Pynchon forever

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Curcubeul gravitaţiei“, cartea-emblemă a unuia dintre cei mai aclamaţi, dar şi exasperanţi autori americani a apărut recent la Editura Polirom. Pentru cei care nu-l cunosc pe scriitorul Thomas Pynchon, contactul cu literatura lui e cel mai indicat exerciţiu.  Pentru cei care l-au mai citit, e singurul exerciţiu posibil.

Thomas Pynchon e unul dintre cei mai mari şi bine vânduţi scriitori americani şi unul cât se poate de contemporan. Fapt care, însă, nu-l împiedică să fie şi cât se poate de ermetic. Mai ales în ceea ce priveşte prezenţa fizică. Pynchon n-a mai fost fotografiat din anii '50, nici văzut din 1996, când un reporter de la „New York Magazine" l-a reperat şi a fost cât pe ce să-l intervieveze.

De fapt, până şi acest episod meschin, dar atât de fericit ar putea fi catalogat drept rarisim - era prima dată când un jurnalist smulgea măcar o ocheadă de la Pynchon în ultimii 40 de ani. La scurt timp după întâlnire,  „New York Magazine" a lansat chiar o anchetă,  pe linie detectivistică, intitulată „Să-l găsim pe Thomas Pynchon" şi care includea de la mărturiile unor literaţi la cele ale unor posibili vecini.

Una dintre ele suna aşa: „Când l-am cunoscut prima dată ne-am gândit: «Dom'le, tipul ăsta e cam ciudat...» Apoi ne-a zis că-l cheamă Pynchon. Şi noi eram: «Da, da, siguuur, oricine poate spune aşa ceva!»"

Sumarele şi puţinele declaraţii ale lui Pynchon, rămase însă în istorie, nu fac decât să întărească genul de atitudine daţi-mi-voie-să-vă-râd-în-nas, tipică lui. Când, întâmplător, cei de la CNN au reuşit să-l filmeze bântuind prin Manhattan, scriitorul a sunat la postul de televiziune şi le-a cerut scurt (dar ferm) să nu cumva să difuzeze vreo imagine. A motivat: „Aş vrea să fiu cât se poate de lipsit de ambiguitate: prefer să nu fiu filmat sau fotografiat".

E felul lui de a spune că ştie foarte bine cine este, chiar dacă publicul şi, mai ales presa, habar n-au cine e. Un fel de a-şi alimenta propriul mister care, ce-i drept, ar putea fi demn de un şarlatan dacă literatura lui Pynchon n-ar fi genială. Romanele „Strigarea lotului 49" şi „V" s-au vândut în milioane de exemplare fără ca autorul să apară vreodată pe vreo copertă sau pe la vreun târg de carte. Iar criticii au mers atât de departe încât prezenţa lui fantomatică a fost asociată cu o altă legendă a literaturii americane, J.D. Salinger (autorul lui „De veghe în lanul de secară"), unul dintre „marii dispăruţi" ai literaturii.

Romanul ca o enigmă

Acestea fiind datele, recenta apariţie în româneşte a romanului „Curcubeul gravitaţiei" (1973) - pe care Pynchon însuşi îl consideră cel mai reuşit dintre scrierile lui  - este cel puţin un spumos eveniment editorial. Dincolo de aura scriitorului, însă, „Curcubeul gravitaţiei" are istoria lui. În 1974 a primit prestigiosul National Book Award, iar revista „Time" l-a pus pe lista celor mai bune cărţi ale tuturor timpurilor. Apoi, romanul a fost desemnat în unanimitate câştigător al Premiului Pulitzer, dar decizia juriului a fost anulată în ultimul moment.

Cârcotaşii au spus că e un roman greoi, ilizibil şi obscen. E foarte posibil ca ultima acuză să fie o trimitere directă la destinul personajului principal, Tyrone Slothrop, militar la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial:  de câte ori Tyrone se simte excitat, explodează o bombă. Iar încadrările de tipul  „ilizibil" să se refere la construcţia aproape matematică (în tinereţe, Pynchon  -  spun biografii săi -  citea cărţi de matematică din pasiune), pe mai multe planuri, mustind de elemente din mitologie.

De altfel, în linia-i perfect calculată şi ingenuu, Pynchon avea să ironizeze  propria construcţie. Se spune că i-ar fi declarat unui amic: „Eram aşa de varză când am scris cartea asta, încât acum, recitind anumite pasaje, nici eu nu-mi dau seama ce naiba am vrut să spun". Un ultim detaliu: titlul, „Curcubeul gravitaţiei", vine de la arcul de fum pe care îl lasă rachetele V2, dar are şi conotaţii religioase - semnifică promisiunea lui Dumnezeu către Noe că nu va distruge niciodată omenirea.

Gestul lui Rareş Moldovan, tânăr-talentat-şi-discret traducător, de a se înhăma la decriptarea celor peste 800 de pagini ale romanului, e şi el un eveniment în sine. „La un moment dat îmi făcusem o listă cu pasaje obscure, şi mă gândeam să-i scriu lui Melanie Jackson, agenta şi soţia lui Pynchon", povesteşte Rareş.

„Dincolo de faptul că probabil n-aş fi primit răspuns, am renunţat până la urmă, în parte pentru că am reuşit să le cam dau de capăt - mai sunt şi acum vreo două-trei în privinţa cărora ezit între două traduceri posibile -, şi apoi pentru că am citit undeva că Pynchon însuşi spusese că nici el nu mai ştie despre ce dorise să vorbească în anumite pasaje..." Poate tocmai genul de „abandon" în care crede şi pe care şi-l doreşte şi scriitorul.

Nicio informaţie, în afară de cărţi

Thomas Pynchon s-a născut în 1937, la New York. Este celebru pentru romanele sale de o stilistică şi inventivitate debordante, dar şi pentru refuzul de a furniza vreo informaţie suplimentară presei - în afară, desigur, de propriile cărţi.

O combinaţie de science fiction, literatură clasică şi roman poliţist, cele mai cunoscute scrieri ale lui Pynchon sunt: „V." (1963, Editura Polirom 2006) - romanul său de debut, „Strigarea lotului 49" (1966 Editura Polirom 2006), „Curcubeul gravitaţiei" (1973 Editura Polirom 2010), „Vineland" (1990) şi „Mason & Dixon" (1997).

image
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite