Câte ceva despre secolul 21

adevarul

Publicat: 02.09.2009 20:21

Ultima actualizare: 10.08.2022 00:21

Una dintre cele mai culte şi mai şarmante cărţi de vacanţă ale acestei veri. După două cărţi gemene – „Întoarcere în Bucureştiul interbelic” (2003) şi „În intimitatea secolului 19” (2005) – care au făcut din istoria literară un gen de succes, Ioana Pârvulescu se întoarce în prezent cu o carte de publicistică.

Scrise şi publicate între 2001-2009, în rubrica intitulată alternativ „Cronica optimistei/ pesimistei” din revista „România literară”, aceste articole sunt un fel de jurnal public, un document neconvenţional al vieţii cotidiene (din perspectiva unui intelectual) din primul deceniu al acestui secol.

Dar acest lucru nu se datorează atât informaţiei culturale, cât inteligenţei emoţionale, felului special în care Ioana Pârvulescu convieţuieşte cu cotidianul şi „citeşte” realitatea - colecţionând detalii, punând întrebări, făcând acolade literare - şi, nu în ultimul rând, calităţii scriiturii.

Îndrăgostită iremediabil de începutul secolului trecut, Ioana Pârvulescu şi-a însuşit, mai ales în publicistică, o anume eleganţă - în atitudine, în gusturi, în sintaxă –, marcă stilistică ce o face, paradoxal, originală.

Se degajă din aceste texte o plăcere a comunicării şi o senzaţie de normalitate rare, căci indiferent cum ar fi - tonic, ironic, melancolic sau de-a dreptul trist, amuzat, încruntat sau doar neliniştit, reflexiv, didactic sau confesiv - eul publicistic al Ioanei Pârvulescu are mult farmec şi se ocupă cu adevărul din spatele suprafeţelor cotidiene.

Căci cea mai mare parte din texte sunt o suită de scene de la bloc - acolo unde viaţa este „veselă ca un desen animat” –, de pe stradă sau de la şcoală, cu situaţii şi personaje pitoreşti, comice, absurde sau neliniştitoare.

De la Carrie Bradshaw la Umberto Eco

Pornind de lângă cratiţa din bucătărie sau din faţa televizorului şi a computerului, trecând prin faţa vitrinelor, traversând traficul, intrând în supermarket, în sala de clasă sau coborând pe peronul unei gări de provincie, Ioana Pârvulescu consemnează situaţiile cotidiene ale vieţii precum o Carrie Bradshaw cultă meditând şi scriind despre viaţa noastră la început de secol: limbaj, comportamente, obiceiuri şi prejudecăţi, fleacuri semnificative sau „mici inconveniente care ne arată cât suntem de precari”.

Deşi la un cu totul alt nivel al eleganţei şi cu o cu perspectivă culturală complet diferită faţă de personajul invocat în comparaţia de mai sus, Ioana Pârvulescu scrie cu aceleaşi delicii reflexive despre chestiuni esenţial feminine: cochetăria şi manierele, femininul şi nu feminismul, solidaritatea şi pălăvrăgeala femeilor, memoria bijuteriilor, luxul confortului, nevoia de soulbuilding sau polifidelitatea în dragoste.

„Cărţile care ne seamănă” se intitulează partea mediană a volumului, care este şi cea mai livrescă. Aici Ioana Pârvulescu scrie mai puţin despre viaţă şi mai mult despre cărţi, unele texte fiind foarte frumoase eseuri livreşti amintind de Eco, Borges sau Nicolae Manolescu cel din unele „Teme”.

Minunată povestitoare, capabilă să scrie în registre diverse, curioasă, manierată şi, mai ales, sensibilă, inteligentă, discret reflexivă şi profund livrescă, scriind elegant şi cu fineţuri feminine, cu umor şi cu un simţ liric sau, după caz, ironic al detaliului, Ioana Pârvulescu scoate din publicistica sa una dintre cele mai culte şi mai şarmante cărţi de vacanţă ale acestei veri. Şi, poate cel mai important, face ca secolul 21 să pară suportabil.