Condiţia de gânganie

Destinul lui Gregor Samsa e tragic de două ori: este abandonat de familie şi devine o insectă care nu ştie dacă sub carapacea sa există aripi.Considerată capodopera scriitorului ceh, „Metamorfoza” este a patra dintre cele şapte proze pe care Kafka (1883-1924) s-a îndurat să le publice în timpul scurtei lui vieţi. Iar lectura lui Răzvan Vasilescu este nu mai puţin memorabilă.

Să recitim împreună unul dintre cele mai stranii şi mai celebre începuturi de proză din istoria literaturii:„Într-o bună dimineaţă, cînd Gregor Samsa se trezi în patul lui, după o noapte cu vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gînganie înspăimîntătoare.

Zăcea întins pe spatele său tare ca o carapace şi, cînd ridica puţin capul, îşi vedea abdomenul cafeniu boltit în sus şi divizat în segmente rigide, de forma unor arcuri; plapuma abia se mai ţinea să nu alunece cu totul de pe această proeminenţă.

Nenumăratele lui picioare, jalnic de subţiri în comparaţie cu dimensiunile sale de altădată, îi tremurau, neajutorate, înaintea ochilor. «Ce s-a întîmplat cu mine?» îi trecu prin gînd.

Nu era vis. În jur se afla camera lui liniştită – o adevărată cameră omenească, deşi cam strîmtă – cuprinsă între cei patru pereţi pe care-i cunoştea atît de bine. Deasupra mesei, pe care se vedea împrăştiată o colecţie de mostre de stofe – căci Samsa era voiajor comercial – sta atîrnată fotografia tăiată deunăzi dintr-o revistă ilustrată şi pusă într-o ramă frumoasă, aurită.

Reprezenta o femeie cu căciuliţă în cap şi cu un boa de blană la gît; femeia şedea drept şi întindea spre privitor un manşon mare de blană, în care îi dispărea întregul braţ, pînă la cot...”

Omul ca insectă captivă

Scriitor evreu ceh de limbă germană, doctor în Drept angajat la asigurări, chinuit de un tată despotic, vegetarian, bolnav de nervi şi bîntuit de gîndul sinuciderii, logodit de trei ori cu aceeaşi femeie, cititor asiduu al Scripturilor şi dorindu-şi opera arsă, mort de tuberculoză la 41 de ani, Kafka este una dintre cele mai stranii figuri literare, a cărui operă salvată, din fericire, de la distrugere a fost sintetizată perfect de J.L. Borges: „Kafka a redactat sordide coşmaruri într-un stil limpede”.

Coşmaruri despre captivitate, aş adăuga eu. Toate scrierile lui sînt metafore, parabole sau introspecţii/descripţii absurde ale captivităţii cu mijloace realiste, iar „Metamorfoza”, departe de a fi doar o fantezie entomologică sau o fabulă în cheia postulatelor freudiene (faţă de care Kafka a fost foarte critic şi pe care le-a persiflat deseori), vorbeşte exact despre condiţia de gînganie a omului.

Fie că acceptăm interpretarea conform căreia metamorfoza lui Gregor Samsa semnifică nebunia („a te trezi ca insectă nu este foarte departe de a te trezi ca Napoleon”, spune Nabokov) ori mutilarea existenţială, consecinţa fatală a suferinţei şi a singurătăţii, a ororilor puterii din secolul XX, într-un cuvînt, a Răului lumii; fie că preferăm interpretarea deleuziană conform căreia conştiinţa foloseşte corpul ca pe un ecran, altfel spus, introvertitul voiajor comercial se transformă deliberat în gîndac pentru a scăpa de tatăl lui, de şef, de slujbă, de nefericirea printre oameni.

Oricum am interpreta această apăsătoare nuvelă  – coşmar, nebunie, alienare, pedeapsă (a unui păcat originar) –,  metamorfoza imaginată de Kafka este tragică de două ori, mai întîi prin captivitatea de insectă a lui Gregor care nu descoperă / nu ştie dacă are aripi sub carapace, apoi prin faptul că familia îl părăseşte treptat înlocuind consternarea, compasiunea şi suferinţa cu îndoiala, dezgustul şi satisfacţia de a-l vedea „crăpat”.

Moartea gîndacului Gregor este, de fapt, o sinucidere prin autoinaniţie. Şi mai singur, abandonat de familie, nefericit şi trist şi, mai ales, vinovat de situaţia creată, Gregor Samsa dispare în propria carapace. Metamorfoza este, în fond, calea spre dispariţie.