Lungul drum spre casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Romanul „César Cascabel“, de Jules Verne, va fi distribuit miercurea viitoare, împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 11,99 lei. O familie de artişti de circ străbate America, Oceanul Arctic şi Rusia, într-o călătorie aventuroasă spre ţinutul natal al Normandiei.

Romanul a fost publicat pentru prima dată sub formă de foileton, în paginile revistei franceze „Magasin d'Éducation et de Récréation", între 1 ianuarie şi 15 decembrie 1890, apărând apoi sub formă de volum în luna noiembrie a aceluiaşi an, la Editura Hetzel din Paris. Povestea romanului se centrează în jurul unei familii de artişti ai circului, condusă de César Cascabel, soţul Cornéliei şi tatăl celor trei copii - Jean, cel mai mare dintre ei, 19 ani, jongler, Alexandre, contorsionistul de 12 ani al trupei, şi Napoléone, fiica mai mică de 8 ani, echilibristă precoce. După o perioadă îndelungată de timp petrecută dând reprezentaţii pe întregul teritoriu al Statelor Unite, familia Cascabel intenţionează să se întoarcă în Franţa, în ţinutul natal - Normandia. Din nefericire, înainte de a pleca, cei cinci sunt jefuiţi de un grup de răufăcători, iar toate economiile făcute de trupă în urma reprezentaţiilor date în America le sunt furate.

Aventuri în Arctică

Fără resursele financiare necesare, planul iniţial al lui César de a se întoarce acasă străbătând Atlanticul este deturnat, astfel că acesta ia decizia de a lua calea spre vest la bordul caravanei lor, numită Belle-Roulotte, îndreptându-se spre Franţa prin statele California, Oregon, Washington, Alaska, urmând apoi a traversa Strâmtoarea Bering, Siberia şi centrul Rusiei. César prevăzuse o călătorie lungă dar liniştită, totuşi aceasta se dovedeşte a fi una neaşteptat de aventuroasă, întretăiată de pericole şi încercări în faţa cărora cei cinci membrii ai familiei vor fi nevoiţi să dovedească curaj şi multă prezenţă de spirit.

Nu mai departe de graniţa cu statul Alaska, familia întâlneşte primul eveniment neprevăzut al călătoriei. Cu ajutorul unei fete indience, Kayette, cei cinci salvează un fugar rus, contele Narkine, pe care îl iau cu ei astfel ca acesta să îşi poată revedea tatăl în Rusia. În semn de recunoştinţă, contele o adoptă pe Kayette şi se alătură bucuros caravanei familiei Cascabel. Lăsând în urmă portul Clarence, călătorii se trezesc blocaţi pe un aisberg plutitor care îi duce în derivă până în Insulele Lyakhovsky, în Oceanul Arctic, unde sunt capturaţi de un trib indigen. Totuşi, mulţumită ingeniozităţii lui César, grupul îşi recapătă repede libertatea. Contele Narkine este însă în continuare urmărit şi va fi capturat şi dat pe mâna poliţiei ţarului, fiind nevoit să se despartă de familia Cascabel. Dar nu pentru mult timp.

Înapoi în Normandia

După o serie de alte aventuri provocatoare, César reuşeşte să ducă familia până în Munţii Ural. În oraşul Perm, unde trupa Cascabel dă o reprezentaţie de proporţii, familia află că Narkine fusese graţiat. Repus în drepturi, contele nu va uita de francezii care îi salvaseră viaţa. Îi va recompensa pe cei cinci membri ai familiei, înlesnindu-le drumul înapoi spre casă. Pe Kayette, care devenise între timp fiica sa legitimă, o va căsători cu unul dintre fiii lui César - Jean, cel mai mare dintre fraţi şi jonglerul trupei Cascabel. După un periplu aventuros ce purtase familia în jurul lumii, cei cinci vor ajunge, într-un final, în Normandia mult iubită, unde vor rămâne pentru totdeauna. Romanul „César Cascabel" a fost ecranizat în 2001 într-o serie animată pentru televiziune, produsă în Franţa.

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite