Fragilă, arta?

Eugen Lovinescu susţinea, cu trei sferturi de veac în urmă, fragilitatea artei, mai exact, a literaturii.

E. Lovinescu vorbea de o mutaţie a valorilor estetice. Altfel spus, noi nu am mai avea acces, sub raport estetic, la operele epocilor vechi. Bunăoară, la cele ale antichităţii. El nu se referea şi la opere îndepărtate în spaţiu. La europocentrism se va renunţa mult mai târziu, aşa că diferenţele între civilizaţii contau pe atunci doar în timp. Paradoxul teoriei lovinesciene constă în exemplele pe care marele critic le aduce în sprijinul ei. Unul dintre ele îmi place atât de mult, încât l-am tot citat în cursurile sau în articolele mele.

E. Lovinescu reaminteşte de lupta mitică dintre Ahile şi Hector din „Iliada", sfârşită, cum se ştie, cu biruinţa celui dintâi, dar nu neapărat fiindcă s-ar fi dovedit mai viteaz, ci fiindcă îi avusese pe zei de partea sa. E. Lovinescu este de părere că principiul moral învederat de situaţia din epopeea homerică nu mai este valabil astăzi. E ca şi cum modernii ar accepta că este normal ca arbitrul unui meci de fotbal să intervină în joc, marcând goluri într-o poartă sau în alta. Observaţia e corectă, dar ridică o întrebare, la care deocamdată nu s-a răspuns satisfăcător, şi anume dacă mutaţia valorilor morale sau, în definitiv, a oricăror valori în afara celor estetice e de natură a le afecta pe acestea din urmă într-o măsură atât de semnificativă, încât cititorului sau consumatorului să-i fie interzisă bucuria artei.

Dacă mă întrebaţi pe mine, vă voi răspunde că nu. Am şi un argument: dacă am admite mutaţia în timp a lui Lovinescu, am fi obligaţi să admitem şi una în spaţiu, să refuzăm, adică, literatura acelora dintre popoarele actuale care nu împărtăşesc aceleaşi valori ca şi noi, din cauză că aparţin unor civilizaţii şi mentalităţi diferite, ceea ce, mai ales în epoca globalizării, ar fi de neînchipuit. Literatura japoneză ne-ar rămâne la fel de străină ca şi aceea malgaşă.
O mutaţie în timp a valorilor estetice ar atrage astăzi şi o mutaţie în spaţiu. E vorba de acelaşi tip de obstacol. Însăşi ideea comunicării între civilizaţiile de pe planetă ar fi compromisă. Apusul europocentrismului însemnă, indirect, şi apusul tezei lovinesciene. Efortul nostru trebuie să fie acela de a găsi căi de înţelegere, nu de a constata, resemnaţi, că civilizaţiile sunt despărţite, în timp şi în spaţiu, de ziduri de netrecut.

Iliada şi Brad Pitt

Fragilă, arta? E. Lovinescu are într-o privinţă dreptate, dar în cu totul alt sens decât credea el însuşi în cartea din 1929. Avem motivele noastre, altele decât ale lui, să considerăm că arta a devenit mai fragilă decât oricând. Contemporanii noştri nu sunt confruntaţi, precum aceia ai lui E. Lovinescu, cu dificultatea morală de a fi emoţionaţi de mitica bătălie din „Iliada" din cauză că văd în mod diferit rolul arbitrului: ei se dezinteresează, pur şi simplu, de calitatea estetică a epopeii, pe care, de altfel, n-o mai citesc, preferând surogate ca filmul american „Troia" cu Brad Pitt, în care artei i-a luat locul divertismentul.

Deosebirea dintre artă şi divertisment constă în aceea că cel din urmă trece cu buretele, făcându-le nerelevante, peste toate valorile pe care cea dintâi le implică. Divertismentul - literar, cinematografic, teatral, muzical, de circ - înseamnă virginitate valorică: distracţie sau amuzament în stare pură, fără implicaţie morală, religioasă, socială, istorică şi, nu în ultimul rând, estetică. Arta ca otium este o formă de hedonism. Nu cultul în sine al plăcerii produce acest tip de artă fără artă, ci absenţa oricărui interes pentru valori.

Valoare şi kitsch

Fragilitatea artei în zilele noastre nu e fără legătură cu declinul educaţiei umaniste a noilor generaţii. Programa şcolară şi academică (sau, cum e numită astăzi, cu o ironie involuntară, dat fiind că termenul este latin: curricula) exclude toate disciplinele clasice, de la studiul limbilor greacă şi latină la acela al umanioarelor în general. Beleartele şi-au pierdut înţelesul într-o lume care nu mai învaţă ce este frumosul, fiindcă estetica nu se mai predă la clasă.

Referinţa la literatură s-a redus la câteva clişee, fiindcă nu se mai citeşte cu adevărat. Limba română s-a degradat, fiindcă gramatica nu se mai studiază la liceu, iar retorica, nicăieri. Logica a devenit o mare necunoscută. Şi ne mirăm că se vorbeşte cum se vorbeşte, pe toate lungimile de undă, sau că un parlamentar îl ia peste picior pe un fost prim-ministru sub cuvânt că ne-ar da lecţii de exprimare corectă în intervenţiile sale.

Oraşele sunt „împodobite" cu monumente lipsite de gust, fiindcă aceia care decid comandarea şi amplasarea lor sunt incompetenţi în materie. Case vechi şi monumente de tot felul sunt demolate ca să se facă loc unor construcţii caraghioase fiindcă sunt la mijloc bani mulţi şi interese neestetice. Cine să mai facă deosebirea între o operă valoroasă şi una kitsch?

"Referinţa la literatură s-a redus la câteva clişee, fiindcă nu se mai citeşte cu adevărat. Limba română s-a degradat, fiindcă gramatica nu se mai studiază la liceu iar retorica, nicăieri."

"Divertismentul - literar, cinematografic, teatral, muzical, de circ - înseamnă virginitate valorică: distracţie sau amuzament în stare pură, fără implicaţie morală, religioasă, socială, istorică şi, nu în ultimul rând, estetică."

"Oraşele sunt «împodobite» cu monumente lipsite de gust, fiindcă acei care decid comandarea şi amplasarea lor sunt incompetenţi în materie."