Metafizică în blugi
0
Apărută la Editura Litera în 1981, „Aer cu diamante“ se numără printre puţinele cărţi-cult din literatura română contemporană. Versurile, republicate acum la Editura Humanitas, şi-au menţinut atu-urile: sunt exuberante, dezinvolte şi nonconformiste.
Poemul care dă titlul volumului îi aparţine lui Florin Iaru:
„Ea era atât de frumoasă/ încât vechiul pensionar/ se porni să roadă tapiţeria/ scaunului pe care ea a stat în autobuz./ Autobuzul întinse spre ea/ gura carburatorului/ încercând să-i sfâşie rochia./ Şoferii mestecaţi au plâns pe volanul păpat/ căci ea nu putea fi ajunsă -/ În schimb era atât de frumoasă/ încât şi câinii haleau/ asfaltul de sub tălpile ei.// Când ea intră în casa fără nume/ portarul îşi înghiţi decoraţiile/ iar mecanicul sparse în dinţi/ cheia franceză şi cablul/ ascensorului ce-o purtă/ la ultimul etaj./ Paraliticul cu bene-merenti/ începu să clefăie clanţa inutilă/ şi broasca goală/ prin care nu putea curge/ un cărucior de lux./ Ei cu toţii mâncară/ piciorul mansardei/ ei cu toţii mâncară ţiglă/ când ea a urcat fâlfâind pe acoperiş/ când ea nu putea fi ajunsă./ Meteorologul de pe muntele Golgota/ roase timpul probabil/ iar ultimul Om din Cosmos/ îşi devoră capsula/ când ea depăşi atmosfera terestră./ - Ce-ai să faci de-acuma în cer?/ au întrebat-o/ cu gurile şiroind de regrete.// Dar ea era atât de frumoasă/ încât a fost la fel de frumoasă/ şi-n continuare.// Iar ei nu găsiră în lumea toată/ lumea largă/ destule măsele/ destule gâtlejuri/ în care să spargă/ să macine să îndese/ distanţa care creştea mereu/ şi restul cuvintelor până la moarte."
Deriziuni existenţiale
O lectură, chiar şi în diagonală, a cronicilor de la apariţia volumului arată foarte clar prin ce anume percepeau criticii, atunci, noutatea şi valoarea poeziei cvartetului optzecist (un fel de „best of" al celor patru lunedişti). Gheorghe Grigurcu, spre exemplu, considera volumul „drept un act de stare civilă a unui nou val liric" prin aportul unui limbaj proaspăt, bogat şi eterogen, prin retorica de inspiraţie avangardist-beatnică, prin prozaism, prin inventivitate, fantezie şi livresc sau prin amestecul de intelectual şi anecdotic („tinerii vestesc un ev ludic al poeziei"). De altfel, pe lângă inventivitatea lexicală, latura ironic-umoristică este o constantă a receptării de atunci şi s-a bătut multă monedă cu acest aspect. S-ar putea spune că, după ce şi-au pus blugii şi au coborât poezia în stradă, optzeciştii au făcut-o să şi râdă.
Astăzi, poate mai mult ca atunci, se observă însă că umorul este, uneori, destul de amar şi nu face decât fie să pună şi mai bine în evidenţă (sub)textele aşa-zis serioase, fie să inducă de-a dreptul senzaţia unei anume deriziuni existenţiale. Recitite acum, poeziile mi s-a părut că au un umor derutant şi cumva subversiv şi am văzut mai multă viaţă şi moarte decât livresc, mai mult grotesc decât parodic. „Poemul de amor" al lui Mircea Cărtărescu ar fi putut foarte bine să se numească, de pildă, „Carnavalul morţii" şi ce e ludic în aceste versuri de Traian T. Coşovei: „E noapte./ Un gândac îşi rostogoleşte sufletul până în dreptul ferestrei./ Sub biciul căii ferate/ unde toate se duc, se despart -/ doar timpul - umilul pensionar al unui cântar de precizie/ aşază lipitori pe tâmpla durerii" Ăsta nu e ludic, nu e livresc, nu e artificial, nu e cotidian ş.cl., asta e metafizică. Aş putea foarte bine să citez din poemul lui Florin Iaru „Moarte luminată ca ziua" sau oricare versuri de Ion Stratan, unde umorul (jocurilor de cuvinte) este cât se poate de înşelător şi unde ermetismul, austeritatea sintactică şi stranietatea asocierilor au ceva funerar: „Cerul e gheata/ În care diavolul/ Îşi ţine picioarele."
Dar nu doar singurătate, tristeţe şi disperare se află în versurile cvartetului optzecist, ci şi o cantitate constantă de sugestii politice, aspect prea puţin subliniat: „S-a tras cortina de piatră, cortina de bronz/ Şi cortina de fier. Aplaudă un spectator prizonier./ Filatura, turnătoria mare e-n toi, pentru-ale/ Conştiinţei nevoi." (Stratan) Ce mi se pare însă cu adevărat interesant este faptul că trăsăturile acestor poeţi, pe care, la începutul anilor '80, critica literară le-a remarcat ca fiind distincte, şi-au păstrat şi ineditul, şi forţa. Chiar şi în contextul unei alte paradigme poetice cum este cea de acum, versurile lor şi-au menţinut atuurile: sunt, la modul imbatabil, exuberante, dezinvolte şi nonconformiste, nivelul limbajului este superior, cultura, dexteritatea lexicală şi retorică, abilitatea de a alterna registrele, toate acestea sunt, în continuare, impresionante, uneori copleşitoare. Recitind cvartetul în blugi, constaţi că aerul are în continuare diamantele la locul lor.
Info
Aer cu diamante
Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru şi Ion Stratan
Ilustraţii: Tudor Jebeleanu
Prefaţă de Nicolae Manolescu
Ediţia a doua
Editura Humanitas, 2010
Se încarcă comentariile...
