Destine mutilate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scriitoarea Jennifer Johnston s-a născut la 12 ianuarie 1930, în Dublin, Irlanda
Scriitoarea Jennifer Johnston s-a născut la 12 ianuarie 1930, în Dublin, Irlanda

„Bărbatul de la gară“ este o carte numai bună de citit într-un weekend, la gura sobei. Scris de cea mai cunoscută scriitoare irlandeză contemporană, Jennifer Johnston, „Bărbatul de la gară“ a fost ecranizat în 1992, cu Julie Christie şi Donald Sutherland în rolurile principale.

Iată-l pe străinul Roger justificând renovarea unei gări dezafectate:

„Într-o gară de dimensiunile ăsteia nu se produc niciodată nenorociri. Doar incidente minore, ca, de pildă, o vacă răzleţită pe linia ferată. E o viaţă uşoară. Gara mea din Scoţia era foarte asemănătoare cu asta. Am avut o gară în Scoţia timp de patru ani. Apoi au apărut probleme de familie. (A râs brusc). Voiau să mă interneze în­tr-un sanatoriu. Au exercitat mari presiuni asupra mea. Sunt cu toţii convinşi că nu pot avea grijă de mine. (A zâmbit). Eu nu i-am supărat niciodată, cu nimic. Am căutat să mă ţin cât mai la distanţă de ei.

Nu avem mare lucru în comun. Am stat acolo patru ani şi într-o bună zi au picat pe capul meu fără să mă avertizeze. Un regiment întreg. Fraţi, surori, acoliţii lor, avocaţi, medici, o liotă de prieteni şi neamuri. Voiau să mă oblige să semnez nişte acte... să procedez cu calm. Un timp le-am cântat în strună şi pe urmă le-am tras o cacealma: am venit aici, dincolo de hotarele jurisdicţiei lor, ca să zic aşa. Aici e mult mai greu pentru ei să pună mâna pe mine. Nu sunt chiar atât de prost cum îşi închipuie ei. Şi avocatul mi-e un vechi prieten. Coleg de şcoală... înţelegi... şi camarad de armată. Un om de treabă. Îi ţine la distanţă. Mi-a trebuit un an până să descopăr locul ăsta.

E un loc bun. Îmi place. Aici rămân. N-o să reuşească niciodată să mă smulgă de aici. Mama mi-a lăsat foarte mulţi bani. Ăsta-i miezul chestiunii. Am posibilitatea să trăiesc după placul inimii. Mama voia să-mi ofere posibilitatea de a-mi decide singur soarta. Şi lucrul ăsta îi supără pe toţi. Trebuie să recunosc că mă amuză grozav să-i irit. Înţelegi ce vreau să spun? O să pună mâna pe banii mei după ce o să mor. Pe ce o să mai rămână din ei. Bănuiesc că se tem să nu-i donez pentru cine ştie ce acţiune caritabilă absurdă. Mă crezi nebun?".

Război, mutilări, explozii

Scoţianul Roger este mutilat de război, şi-a pierdut un braţ şi un ochi, iar apariţia lui pe Coasta de Vest a Irlandei, unde cumpără o gară ruinată, cu şinele scoase de peste treizeci de ani, şi pe care se apucă s-o renoveze, face din el, pentru locuitorii satului Knappogue, un tip îndoielnic, ţicnit, nebun de-a binelea. Helen a pierdut o fetiţă imediat după naştere, iar soţul ei a murit într-un atentat separatist.

A venit în sat, pentru a se reapuca de pictură, iar fiul ei, Jack, o vizitează în weekenduri. Invalidul de război, văduva atentatului şi studentul anarhist sunt trei singuratici străini în acest loc paşnic, izolat, patriarhal. Fiecare fuge de ceva: adulţii - de trecut; băiatul - de viitor.

Roger caută uitare, Helen - împăcare, iar Jack - un scop pentru crezul său socialist. Fiecare are propriile secrete, fiecare e vulnerabil şi închis în sine. Fiecare îşi caută, de fapt, propria viaţă într-un prezent tulburat, iar întâlnirea lor le dă iluzia apropierii şi a recuperării de sine.

„Ne petrecem viaţa tot aşteptând să se întâmple ceva... şi cred că până la urmă ne simţim uşuraţi că nu s-a întâmplat nimic", spune, la un moment dat, Helen. „Ce pervers e Dumnezeu să-mi fluture prin faţa ochilor perspectiva fericirii în acest moment din viaţa mea!", exclamă şi Roger când Helen îl primeşte în braţele ei. Niciunul nu e pregătit pentru încă o tragedie, căci ceea ce părea monotonie şi singurătate nu este decât momentul de calm de dinaintea exploziei.

Dacă Philip Roth scria în „Pastorala americană" despre tragedia care loveşte până şi cel mai puţin blamabile destine, romanul lui Jennifer Johnston vorbeşte despre tragedia care loveşte din nou destinele încă nerefăcute.

(Diferenţa de stil, de profunzime introspectivă, de amploare şi forţă narativă blochează însă orice altă comparaţie între cele două cărţi.) Tradusă cu eleganţă de Antoaneta Ralian, care a reuşit să păstreze lirismul gri şi rece al coastei irlandeze, „Bărbatul de la gară" este o carte numai bună de citit într-un weekend cu picoteli la gura sobei.

Info

Bărbatul de la gară de Jennifer Johnston

Traducere: Antoaneta Ralian

Editura: Humanitas Fiction, 2009.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite