„Devierea de dreapta“

Câţi mai ştiu astăzi ce a fost „devierea de dreapta“? Probabil, foarte puţini, mai ales din afara mediului literar-artistic, chiar dacă e vorba în principal de o mişcare politică. În 2005 a apărut o carte referitoare la acest subiect, care are o istorie interesantă, dar care a trecut aproape neobservată.

E vorba de „Reconstituiri necesare. Şedinţa din 27 iunie 1952 a Uniunilor de Creatori din România" (Editura Polirom), în care Mihaela Cristea a publicat stenograma şedinţei menţionate în titlu. Stenograma îi fusese încredinţată de sculptorul Dorin Lupea, care o recuperase din­­­­tr-un morman de dosare destinate focului în 1981, când un ICRAL bucureştean deschisese un „front de lucru" la fosta (până în 1977) Casă a Scriitorilor din Kiseleff, actualmente sediul central al PSD. Mihaela Cristea a însoţit documentul propriu-zis cu extrase din presa vremii şi cu numeroase şi utile note de subsol. Prefaţa îi aparţine lui Marius Oprea.

Partidul şi creatorii

În prefaţa lui Marius Oprea, informată şi clară, nu există referiri la şedinţa stenografiată. Marius Oprea reface istoria întortocheată a „devierii de dreapta" din 1952, când, cu voie de la Stalin, Gheorghiu-Dej îi înlătură de la putere pe Vasile Luca, Ana Pauker şi Teohari Georgescu.

O plenară a CC al PMR consfinţeşte decizia. Lucrările plenarei sunt publicate în „Scânteia", de unde reia textul Mihaela Cristea. Toată istoria este, fireşte, politică: lupta pentru putere din sânul partidului. Stenograma, care îi atrage prea puţin atenţia prefaţatorului, reproduce luările de cuvânt dintr-o şedinţă a Uniunilor de Creaţie, în care Uniunea Scriitorilor îşi trage partea leului, şi care fusese convocată tocmai ca urmare a plenarei. Partidul acorda creatorilor o mare importanţă. Ei erau cei dintâi care ar fi trebuit să înveţe din experienţa lui şi s-o aplice în operele lor.

Nu se mai ştie astăzi că liderii partidelor comuniste, începând cu Stalin, publicau uneori analize teoretice, devenite literă de lege. Un articol al lui Malenkov, de exemplu, despre tipic în artă din „Pravda" a fost reluat integral de „Scânteia". Aşa se explică faptul că, mai multe zile la rând, artiştii dezbat hotărârile plenarei şi caută în propria activitate motive de critică şi de autocritică.

Răfuiala scriitorilor

Spectacolul este tragicomic. Petru Dumitriu, Maria Banuş, Marcel Breslaşu, Paul Georgescu, Boris Caragea, Matei Socor şi alţii se declară solemn de acord cu energicele măsuri adoptate de plenara partidului şi doresc ca artiştii să nu se lase mai prejos.

Fiecare Uniune are calul ei de bătaie, formalismul la pictori sau lipsa legăturii cu viaţa la scriitori. Şedinţa oferă şi un minunat prilej de răfuială în interiorul breslelor. Scriitorii îi sar în cap lui Nicolae Moraru, abuzivul redactor-şef al „Vieţii româneşti". Limba e de lemn, cu unele inflexiuni personale: „Citirea documentelor de partid despre demascarea devierii de dreapta din partid a constituit pentru mine unul din cele mai importante evenimente din viaţa mea", mărturiseşte Paul Georgescu. Alexandru Jar, care peste un an va fi el însuşi aspru criticat pentru „deviaţionism", dă dovadă de lapidaritate: „Tovarăşi, eu ştiu că atunci când un om are un cui în gheată şi a pornit la drum, îl supără 10 paşi, 100 paşi, dar apoi scoate gheata, scoate cuiul, îl azvârle şi porneşte sănătos mai departe".

Oameni sub vremuri! Cei mai mulţi dintre penibilii protagonişti ai şedinţei din iunie 1952 sunt născuţi în primul sfert al secolului XX. Generaţia mea i-a prins în viaţă pe aproape toţi. Chiar şi când Mihaela Cristea publica volumul mai trăiau trei sau patru. Astăzi majoritatea numelor nu mai spun nimic. Uitarea le-a închis în scrin cu mâna ei cea rece.

"Cei mai mulţi dintre penibilii protagonişti ai şedinţei din iunie 1952 sunt născuţi în primul sfert al secolului XX. Generaţia mea i-a prins în viaţă pe aproape toţi."

Top 10 cărţi din lume