Nici măcar porno

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După „opere cumplite“ (2009), antologia de proze scurte scrise pentru diverse reviste, Florin Piersic jr revine cu un roman. Scris destul de prost de un narator pisălog, „Romantic Porno“ este un volum cu titlu inadecvat, destinat doar fanilor şi cititorilor naivi.

 O fantezie în trei numai bună de Bad Sex Award: „Mâinile mele nu ezită nici o secundă atunci când coboară spre pantalonii mei şi îmi deschid fermoarul şi imediat pantalonii mei ajung pe podeaua dormitorului, dar gura mea nu se dezlipeşte de gura Sophiei, şi acum Sophia îmi simte sexul pulsând în apropierea ei, şi mâna ei mă caută şi mă găseşte şi mă strânge cu putere, şi degetul ei mare se plimbă peste picătura transparentă care udă vârful sexului meu.

În închipuirea mea, îl văd cu coada ochiului pe bărbatul cu faţa întunecată, îl văd ieşind din sexul Sophiei şi îl văd cum se lasă în jos şi-i depărtează fesele ca două lune pline, şi gura lui se apropie de soarele mic la care a visat atâtea ore întregi, şi limba lui atinge fiecare rază a soarelui şi multă lumină îi inundă fiinţa întunecată. În închipuirea mea, Sophia mă ţine strâns în mâna ei, iar eu simt că o să explodez foarte curând, şi brusc mâna Sophiei îşi slăbeşte strânsoarea de cleşte şi mă abandonează o clipă.

În închipuirea mea, Sophia îşi linge podul palmei cu multă salivă şi apoi mă atinge din nou, şi mângâierea ei devine alunecoasă şi precisă, şi acum buzele ei stau foarte departe de sexul meu, iar bărbatul nu se mai vede, el şi-a îngropat faţa între lunile Sophiei, şi limba lui gustă şi explorează fiecare milimetru din locurile ude ale Sophiei, iar Sophia e mai udă ca niciodată şi brusc vârful limbii ei atinge vârful sexului meu tumefiat de aşteptare. În închipuirea mea, mor. Buzele Sophiei descoperă încet fiecare venă şi fiecare arcuire a sexului meu, iar eu simt că-mi pierd minţile..., fac un efort supraomenesc şi îmi retrag sexul din gura Sophiei, şi sexul meu pulsează şi se leagănă singur prin aer..."„Sexul tare ca piatra"

Patru personaje, doi bărbaţi şi două femei, îşi intersectează vieţile amoroase de-a lungul unei singure nopţi, între ora opt seara şi ora opt dimineaţa (Guillermo Arriaga şi Paul Thomas Anderson par să fi fost influenţele directe), în timp ce naratorul se joacă, de fapt, de-a naratorul, fie tachinându-şi personajele, fie alăturându-li-se, din plictiseală sau din gelozie, în diverse scene. Romanul e, astfel, construit în jurul unui actor de 35 de ani, sex-simbol („echivalentul lui Brad Pitt"), talentat şi arogant, obişnuit ca femeile, orice femeie, să cadă automat în plasa deasă a farmecului său studiat, tipul macho care visează să fie „fantezia secretă a tuturor femeilor de pe pământ".

La vernisajul de la ora opt seara, unde se duce la vânat de sex, este, pentru prima dată cu adevărat, sedus de Sophia, o femeie sofisticată cu care ajunge repede în maşina ei, moment suficient de intens pentru a se îndrăgosti iremediabil. Sau, cum spune naratorul, „oamenii nu reuşesc să se cunoască nici măcar într-o viaţă întreagă, aşa cum au făcut-o ei doar într-o oră". Ce trebuie să înţelegem de aici este forţa destinului, a dragostei la prima vedere, a jumătăţii găsite şi recunoscute instantaneu, adică a predestinării.

Aceasta este şi intriga (cât de cât romantică, dar neverosimil de porno) a cărţii, restul nopţii/romanului fiind umplut cu cele două scene ale rupturii: Sophia îl părăseşte pe Cavanosa, bătrânul ei soţ care, bolnav incurabil, moare în baie nu înainte de a avea un lung coşmar, la fel ca Nebuna, femeia fără însuşiri pe care actorul o foloseşte sexual, lăsând-o apoi pradă depresiei şi telefoanelor ei disperate. Pe la trei dimineaţa, actorul şi Sophia au parte de sexul amânat, dar mult aşteptat, pentru ca peste o oră,

într-un moment de introspecţie, să aflăm că Sophia are şi un complex patern: tatăl ei a părăsit-o pe când era mică, de unde şi nevoia unei figuri masculine protectiv-dominatoare în viaţa ei. Clasic, ca să nu zic clişeu. La opt dimineaţa vine şi finalul romanului, când naratorul este, în sfârşit, „deconspirat" drept un nebun într-un ospiciu care a scris toată noaptea la romanul tocmai citit din nevoia proiecţiei unui dublu macho în pielea căruia să-şi împlinească fanteziile.

(Meta) intervenţiile naratorului chiar au fost nişte frecţii la un picior narativ de lemn. De ce totul trebuia să fie atât de străveziu?! Nici romantic, nici porno. Nu e nimic romantic (în afara ideii de predestinare) şi, din păcate, mai nimic porno aici, iar problema cu sexul în acest roman cu titlu promiţător nu este frecvenţa acuplărilor (mai degrabă lipsa lor), nici măcar clişeele, ci limbajul.

Şi nu din cauză că ar fi explicit, ci prost folosit: de la comparaţii ridicole şi repetitive („sexul tare ca piatra") la folosirea improprie a cuvintelor, până la umorul involuntar („sexul meu se leagănă singur prin aer"). Scris destul de prost, redundant şi pudic (cuvântul „sex" apare de zeci de ori în doar câteva pagini) de un narator pisălog, străveziu în semnificaţii, „Romantic Porno" este un roman cu titlu inadecvat, destinat doar fanilor şi cititorilor naivi.

Info

Romantic Porno
de Florin Piersic jr.
Editura Humanitas, 2011

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite