Haihui prin ţara lui Saramago

Într-un periplu scris cu mult înainte de a câştiga Premiul Nobel pentru Literatură, autorul „Memorialului mânăstirii“ a zugrăvit, ca un pictor, Portugalia personală. În seria de autor pe care Editura Polirom i-o dedică lui José Saramago va apărea săptămâna aceasta volumul „Călătorie în Portugalia“.

Această carte-hibrid s-a născut la scurt timp după ce autorul ei, care pe-atunci se apropia de 60 de ani şi era doar un aspirant la gloria literaturii, a petrecut mai mult de jumătate de an hoinărind pe drumurile nebătute ale patriei natale, care tocmai ieşise din dictatură.  Scriere care etalează virtuţile autenticei literaturi de călătorie, volumul a apărut cu un an înainte ca scriitorul să-şi arate forţa publicând romanul care l-a ridicat în ochii cititorilor profesionişti, „Memorialul mânăstirii".

După ce a străbătut aproape zi de zi oraşe şi sate portugheze, avântându-se atât în zonele consacrate ale unei identităţi culturale seducătoare, cât şi în Portugalia nedescoperită de ochii turiştilor şi nici chiar de cei ai localnicilor, José Saramago şi-a creat o Portugalie personală aproape impenetrabilă pentru cititorul care vrea să găsească în această carte un ghid, fie el şi subiectiv. „Călătorind prin Portugalia" este oglinda unui ţinut interior, configurat din imaginile perceptute de „călătorul" care a scris la persoana a III-a. „Călătorul a călătorit prin ţara sa", spune autorul în textul care ţine loc de prefaţă, explicând: „Asta înseamnă că a călătorit prin sine însuşi, prin cultura care l-a format şi îl formează, înseamnă că a fost, timp de multe săptămâni, o oglindă reflectând imaginile exterioare, un geam transparent, străbătut de lumini şi umbre, o placă sensibilă care a înregistrat în timpul trecerii şi al transformării impresiile, glasurile, murmurarea necontenită a unui popor".

Invitaţie la drum

Capricios, „călătorul" inventează sau rescrie poveşti ale pădurilor, ale mânăstirilor şi ale sfinţilor, ale fântânilor şi ale castelelor, luând în stăpânire teritoriul care i se dezvăluie, dar nu în totalitate, un teritoriu are o legătură vagă cu istoria şi geografia spaţiului real numit Portugalia. Pradă solipsismului, Saramago nu se opreşte deloc să dea informaţii de manual sau de ghid turistic. În capitolul „Arte ale apei şi ale focului", călătorul ajunge la fereastra mare a Mânăstirii din Tomar, însă impresiile sale nu sunt menite a satisface curiozitatea cititorului: „Despre fereastra mare, totul a fost spus: probabil a rămas totul de spus. Să nu se aştepte de la călător revelaţii. Numai convingerea fermă pe care o are că stilul manuelin nu ar fi ceea ce este, dacă templele din India nu ar fi ceea ce sunt. Diogo de Arruda nu a navigat până pe meleagurile Indiilor, dar e mai mult decât sigur că în armate mergeau desenatori care au adus de acolo notiţe, schiţe, calchieri: un stil de ornamentare atât de dens precum manuelinul nu putea să se fi născut, pregătit şi echipat, la umbra măslinilor lusitani: este un tot cultural cules pe sol străin şi apoi reelaborat aici. Iertate fie‑i acestui călător îndrăznelile." Detaşat de informaţie, de idei primite de-a gata şi de orice imagine impersonală, „călătorul" lui Saramago îndeamnă cititorul să călătorească după un plan numai al lui, promiţându-i că „va fi cea mai bună călătorie".

„Călătorind prin Portugalia“ José Saramago
Traducător:  Mirela Stănciulescu
Editura:  Polirom
Preţ: 46,95 lei