Revoluţia industrială a lui Jules Verne

Romanul „Indiile negre. Goana după meteor“, de Jules Verne, va fi distribuit miercuri, 19 mai, împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 11,99 lei. Jules Verne realizează în această proză o paralelă între bogăţia mitică a Indiilor şi noua bogăţie a regiunilor europene, rezultată în urma revoluţiei industriale.

Romanul lui Jules Verne a apărut în 1877. A fost publicat mai întâi sub formă de foileton în revista „Le Temps"(28 martie - 22 aprilie), apoi în volum, la 24 septembrie 1877.

Nu e cea mai cunoscută proză a scriitorului, în pofida aventurii extraordinare pe care se axează. Ca şi în „Castelul din Carpaţi", apărut mai târziu, intriga se bazează pe coabitarea dificilă dintre timpurile moderne şi miturile străvechi. Acţiunea se petrece în Scoţia huilei. Savoarea particulară a romanului „Indiile negre" îl plasează între „Călătorie către centrul Pământului" şi „Castelul din Carpaţi".

Vechea mină Aberfoyle, despre care se credea că e nefuncţională, este reactivată când un miner cu experienţă, Simon Ford, face o descoperire epocală. Îl contactează pe vechiul manager al minei, James Starr, şi, împreună, găsesc un zăcământ de huilă care poate fi exploatat vreme de generaţii.

Apoi se deschide noua mină Aberfoyle, minerii (inclusiv fiul lui Simon, Harry şi tânărul Jack Ryan) trec la treabă, dar munca lor este tulburată de incidente bizare, precum descoperirea unei fete, Nell, într-una dintre galerii. Cel mai la îndemână este să dea vina pe cauze supranaturale pentru a descifra enigma.

Mistere în mină

Jules Verne foloseşte încă o dată referinţe la mitologia greacă (Daedalus şi labirint) şi la cea latină pentru a ilustra dimensiunea fantastică a prozei sale. Există şi aluzii biblice, mai precis o ilustraţie a volumului care trimite la Moise. Cântecele lui Jack Ryan vehiculează într-o manieră proprie vechii superstiţii, credulitatea oamenilor, cărora monotonia muncii şi caracterul ei repetitiv nu le permite o altă perspectivă asupra evenimentelor.

Simplitatea e la ordinea zilei, inclusiv în ceea ce priveşte raţionamentele: „Dacă misterioşii oaspeţi ai minei de huilă ar fi abandonat, sau ei erau morţi, ce motiv ar fi avut oare tânăra fată să păstreze tăcerea?", se întreabă Harry, în timp ce Jack Ryan dă vina pe spiriduşi.

Influenţa lui Darwin

În secolul al XIX-lea, numeroase teorii deterministe explicau comportamentul şi caracterul fiinţelor umane prin influenţa directă a mediului natural în care trăiau. Această tendinţă se remarcă şi la Jules Verne: „Cu toate acestea s-ar fi putut observa că Harry, cu al său caracter un pic cam întunecat, era din ce în ce mai «închis», cum spunea Madge". Această formă de determinism natural este legată de meseria de miner a lui Harry.

Comportamentul său, motivat şi de întrebările la care nu primeşte răspuns, se asociază perfect cu mediul subteran în care munceşte. Determinismul fizic mai presupune ceva: „Totuşi, ea (Nell - n.r.) era inteligentă, asta se observa imediat, dar anumite noţiuni elementare îi lipseau: noţiunea de timp, de exemplu. Se vedea că ea nu era obişnuită să împartă timpul nici în ore, nici în zile şi că aceste cuvinte îi erau chiar necunoscute. În afară de asta, ochii ei, obişnuiţi cu întunericul, suportau cu greu lumina discurilor electrice; dar, în întuneric, privirea ei poseda o nemaipomenită acuitate şi pupilele ei, larg dilatate, îi permiteau să vadă chiar şi în mijlocul celor mai întunecate tenebre".

Jules Verne dezvoltă o idee preluată de la Darwin, aceea a adaptării. Nu venim pe lume neapărat cu caractere înnăscute, ci cu potenţialul de a le dezvolta prin confruntarea şi adaptarea la mediu (fizic, social, uman şi economic). Pentru Jules Verne (şi în acest roman), caracterele se formează, nu constituie un dat.