„Moarte armenilor!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Moarte armenilor!“
„Moarte armenilor!“

Varujan Vosganian a scris un roman de o densitate uluitoare şi cu o miză istoric-identitară cu mult peste media prozei româneşti de azi. Cartea e un fel de hartă în mişcare pe care urmărim traseele şi poveştile unui popor întreg de armeni, fugind din calea turcilor, apoi a sovieticilor, ascunzându-se de legionari, apoi şi de comunişti.

Iată una din cele câteva zeci de pagini în care sunt reconstituite, pe baza documentelor, dar cu mijloacele ficţiunii, scenele genocidului armean săvârşit de otomani/turci între 1895 şi 1922:

„Locul în care au ajuns se numeşte Abuhahar. Doar trei sute de copii se mai puteau ţine pe picioare, restul, mai numeroşi, erau duşi în căruţe. La poalele munţilor de la marginea deşertului, soldaţii au oprit convoiul şi căruţele au fost descărcate. Odată cu înserarea, au sosit păsările deşertului. Atraşi de mirosul de sânge, apoi unii de zborul celorlalţi şi mai apoi de vacarmul croncăniturilor şi de pocnetul cărnii smulse de pe oase, vulturii şi corbii s-au năpustit asupra trupurilor care, chiar vii fiind încă, nu mai aveau putere să se apere. Păsările ţinteau mai ales ochii, obrajii şi buzele, cu atât mai ademenitoare cu cât trupurile se împuţinaseră. Vreme de două zile, păsările se lăsară, stoluri-stoluri, peste locul acela descărnat, iar copiii fură lăsaţi pradă ciocurilor şi ghearelor negre şi oţelite.

Povestea au spus-o, îngroziţi, arabii nomazi. Iar cel care i-a comandat pe soldaţi, caporalul Rahmeddin, a fost promovat, ajungând comandantul jandarmeriei din Rakka. Ceilalţi orfani, care zăceau bolnavi şi flămânzi în orfelinatul din Deir-ez-Zor, au fost încărcaţi în căruţe într-o zi îngheţată din decembrie. Muribunzii au fost aruncaţi în Eufrat. După un drum de 12 ore prin deşert, fără hrană sau apă, comandantul convoiului, despre care ştim că se numea Abdullah, găsi trei mijloace diferite de exterminare a copiilor. Dar pentru că simţea în privirile soldaţilor o oarecare ezitare, înşfăcă un băieţel de doi ani şi-l arătă celorlalţi: «Chiar şi pruncul acesta, le spuse, trebuie, ca toţi cei pe care-i găsiţi de vârsta asta, ucis fără milă. Acesta e fiul de câine care într-o zi ne va căuta să ne omoare!» şi, învârtindu-l de câteva ori în aer, îl izbi cu furie de pietre, strivindu-l până să apuce să geamă.”

O carte universală

Pornind de la comunitatea armenească din Focşaniul anilor `60 şi mergând pe firul genealogiei cu câteva sute de ani înapoi până în străvechea Persie, cartea se transformă într-un fel de hartă în mişcare pe care urmărim, cu salturi în timp şi în geografie - de la mijlocul secolului 19 până în anii `70, din Constantinopol în Statele Unite, din Siberia în Argentina -, traseele şi poveştile unui popor întreg de armeni fugind din calea turcilor, apoi a sovieticilor, ascunzându-se de legionari, apoi şi de comunişti, risipindu-se în toate direcţiile, încercând să supravieţuiască, dar, mai ales, murind. Sute de personaje absolut memorabile reconstituie teatrul istoriei ultimului secol: de la deportările şi masacrele deja menţionate şi luptele de gherilă pentru menţinerea independenţei Republicii Armene de la 1918, trecând prin stabilirea armenilor în România sub guvernarea Brătianu, deposedarea de proprietăţi a industriaşilor armeni şi micul comerţ ilicit din anii colectivizării sau repatrierile forţate în Armenia Sovietică, până la operaţiunea „Nemesis“, ce urmărea asasinarea liderilor turci responsabili de genocid şi istoriile secrete ale masoneriei.

image

Alimentat cu material documentar din arhive, având caracter memorialist, dar fiind, totodată, şi operă de ficţiune, romanul este bogat, dens şi variat, scris într-un ritm susţinut, cu un material istoric uriaş şi cu o mare diversitate de caractere. Nu doar personajele, geografia şi timpurile alternează, dar şi tonalităţile povestirii se schimbă permanent.

Episoadelor tragi-comice din mahalaua Focşaniului le răspund scenele dramatice ale deportărilor sau atrocităţile masacrelor săvârşite de Junii Turci, iar rememorările pline de lirism, livresc, misticism ori realism magic oriental lasă locul unor episoade mai seci de evocare istorică sau de intrigi politice. Ca şi cum naratorul ar împrumuta rând pe rând măştile ficţionale ale unor Soljeniţîn, Pamuk, Borges sau John Le Carré.

Etnoficţiune istorică cu filon biografic şi caracter monografic, acoperind deopotrivă genocidul armean şi stalinismul românesc, „Cartea Şoaptelor” este emoţionantă, frumoasă, atroce şi meditativă. Construcţia narativă complexă, caracterul ficţional-istoric şi miza identitară conferă acestei cărţi armene a memoriei caracter universal. Cel mai bun şi mai ambiţios roman românesc de la „Orbitor 3” încoace.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite