar plăcea să fiu în stare să scriu un roman în care viaţa să palpite la fel, cu o amprentă atât de puternică".

Despre complicata relaţie dintre citit şi scris, Sarah Waters mărturiseşte: „Pentru mine, bănuiesc că pentru majoritatea scriitorilor, scrisul şi cititul sunt într-o legătură intimă. Am fost cititoare înainte de a fi scriitoare şi sper că voi citi multă vreme după ce-mi voi fi scris ultima carte. Ce mă motivează, ca scriitoare, este pur şi simplu emoţia ca efect literar: Văd o carte şi-mi spun: «E strălucită. Vreau să fac şi eu ceva la fel!» ".

Susan merge la cerşit

„În vremurile acelea mă chema Susan Trinder. Mi se spunea Sue. Ştiu în ce an m-am născut, însă mult timp n-am ştiut în ce zi şi mi-o sărbătoream de Crăciun. Din câte socot, sunt orfană. Mama ştiu că a murit. Dar nu am văzut-o niciodată, nu însemna nimic pentru mine. Dacă era să fiu a cuiva, eram copilul doamnei Sucksby şi drept tată îl aveam pe domnul Ibbs, un lăcătuş cu atelierul pe Lant Street, în Borough, în preajma Tamisei.

Iată prima oară când îmi amintesc că m-am gândit la lume şi la locul meu în ea.

Era o fată, Flora, care i-a dat doamnei Sucksby un penny ca să mă lase la cerşit cu ea la o piesă de teatru. Pe atunci, din pricina culorii aprinse a pletelor mele, oamenilor le plăcea să mă ia cu ei la cerşit, iar Flora, şi ea foarte bălaie, se putea da drept sora mea. Teatrul unde m-a dus în seara de care îmi amintesc acum era Surrey, în St. George's Circus. Piesa era Oliver Twist. Ţin minte că a fost o grozăvie. Ţin minte înclinarea galeriei şi hăul ce să căsca până la fosa orchestrei. Ţin minte că o femeie beată se agăţa de panglicile rochiei mele. Ţin minte lumânările pâlpâitoare ce dădeau scenei un aer sinistru, răcnetele actorilor şi ţipetele ascuţite ale mulţimii. Costumaseră un personaj cu o perucă roşcată şi favoriţi. Eram convinsă că e o maimuţă în veston. Straşnice tumbe mai făcea. Şi mai cumplit era câinele rânjitor, cu ochi roz, dar cel mai cumplit dintre toţi era stăpânul câinelui - Bill Sykes, codoşul". (fragment din primul capitol al romanului „Din vârful degetelor", traducere de Ioana Filat)