Oraşele lui Verne

Două romane de Jules Verne vor fi distribuite într-un singur volum miercurea viitoare, împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei. Volumul „500 de milioane ale Begumei“ a apărut sub semnătura lui Jules Verne în 1879, pe când „Şarpele de mare“, editat iniţial sub titlul „Poveştile lui Jean-Marie Cabidoulin“,  a fost publicat în 1901.

Romanul „500 de milioane ale Begumei", tradus de Vasile V. Răşcanu, a fost publicat în 1879, propunând idei inovatoare în epocă, multe fiind încă actuale.

Un francez, doctorul François Sarrasin, şi un german, profesorul Schultze, sunt cei doi moştenitori ai Bégumei Gokool de Ragginahra, provincie din Bengal. Cu partea sa de avere, Sarrasin construieşte un oraş ideal în America, France-Ville, după cele mai moderne planuri de urbanism.

Profesorul Schultze pune, la rândul său, temeliile la Stahlstadt, Oraşul Oţelului, un conglomerat de construcţii străpunse de ferestre simetrice, cu acoperişuri roşii, o aşezare monstruoasă de uzine.

Marcel, curajosul logodnic al fiicei lui Sarrasin, pleacă să spioneze în Stahlstadt şi se angajează ca simplu muncitor, dar în curând, datorită capacităţilor sale, va urca pe scara socială şi va deveni confidentul lui Schultze. Marcel află astfel de planurile secrete de distrugere a oraşului France-Ville.

Naţionalism exacerbat

În oraşul conceput de Sarrasin, casele sunt prevăzute cu o fundaţie tip boltă, cu tabloul de apă şi cu conducte aplicate pe stâlpul central. Bucătăriile şi dependinţele sunt situate la etajul superior, comunicând cu terasa, iar preocuparea pentru igienă este primordială: „A curăţa, a curăţa fără încetare, a distruge şi a anihila, imediat ce apar, miasmele care emană constant dintr-o aglomeraţie umană, aceasta era sarcina primordială a guvernului central".

Prin cele două personaje, Sarrasin şi Schultze, se confruntă astfel două viziuni de urbanism utopice, iar teoriile doctorului francez se opun pozitivismului profesorului german.

Romanul „500 de milioane ale Begumei" evidenţiază naţionalismul exacerbat al protagoniştilor, Schultze fiind un fel de Hitler anticipat. Bineînţeles, crezul lui este că rasa germană este superioară, iar France-Ville, construit de un francez inconştient, trebuie distrus cu orice preţ.

Monstrul din ape

Jules Verne a scris „Poveştile lui Jean-Marie Cabidoulin" în 1901, iar volumul a fost reeditat sub numele de „Şarpele de mare".

Cei 30 de membri ai echipajului balenierei Saint Enoch sunt decepţionaţi, pentru că nu le surâde norocul la vânătoarea de balene, deşi au străbătut Oceanul Pacific din sud, din largul Noii Zeelande, şi până în nord, în Marea Ohotsk. Mai mult, englezii de pe vasul Repton îi hărţuiesc şi îi atacă din toate părţile, iar meşterul Cabidoulin îi îngrozeşte pe toţi cu istoriile lui despre un monstru marin, supranumit „şarpe de mare", urmaş al animalelor uriaşe care au populat Pământul cu milioane de ani în urmă.

Baleniera Saint Enoch, condusă de căpitanul Bourcart, este răvăşită de un val seismic, iar meşterul Cabidoulin şi echipajul trec prin situaţii-limită. Terifiaţi că au fost atacaţi de monstrul din poveştile lui Cabidoulin, membrii echipajului dau dovadă de mult curaj în faţa valului uriaş, care se deplasa cu o viteză vertiginoasă de nu mai puţin de 658 de kilometri pe oră.

După ce apele se liniştesc, nava îşi continuă călătoria fără nicio urmă de „kraken, calmar, cefalopod sau şarpe de mare", deşi echipajul crede în continuare în existenţa monştrilor marini. Oricum, finalul cărţii pune sub semnul incertitudinii apariţia acestora.

„De aceea, aşteptând ca ihtiologii să le constate existenţa şi să decidă în ce familie, gen, specie le pot clasa, este mai bine să considerăm ceea ce se spune despre ele drept legende", a conchis Jules Verne.