Ceasornicul sentimentelor

Ceasornicul sentimentelor

Romanul „Mecanica inimii” va fi ecranizat, în regia francezului Luc Besson. Basm postmodernist pe tema diferenţei şi a aparenţelor, „Mecanica inimii” este o poveste plină de candoare, melancolie, umor şi sexualitate latentă.

Doctoriţa Madeleine i-a salvat viaţa nou-născutului Jack, conectând un mecanism de ceasornic direct la arterele micuţei şi îngheţatei lui inimi, iar după ce mama acestuia a fugit, l-a crescut ca pe propria creaţie:

„Ceasul ăsta îmi aduce multe necazuri, trebuie să recunosc. E partea cea mai şubredă din corpul meu. În afară de Madeleine, nu suport să-l atingă nimeni. Cu o cheiţă, ea îl întoarce în fiecare dimineaţă. Dacă răcesc, accesele de tuse slăbesc mecanismul. Stă să-mi sară din piept. Urăsc zgomotul de farfurii sparte pe care-l produce. Dar grija cea mai mare este decalajul orar. Când vine seara, din cauza tic-tac-ului ce-mi vibrează în tot corpul nu pot să închid un ochi.

Uneori pic de oboseală în toiul după-amiezii şi sunt plin de energie la miezul nopţii. Nu sunt nici hamster, nici vampir, doar insomniac. În schimb, aşa cum se întâmplă câteodată cu oamenii suferinzi, am parte şi de compensaţii. Trăiesc momente de nepreţuit când Madeleine, ca o nălucă în cămaşă de noapte, mi se strecoară în odaie cu o ceaşcă de ciocolată caldă şi-mi alungă nesomnul îngânând cântece de leagăn. Se întâmplă să murmure până în zori dezmierdându-mi cu vârful degetelor sistemul de rotiţe. E atât de frumos! «Love is dangerous for your tiny heart», repetă ea hipnotic. Parcă rosteşte formule dintr-o carte de vrăji ca să-mi găsesc eu somnul. Îmi place să-i ascult glasul sub cerul tivit cu stele, deşi felul în care-mi şopteşte «love is dangerous for your tiny heart» mi se pare puţin ciudat”.

Postmodernism gotic

Este sfârşitul secolului XIX, cei doi trăiesc retraşi la marginea (societăţii) oraşului Edinburgh şi au ca prieteni nişte renegaţi simpatici şi plini de dragoste: două prostituate şi un alcoolic. Madeleine suferă de o melancolie cronică (păstrează ascunse nişte borcane cu „lacrimi 1850-1857”) şi îi induce micului Jack (care-şi botează hamsterul Cunilingus) ideea că inima lui e fragilă şi, prin urmare, trebuie protejată de dragoste. Numai că băieţelul se îndrăgosteşte, la prima lui vizită în oraş, de o micuţă cântăreaţă la flaşnetă.

Aflând că frumoasa ochelaristă cu voce de înger este din Andaluzia, micul Jack se eliberează de complexul matern şi pleacă în căutarea ei. Pe drum îl întâlneşte pe Jack Spintecătorul, iar, odată ajuns în parcul de distracţii unde fata îşi câştiga existenţa, se împrieteneşte cu un magician, nimeni altul decât Georges Méliès, primul operator cinematografic din istorie. Acesta intră în rolul tatălui adoptiv, dându-i tot felul de sfaturi înţelepte („nu cunosc nimic pe lumea asta mai amuzant ca imprudenţa”) şi, în cele din urmă, relevându-i adevărul despre inima sa cu ceasornic.

Micul Jack se angajează la trenul groazei (unde stârneşte hohote de râs) şi îi câştigă inima domnişoarei Acacia cu care ajunge să se iubească „ca două beţe de chibrituri: nu vorbim, ci ne aprindem”, precum Băieţişorul şi Chibrita, personajele din poemul lui Tim Burton. Cei doi copii se iubesc mult şi stângaci „ca un cuplu de vampiri ieşiţi la cumpărături fără ochelari de soare” (dragostea juvenilă amintind de personajele animate ale lui Hayao Miyazaki), dar asta până când un personaj din trecut apare pe neaşteptate.

Basm postmodernist (prin cele câteva elemente de ficţiune istorică) pe tema diferenţei şi a aparenţelor, „Mecanica inimii” este o poveste cu tâlc, plină de candoare, melancolie, umor şi sexualitate latentă, ca şi cum Micul Prinţ şi Pinocchio ar fi trecuţi prin imaginarul gotic mecanomorf al lui Tim Burton, dar fără ideea de damnare şi, mai ales, fără morbidul americanului.