Oraşul şi grafferii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oraşul şi grafferii
Oraşul şi grafferii

Niciun român nu se numără printre cei aproape 200 de artişti prezentaţi în volum. Artistul german Nicholas Ganz a călătorit timp de zece ani prin toată lumea, să adune informaţii şi imagini pentru această istorie universală a graffiti-ului.

Deşi Bucureştiul s-a umplut abia în ultimii ani de graffiti, intrând în cele din urmă în rândul oraşelor „cosmetizate“ de această artă urbană prin excelenţă, istoricii consideră că originile graffiti-ului (cuvânt derivat din italianul „sgraffo“ = „a zgâria“) ar fi vechi de când lumea, graffiti-ul revendicându-se, prin tehnici şi utilitate, de la picturile rupestre, imaginile cioplite din Peşterile Lascaux, incripţiile din Grecia sau din Roma antică.

În 1904, revista „Anthropophyteia“ se ocupa deja de graffiti-urile din toalete, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci un grup german de rezistenţă numit „Trandafirul Alb“ picta pe ziduri sloganuri antihitleriste, iar în anii ’60 studenţii, mai ales cei francezi, protestau scriind pe ziduri şi pe clădiri sloganuri împotriva societăţii industriale.

Graffiti-ul pe care îl ştim astăzi a apărut şi s-a dezvoltat în anii ’70 în ghettourile din New York şi Philadelphia, ca formă de manifestare a claselor defavorizate, a imigranţilor şi a minoritarilor împotriva „agenţilor de putere ai societăţii“. Se spune că pe la jumătatea anilor ’80 nu mai exista niciun tren pe care grafferii să nu-şi fi lăsat numele, mesajele sau desenele.

Graffiti-ul a trecut repede Oceanul, iar Amsterdamul şi Madridul au fost primele oraşe europene unde s-a manifestat cucerind apoi, laolaltă cu hip-hop-ul, celelalte continente şi, în cele din urmă, întreaga lume. În acest moment, graffiti-ul este forma de artă globală prin excelenţă.

2.000 de graffiti

Germanul Nicholas Ganz, el însuşi artist (vezi www.keinom.com), a călătorit timp de zece ani prin toată lumea pentru a aduna informaţii şi imagini pentru această istorie universală a graffiti-ului în 380 de pagini, tipărită în splendide condiţii grafice de Editura Vellant, o editură mică şi cochetă care deţine deja monopolul, dacă pot spune aşa, în zona albumelor alternative de artă.

image

În prefaţa acestei istorii-album care adună nu mai puţin de 2.000 de imagini create de peste 180 de artişti grupaţi pe ţări din toate continentele, Nicholas Ganz inventariază curentele, evoluţiile şi stilurile de graffiti (text, tag, logo, icon ş.a.), diversele forme tipografice ale literelor („blockletter“-ul lizibil, „wildstyle“-ul deformat şi contorsionat, „bubble style“ şi „3D“), precum şi elementele de expresie şi tehnicile folosite (spray-uri, vopsele acrilice, sculpturi, stickere, postere, stenciluri, aerografe, cretă cerată).

Nicholas Ganz subliniază faptul că, invocând acte de vandalism şi deteriorare, mulţi artişti s-au distanţat treptat de denumirea generică de graffiti, preferând sau inventând alţi termeni mai contemporani, precum street-art, post-graffiti,
neo-graffiti sau „artă cu aerosol“.

Internetul a ajutat răspândirii informaţiei şi a imaginilor, dar a redus elementele distinctive ale culturilor de graffiti, Nicholas Ganz considerând că, deşi diferenţele locale există, au primit influenţe din toată lumea.

Cei aproape 200 de artişti prezentaţi de el în această istorie „ecumenică“ a graffiti-ului ca fenomen cultural global reprezintă contribuţiile cele mai originale de pe toate cele cinci continente. La final, veţi găsi un glosar de termeni specifici, o bibliografie minimală, precum şi pagini de web şi o listă cu cele mai bune publicaţii de profil. Scrisă în 2004, cartea nu menţionează nici măcar un artist român.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite