Naufragiaţi pe-o insulă pustie

Ilustraţie din romanul „Doi ani de vacanţă“

Volumul „Doi ani de vacanţă“ va fi vândut la 3 martie împreună cu „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei. Scriitorul francez Jules Verne şi-a publicat prima oară romanul de aventuri „Doi ani de vacanţă“ în 1888.

În aceeaşi linie robinsoniană, Jules Verne şi-a imaginat o poveste în care cele 15 personaje principale ajung pe-o insulă pustie din Pacificul de Sud, în Noua Zeelandă, unde învaţă să facă faţă celor mai mari provocări din viaţa lor. La cârma iahtului de o sută de tone se aflau trei băieţi, unul de paisprezece ani şi ceilalţi de treisprezece, împreună cu un musul, „un negrişor de vreo doisprezece ani".

În miezul nopţii, vasul a fost izbit de un val uriaş. Misterul este că la bordul vasului se aflau doar copii. Navigau pe cel mai mare ocean şi nu era măcar un adult care să-i îndrume şi să-i liniştească. Brian şi Gordon, liderii grupului naufragiat, au pornit să exploreze plaja şi pădurea din faţa ei, care păreau nelocuite.

Cu lux de amănunte

Meritul lui Jules Verne nu constă doar în imaginarea unor poveşti care sunt şi astăzi îndrăgite, ci în descrierea amănunţită a întâmplărilor, nelăsându-l pe cititor să îi zboare gândul la altceva.

De exemplu, scriitorul observă fiecare detaliu de pe insulă: „În păduricea aceasta nu întâlniră niciun semn al trecerii oamenilor, nicio palmă de loc defrişată, nicio potecă. Trunchiuri bătrâne, doborâte de vreme, zăceau pe pământ, iar Briant şi Gordon se afundară până la genunchi în covorul de frunze moarte. Cu toate acestea, păsările îşi luau speriate zborul din calea lor, ca şi când învăţaseră să se teamă de fiinţele omeneşti. Aşadar, era de presupus că ţărmul acesta, deşi era nelocuit, primea din când în când vizita indigenilor dintr-un teritoriu învecinat".

Cum singura lor hrană erau pesmeţii şi câteva rezerve de conserve (biscuiţi, şuncă, carne de vită uscată, carne în suc propriu), care n-ar fi ţinut mai mult de două luni, băieţii au fost nevoiţi să înveţe să-şi procure singuri hrana, înfruntând pericolele din pădure.

Morala de la final

Jules Verne îşi încheie romanul cu o morală: „Niciodată, fără îndoială, elevii unui pension nu vor mai fi siliţi să-şi petreacă vacanţa în condiţii ca acestea. Însă, şi toţi copiii ar trebui s-o înţeleagă, cu ordine, hărnicie şi curaj, nu există situaţie, oricât de periculoasă, din care să nu se poată ieşi cu bine. Şi mai ales, gândindu-mă la tinerii naufragiaţi de pe «Sloughi», căliţi în grele încercări şi formaţi în aspra ucenicie a existenţei, să nu uite că, la întoarcere, cei mici erau aproape cei mari, iar cei mari, aproape bărbaţi în toată firea".

Asemenea majorităţii operelor lui Jules Verne, romanul „Doi ani de vacanţă" a fost publicat sub formă de serial, în 24 de părţi, între ianuarie şi decembrie 1888 în secţiunea „Călătorii extraordinare" a Revistei franceze de Educare şi Recreere. A apărut în două volume în iunie şi la începutul lui noiembrie 1888. La sfârşitul lunii noiembrie a fost tipărită varianta ilustrată, cu o prefaţă de Jules Verne. În anul 1967, regizorul Karel Zeman a ecranizat cartea. În 1987 a apărut „Povestea a 15 băieţi", o adaptare animată pentru televiziune, produsă de un studio japonez.