Şapte ficţiuni scurte à la Verne

Ilustraţie din volumul „Doctorul Ox“, de Jules Verne

Volumul „Doctorul Ox“, de Jules Verne, va fi distribuit miercurea viitoare, împreună cu ziarul „Adevărul“,la preţul de 10,99 lei. Cartea, apărută pentru prima dată în 1874, este singura colecţie de povestiri scurte pe care Verne a publicat-o în timpul vieţii.

Cele şapte povestiri scurte cuprinse în acest volum au fost scrise de Jules Verne în tinereţe, în prima parte a carierei sale literare. La fel ca toate scrierile sale ulterioare, povestirile atestă pasiunea scriitorului pentru ficţiunile ce gravitează în jurul unor mari aventuri.

Această pasiune marcase viaţa prozatorului de la o vârstă foarte fragedă. La 12 ani, fusese sever pedepsit de către tatăl său, pentru că se strecurase la bordul unui vas ce naviga spre India. Incidentul îl afectase atât de tare, încât Verne va mărturisi ulterior: „Atunci m-am decis să călătoresc numai în imaginaţia mea".

Ulterior, tânărul a fost trimis la Paris pentru a studia Dreptul. Obiceiul de a se cufunda în propriile ficţiuni, în detrimentul studiului, l-a determinat din nou pe tatăl său să se revolte. Când a aflat că fiul se ocupă mai mult cu scrisul decât cu Dreptul, domnul Verne i-a retras acestuia alocaţia lunară, astfel că Jules a fost nevoit să lucreze pentru a se putea întreţine. Dar pasiunea nu a reuşit să şi-o înfrâneze.

Un experiment nesăbuit

Prima dintre povestirile incluse în acest volum, cea care dă şi titlul volumului, este „O fantezie a doctorului Ox". Inventivul personaj Ox pune la cale un experiment de proporţii împreună cu asistentul său, Gedeon Ygene, în misteriosul oraş Quiquendone, care, cu toate că nu există pe hartă, chiar poate fi găsit, ne asigură scriitorul, undeva în mijlocul Flandrei.

Sub aparenţa conceperii unui sistem de iluminare cu gaz a oraşului, doctorul conduce, de fapt, în secret, o serie de experimente ce au ca scop cercetarea efectelor pe care le poate avea oxigenul asupra plantelor, animalelor şi fiinţelor umane. Doctorul reuşeşte să separe hidrogenul de oxigenul din componenţa apei prin intermediul electrolizei, eliberând oxigen în oraş, fapt ce cauzează o creştere anormală a plantelor şi sporeşte agresivitatea animalelor şi a oamenilor. În final, efectul experimentului se întoarce asupra doctorului, atunci când fabrica sa explodează din cauza unirii accidentale a oxigenului cu hidrogenul.

În epilogul povestirii, Verne recunoaşte că efectul oxigenului descris în naraţiune este o pură fabulaţie născocită de imaginaţia sa.

Peripeţii în balon

„În luna septembrie a anului 185..., ajungeam la Frankfurt pe Main. Călătoria mea prin principalele oraşe germane fusese marcată de ascensiuni cu balonul; însă, până în acea zi, niciun locuitor al Confederaţiei nu mă însoţise în nacelă şi se pare că frumoasele experimente făcute la Paris de domnii Green, Eugène Godard şi Poitevin nu-i putuseră determina pe acei nemţi serioşi să încerce rutele aeriene."

Cu această premisă intrigantă începe cea de-a doua povestire a volumului - „O dramă în văzduh". Denumită iniţial „Ştiinţa în familie. O călătorie cu balonul", povestirea anticipează acţiunea din primul roman scris de Verne, „Cinci săptămâni în balon". Naraţiunea relatează întâlnirea dintre protagonist şi un necunoscut care se urcă în balonul său, vrând cu orice preţ să îl ridice cât mai sus în văzduh, chiar dacă asta va costa viaţa celor aflaţi la bordul lui.

Volumul „Doctorul Ox" continuă incursiunea în proza scurtă a lui Verne cu povestirile „O iarnă printre gheţari", „Domnul Re-Diez şi domnişoara Mi-Bemol", „Escrocheria", „Zece ore de vânătoare" şi „Aventurile familiei Raton".