Poezia fără frontiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biblioteca Primăriei din Salonic, unde a avut loc întâlnirea dintre poeţii români şi poeţii greci
Biblioteca Primăriei din Salonic, unde a avut loc întâlnirea dintre poeţii români şi poeţii greci

Am trăit o experienţă care mi-a clătinat serios ideea că poezia se traduce cel mai greu. La sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc la Biblioteca Primăriei din Salonic o întâlnire între poeţi români şi poeţi greci.

Ceea ce mi-a atras atenţia, în primul rând, a fost faptul că unii dintre ei au citit atât în limba lor maternă, cât şi în engleză. Poemele citite erau fie traduse, fie scrise direct în engleză. S-ar spune că globalizarea nu cruţă nici literatura. Pare evident că va exista (există deja?) o poezie fără frontiere.

Se începe cu limba, dat fiind că poezia, arta, în general, înseamnă înainte de toate comunicare. Şi se va continua cu mesajul, care va fi rodul unei experienţe, la rândul ei şi tot mai des, fără frontiere. Dar să rămân la limbă. N-am avut ocazia până acum să asist la o traducere simultană de poezie. Experienţa este cu atât mai interesantă, cu cât te determină să crezi că înţelegi, într-o anumită măsură, şi textul într-o limbă pe care n-o cunoşti, cum era, în cazul meu, greaca. E vorba de un fel de anticipare a înţelesului, de o intuire a mesajului, confirmată uneori, neconfirmată alteori.

Intraductibilă, dar descifrabilă spontan

Poezia a fost, mai des decât proza, socotită intraductibilă. Expresia italiană despre traducător ca trădător se referea iniţial la traducătorul de poezie. Lectura trilingvă de care am pomenit mi-a clătinat serios ideea că poezia se traduce cel mai greu. Din contră, ea trece de bariera limbii mai uşor decât proza, teatrul sau eseul. Există în poezie ceva asemănător unei aure care poate fi descifrată spontan de ascultătorul sau de cititorul atent şi avizat. Vă rog să mă credeţi că, după două ore de lectură de poezie, am avut impresia netă a faptului că încep să înţeleg câte ceva din poezia scrisă în limba greacă. Prietenul nostru, Victor Ivanovici, nici nu încheia bine traducerea, vers cu vers, a poemului şi sensul versului ajungea la mine, aşa cum lumina fulgerului ajunge înaintea tunetului. 

Trebuie să explic prezenţa poeţilor români, doisprezece la număr, în Grecia. Ea s-a datorat unui program al Uniunii Scriitorilor, finanţat cu generozitate de Institutul Cultural Român, de Primăria sectorului 2 Bucureşti şi de oameni de afaceri români, program care constă într-un concurs experimental de poezie între poeţi aparţinând Filialelor Bucureşti şi Craiova ale USR. Concursul, la capătul căruia Filiala declarată câştigătoare va organiza la anul un nou concurs,  cu o altă Filială, la alegere, iar unul dintre poeţi a fost „încununat" laureat, conform tradiţiilor elene, s-a desfăşurat, unde altundeva decât la poalele muntelui Olimp, în Leptokaria. Nu scriu acest articol ca să ofer detalii legate de eveniment, ci ca să consemnez semnificaţia lui. De aceea, nici nu dau nume.

Iar semnificaţia trebuie legată de ce spuneam mai înainte despre poezia fără frontiere. Poeţii greci au reacţionat imediat la ideea concursurilor de acest tip. În sala bibliotecii se aflau poeţi din Salonic. Între Salonic şi Atena este o veche rivalitate poetică. Fiecare oraş e convins că poeţii lui sunt mai buni. Dar nu e vorba doar de asta.

Întâlniri asemănătoare încep prin a scoate poezia din graniţele ei naţionale (lucru important, dacă ne gândim la puţinătatea traducerilor de poezie) şi ar putea sfârşi prin a o scoate din cercul ei de fideli, din păcate, tot mai puţini, şi nu numai la noi (nicio singură carte de poezie nu e vreodată menţionată, de exemplu, în Franţa, á la rentrée, printre cele peste şase sute de noi apariţii, majoritatea romane). Ar fi un câştig enorm dacă s-ar înţelege că poezia reprezintă cea mai nobilă şi profundă formă de comunicare între fiinţele umane. Sună poate idealist să afirm că, deşi nu sunt foarte optimist de succesul unor programe precum acela de care vorbesc, ceva trebuie făcut. Cât de mică ar fi şansa, tot e mai mare decât dacă nu facem nimic.

"S-ar spune că globalizarea nu cruţă nici literatura. Pare evident că va exista (există deja?) o poezie fără frontiere."

info
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite