Philip Roth, laureat cu Man Booker International

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cunoscutul scriitor american a fost desemnat câştigătorul Man Booker International Prize 2011, într-o ceremonie care a avut loc miercurea trecută, la Sidney, în Australia. Philip Roth, în vârstă de 78 de ani,  a declarat: „Este o mare onoare şi sunt încântat să primesc acest premiu“. Scriitorul a mai fost distins cu Premiul Pulitzer (1997), şi cu Gold Medal in Fiction (2002), fiind şi un candidat la Premiul Nobel. 

Preşedintele juriului Man Booker International, Rick Gekoski, a spus că, timp de 50 de ani, cărţile lui Philip Roth au „stimulat, provocat şi amuzat o audienţă enormă, aflată încă în expansiune". „Imaginaţia lui Philip Roth a schimbat nu doar raportarea noastră la identitatea evreiască, ci şi întreaga ficţiune, în general", a mai adăugat Gekoski. Premiul îi va fi înmânat oficial scriitorului american în cadrul unui dineu care va fi organizat pe 28 iunie, la Londra.

Man Booker International Prize, care se acordă o dată la doi ani, constă într-un cec în valoare de 60.000 de lire sterline (96.000 de dolari) şi este considerat versiunea internaţională a celui mai renumit premiu literar britanic - Man Booker Prize. Premiul se acordă unui autor în viaţă, care a publicat lucrări de ficţiune în limba engleză sau ale cărui opere au fost traduse deja în limba engleză, recompensând întreaga sa creaţie.

Pe lista scurtă din acest an pentru Man Booker International Prize  - descrisă drept „eclectică" de „The Guardian" - au figurat autorul britanic Philip Pullman, scriitorul de origine chineză Su Tong, scriitorii americani Anne Tyler şi Mari­ly­nne Robinson, australianul David Malouf şi John le Carré, care a cerut, fără succes însă, să fie retras de pe listă, motivând că, din principiu „nu concurează pentru premii".

Demisie în juriu 

Deşi primită cu entuziasm de critici şi de presă, decernarea din acest an nu a fost lipsită de controverse. Carmen Callil, membră a juriului Man Booker International, a demisionat în semn de protest faţă de decizia de a-l desemna câştigător pe Philip Roth, afirmând că scriitorul nici măcar nu merita să fie pe listă, darămite să primească cei 96.000 de dolari. Fondatoare a editurii feministe „Virago", Callil a fost plastică în argumentaţia ei: „Cu fiecare carte, Roth nu face altceva decât să bată câmpii pe acelaşi subiect. E ca şi cum ţi s-ar aşeza pe faţă: nu mai poţi să respiri". Protestul lui Callil a rămas, însă, fără ecou, restul juriului fiind de neclintit în decizie.

Unul dintre cei mai importanţi scriitori americani contemporani, Philip Roth a publicat recent romanul „Nemesis" (2010) - istoria dramatică a lui Bucky Cantor, profesor de sport şi supraveghetor de teren de joacă în Newark.  „Nemesis" va ieşi pe piaţa românească la începutul lunii iunie, la Editura Polirom, în traducerea lui Radu Pavel Gheo. 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite