Cehovianul Petre Barbu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Petre Barbu îşi lansează astăzi, la ora 19.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti (Piaţa Romană nr. 5), volumul de proză scurtă „Până la capătul liniei“, apărut la Editura Cartea Românească.

Volumul conţine texte apărute în ultimii doi ani în ziarul „Adevărul", dar şi patru nuvele mai consistente, trei publicate în premieră şi una, „Mărul", republicată, fără niciun cuvânt schimbat, şi despre care scriitorul spune că îl reprezintă în totalitate, chiar dacă este datată 1986.

„Am scris această carte cu sentimentul vinovăţiei şi al durerii. Cu vinovăţie, pentru că n-am apucat să-i iubesc pe cei care m-au iubit fără să-mi ceară nimic şi au plecat din viaţa mea. Cu sentimentul durerii, pentru că au dispărut atât de repede, cu ochii aţintiţi spre mine, şi m-au lăsat atât de singur. Am scris această carte căutându-mi iubirea pentru ei. Tardivă iubire, până la urmă!", mărturiseşte scriitorul.

Viaţa de lângă ironie

Petre Barbu a inclus în volum texte care au emoţie şi tensiune şi spune că a simţit nevoia „să se scrie pe sine". „În momentul în care scrii, îţi vinzi sufletul, îţi asumi ieşirea în public, ai parte şi de înjurături, şi de aplauze. Oamenii sunt liberi să spună orice despre textul tău", crede scriitorul.

„Petre Barbu este unul dintre cei mai subtili prozatori români contemporani. Impregnate de «freamătul viu al realităţii», povestirile din «Până la capătul liniei» te cuceresc prin umanitatea lor profundă, transcrisă adeseori într-o tonalitate ludică", spune criticul Carmen Muşat, în postfaţa cărţii.

„Ceea ce îl recomandă în mod special pe acest prozator - cehovian prin capacitatea de a construi, în puţine cuvinte, destine întregi - este excepţionala sa putere de a descifra, în aparenta discontinuitate a banalităţii cotidiene, coerenţa dramatică a vieţii şi a morţii", mai spune Carmen Muşat.
Evenimentul de la Librăria Bastilia va fi prezentat de Carmen Muşat şi moderat de Bianca Burţa-Cernat.

Cine este Petre Barbu

Petre Barbu (49 de ani) este ziarist la Adevărul Holding. Scrie editoriale în „Adevărul" şi „Forbes". A debutat cu volumul de nuvele „Tricoul portocaliu fără număr de concurs" (Editura Cartea Românească, 1993). A publicat romanele „Dumnezeu binecuvântează America" (Editura Nemira, 1995), „Ultima tresărire a submarinului legionar" (Editura Nemira, 1998), „Blazare" (Editura Polirom, 2005) şi volumul „Teatru" (Editura Unitext, 2003).

În 1997, piesa de teatru „Dumnezeu binecuvântează America", adaptarea pentru scenă a romanului cu acelaşi titlu, a câştigat Premiul I la concursul „Camil Petrescu", organizat de Ministerul Culturii. În 2003 a obţinut premiul „Cea mai bună piesă românească a anului", acordat de Uniunea Teatrală din România (UNITER), pentru „Tatăl nostru care eşti în supermarket". Alte două piese i-au fost nominalizate la concursul UNITER: „La stânga tatălui" (1998) şi „Duelistul" (2000).

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite