Planeta, în comă

Teza romanului „Tânără în comă” este că lumea moare dacă-şi pierde idealurile şi nu-şi chestionează permanent existenţa. BBC a realizat o adaptare radiofonică de succes după acest roman, considerat capodopera lui Douglas Coupland.

Adolescenta Karen se va afla în comă timp de aproape 18 ani: „Pe noptiera ei erau creme hidratante, gablonţuri, o perie de lemn pentru păr, şerveţele într-o cutie, felicitări aniversare ţinute la zi cu rigurozitate, fotografii de familie înrămate, animale de pluş, cărţi pentru vizitatori, plus o iederă care s-a întins până la urmă în toată rezerva. Radioul ei rămânea adesea pornit cu orele. Tehnic, «ziua» lui Karen începea aproape de mizeul nopţii, când i se schimba poziţia corpului, fiind ridicat de pe salteaua ei antiescare.

În acelaşi timp i se controlau hainele, în caz că trebuiau schimbate. Între miezul nopţii şi şase dimineaţa, Karen mai era întoarsă de pe-o parte pe alta de două ori; în afară de asta, era spălată pe dinţi cu o periuţă moale, apoi tamponată cu un burete aromat; era unsă cu vaselină pe buze. De două ori pe săptămână, dimineaţa, Karen primea o baie adevărată, timp în care făcea exerciţii «de mobilitate» - umărul, braţul, muşchii şi încheieturile îi erau flexate de către o infirmieră.

Karen era hrănită cu mâncarea dintr-o pungă suspendată, care-i pătrundea datorită gravitaţiei în stomac printr-un tub care rămânea în permanenţă prins pe un orificiu de lângă buric. După ce era îmbrăcată în haine fără partea din spate, Karen era aşezată în­tr-un scaun cu rotile, cu o pernă pentru fund şi un dispozitiv care-i ţinea capul drept. Era prezentă la toate mesele de dimineaţă, prânz şi cină servite la azil, ca şi la evenimente speciale, cum erau filmele, petrecerile aniversare şi chiar şi o slujbă religioasă care se ţinea de regulă duminica. Între mese, Karen stătea pe scaunul ei în camera ei, iar personalul îi schimba frecvent poziţia... La Karen n-aveai ce «să scoţi din priză», cum e expresia aia folosită de toată lumea."

Viitorul e un coşmar

Prima parte a romanului este teribilă: în aceeaşi zi în care face dragoste cu iubitul ei Richard şi are nişte viziuni stranii despre un viitor întunecat, adolescenta Karen intră într-o comă care va dura aproape 18 ani. Această tragică întâmplare îşi va pune amprenta pe vieţile celor cinci prieteni care, trăind în preajma unei Karen inconştiente, nu-şi vor reveni, de fapt, niciodată din şocul unei situaţii atât de crude şi de lipsite de sens. Karen este cadavrul viu al adolescenţei lor, fantoma unui prezent ratat şi al unui viitor incert.

Ca şi cum, cu vieţile sentimentale făcute praf, plini de vicii, cu carierele fluctuante şi idealuri derutate, prietenii rămaşi în viaţă ar trăi adevărata comă. Mai mult, corpul lui Karen va da naştere unei fetiţe care, la ieşirea din comă, va avea, din punct de vedere psihologic, aceeaşi vârstă cu a ei.

Partea secundă a romanului schimbă complet planul narativ. Coşmarurile apocaliptice pe care Karen le-a avut în timpul comei se dovedesc premonitorii, căci lumea dispare sub puterea unui virus care-i adoarme pe oameni, cei şapte prieteni (inclusiv Megan, fiica lui Karen) rămânând ultimii supravieţuitori. Romanul se transformă, astfel, într-un fel de parabolă, prezentul lui Megan fiind văzut prin ochii trecutului lui Karen, devenită conştiinţa de contrast: ce s-a întâmplat cu lumea între timp? de ce au involuat spiritual oamenii? ce s-a întâmplat cu idealurile şi grandoarea existenţei umane? Neluând parte la procesul acestei degradări treptate, Karen percepe din plin şocul decăderii, al mecanizării şi sărăcirii de conţinut a existenţei umane. Pentru prietenii ei nefericiţi, însinguraţi şi blazaţi, Karen este mărturia vie & înviată a tot ce s-a pierdut.

Partea finală a cărţii este narată din perspectiva lui Jared, prietenul mort al acestei găşti, devenit îngerul (bunei)vestirii trezirii lumii. Căci totul a fost o apocalipsă temporară, o farsă divină, lumea va reveni din comă cu preţul transformării celor şapte într-un fel de apostoli ai introspecţiei având misiunea de a-i face pe oameni conştienţi de „nevoia de a sonda, de a scormoni, de a examina şi de a localiza cuvintele care ne duc dincolo de noi înşine". Lumea moare dacă-şi pierde idealurile şi nu-şi chestionează permanent existenţa - cam asta ar fi pilda/teza (foarte la vedere, din păcate) a acestui scenariu al apocalipsei postindustrial-consumeriste.

După ce în romanul „Generaţia X", Douglas Coupland era legătura dintre lumea inocenţei lui Salinger şi cinismul social al lui Palahniuk, de data aceasta, el face figura unui Vonnegut deopotrivă profetic şi (cam) moralist.

Info

"Tânără în comă", de Douglas Coupland. Traducere: Iulia Gorzo. Editura Humanitas Fiction, 2011.