Corporatişti, citiţi-vă!

Adina Rosetti debutează cu un roman inspirat de mediul corporatist. „Deadline“ este un debut remarcabil şi unul dintre cele mai bune romane ale anului.

Pisicul dă târcoale corpului fetei moarte cu dosarele în braţe: „În seara aceea de vineri, totul a fost ca de obicei, numai că ea pur şi simplu nu s-a trezit. Ben a simţit abia dimineaţa că trupul ei nu mai răspândeşte căldura cu care era obişnuit.

E drept că, în ultima vreme, stăpâna lui slăbise atât de mult, încât el avea senzaţia că se lipea de o grămadă de oase, dar acum grămada asta de oase avea o răceală care-l îngheţa. A lins-o pe mâini şi pe faţă, cu gândul s-o trezească, apoi a apăsat cu lăbuţele butoanele obiectului mic şi argintiu, care părea că se oprise şi el, ca un ceasornic stricat, a dat iama printre hârtiile împrăştiate pe masă, mieunând, şi chiar a răsturnat cana roşie cu cafea, încercând să facă zgomot ca s-o trezească din somnul profund în care căzuse.

Totul părea a fi zadarnic: stăpâna lui rămăsese încremenită într-un vis fără sfârşit, cu picioarele încovoiate sub ea pe canapea şi cu două dosare pline cu hârtii în braţe. Când, după o vreme, Ben şi-a dat seama că lucrurile vor rămâne aşa, că de-acum înainte ea n-o să-l mai mângâie pe spinare şi n-o să-şi mai împartă mâncarea chinezească cu el, aşa cum nici el n-o să se mai ghemuiască vreodată lângă ea pe canapea, aşteptând să fie alintat, deşi nu-l învăţase nimeni ce-i aia moarte, s-a refugiat sub masa din bucătărie cuprins de un sentiment copleşitor, pe care oamenii l-ar numi tristeţe, şi-a aşteptat să vadă ce se întâmplă mai departe cu el."

Viaţa & moartea corporate

Inspirat de cazul tinerei fete de nici 30 de ani care a murit de prea multă muncă, romanul are două personaje principale: şeful companiei, un corporatist prin excelenţă, şi un blogger revoltat. Aşa cum nu înţelege moartea angajatei sale (căreia, totuşi, i-a refuzat un concediu şi a supralicitat-o din lipsă de personal), corporatistul nu înţelege nici decizia iubitei de a-l părăsi din cauza vieţii petrecute exclusiv la birou.

Rotiţă în angrenajul sistemului, captiv al mentalităţii şi filosofiei corporate, şeful fetei este el însuşi o victimă. De cealaltă parte, indignat de sistemul corporatist inuman, bloggerul trimite virale, pune la cale nişte flashmob-uri şi visează la un fel de revoluţie de mentalitate realizând un documentar despre moartea Mirunei, „acest caz emblematic pentru generaţia noastră".

Fără a insista pe limbajul office şi pe detalii de mediu corporate, romanul surprinde stilul de viaţă şi de muncă din multinaţionale al angajaţilor-monitor, cu idealuri amânate, pasiuni schimbate pe bonusuri şi vieţi personale de birou, printre rapoarte, grafice, tabele şi şedinţe, cu mâncare de catering şi timp liber transformat în team building.

Romanul sugerează tensiunile dintre provincie şi oraş, carieră şi familie, dragoste şi job care se află, de fapt, la baza ambiţiei, a predispoziţiei la sacrificiu şi a frustrărilor, într-un cuvânt, a conflictului interior al oricărui angajat corporate. Cele două discursuri, cel conformist-defensiv al corporatistului şi cel indignat-revoluţionar al bloggerului, creează polaritatea, scheletul moral al cărţii lăsându-l pe narator să se ocupe de detaliile şi de personajele secundare care dau farmecul lecturii: bătrânul Zaim (un artist pop al comunismului ajuns un bătrânel nebun care o „vede" pe Miruna cocoţată pe clopotniţa bisericii), locatarii vecini, mătuşile, amantul şi motanul fetei. Sunt (re)construite, astfel, câteva medii care se intersectează ingenios: cel corporatist, blogosfera, oraşul de provincie, scara de bloc şi şantierul comunist.

De remarcat şi naturaleţea naraţiunii care mixează mai multe registre stilistice (cele câteva irizări ale fantasticului ating punctul culminant în noaptea de Înviere din final când sufletul fetei se ridică la cer) şi tipuri de discurs: o şedinţă de birou şi conversaţia mătuşilor din provincie ale fetei sunt puse în pagină foarte teatral, emailuri şi postări online însoţesc relatările bloggerului, pentru ca, la un moment dat, dialogurile să fie filtrate prin obiectivul camerei de filmat (un fel de ciné-verité narativ) atunci când bloggerul filmează flashmob-ul sau când îi intervievează pe Zaim şi pe ceilalţi vecini ai fetei.

Dramă middle class care surprinde toate obsesiile tehno-eco-bio ale unei generaţii captive între munca de birou şi viaţa de blog, „Deadline"
este un debut remarcabil şi unul dintre cele mai bune romane ale anului.

Info

Adina Rosetti Deadline

Editura Curtea Veche, 2010.