Cărţile de căpătâi ale personalităţilor: Povestea Femeii Sălbatice

Ilinca Goia

O personalitate scrie săptămânal în această rubrică despre cărţile pe care le consideră fundamentale. Astăzi este rândul actriţei Ilinca Goia.

Un lexicon despre lumea legilor psihicului feminin - iată ce este „Women Who Run With the Wolves (Myths and Stories of the Wild Women Archetype)", în traducere liberă, „Femeile care aleargă laolaltă cu lupii", de Clarissa Pinkola Estes... Autoarea este analist, terapeut, psiholog jungian, doctor şi profesor, artist şi formator de şcoală în psihologie, scriitor, medic practician. Iar cartea am descoperit-o în 1992.

Am început s-o traduc (numai pentru mine însămi) pe vremea când eram însărcinată, la cea mai propice vârstă pentru a înţelege/ presimţi/ întâmpina atingerea „Femeii Sălbatice" (încă ne-domesticită) care ne conduce să nu ne limităm conversaţia numai la oameni, nici cele mai splendide mişcări ale trupului nostru la dans, nici urechile numai la muzica instrumentelor create de mâna omului, nici ochii noştri la frumuseţea „învăţată", nici trupurile la senzaţii „aprobate", nici minţile noastre la acele lucruri despre care alţii au căzut de acord deja. Nu am tradus-o până la capăt, nici măcar nu am scris tot ce-am tradus, însă mi-e prietenă, parteneră de dialog perpetuu la diverse vârste. Încerc s-o relatez, să v-o împărtăşesc ca şi cum aş re-elabora-o (scuzaţi paranoia)...

Puterea instinctului

În fiecare femeie se află o creatură sălbatică, o forţă a instinctului bun, a creativităţii pline de pasiune şi o cunoaştere fără de vârstă. Deşi darurile naturii noastre sălbatice ne sunt hărăzite odată cu naşterea, efortul societăţii de a ne civiliza în roluri precise, adesea rigide, ne-a smuls această comoară şi a acoperit adâncimile, dătătoarele de viaţă mesaje ale propriilor noastre suflete. Pierzându-ne „acordarea" cu femeia sălbatică din noi, devenim domesticite din cale-afară, temătoare, necreative, prinse în capcană. Toate tânjim după ceea ce este nesupus şi avem deja antidoturi „aprobate cultural" pentru această dorinţă, am fost învăţate „să ne ruşinăm" din cauza ei... am deprins adevărate arte pentru a ne ascunde simţirile. Dar umbra Femeii Sălbatice încă ne pândeşte din spate în timpul zilelor şi al nopţilor. Indiferent unde ne află, umbra ce ne urmează pretutindeni va avea mereu patru labe. Sălbăticia curată, în puritatea ei originară a planetei, dispare şi, odată cu ea, înţelegerea propriei noastre naturi slăbeşte. Vitalitatea flagelată a femeii poate reînvia prin „săpături psihice arheologice" în minele subpământeanului feminin.

Intuiţie şi conştientizare

Separarea de natura sălbatică determină personalitatea unei femei să devină sărăcăcioasă, fantomatică, spectrală. Toate aceste ciuntiri nu sunt o boală a secolului sau a unei epoci anume, ci devin pandemice oricând şi oriunde femeile sunt capturate, oricând natura sălbatică e prinsă în capcană.

Femeia sălbatică este un bun aliat, lider, model, dascăl; cu ea alături vedem nu doar cu doi ochi, ci cu cei ai intuiţiei care are mii de ochi. Când ne afirmăm intuiţia, devenim ca nopţile înstelate: putem privi lumea de deasupra în totalitatea ei. Femeia sălbatică poartă cu ea leacuri, precum vracii; poartă tot ceea ce o femeie are nevoie să fie şi să ştie. Aduce poveşti şi vise şi cuvinte şi cântece şi semne şi simboluri. Ea este în acelaşi timp vehicul şi destinaţie.

A te alătura naturii instinctuale nu înseamnă a fi neterminat, a schimba totul de la dreapta la stânga, de la alb la negru, a muta Estul la Vest şi-a acţiona nebuneşte, a te comporta în afara oricărui control. Nu înseamnă a-ţi pierde socializările primordiale sau a deveni mai puţin uman. Ci înseamnă tocmai opusul. Să fii conştientă. Să descoperi de ce şi de cine aparţii.

Materialul şi munca din această carte sunt un simplu imbold menit să fortifice drumul început de fiecare în parte, să determine sufletul să crească pe calea lui naturală, prin adâncimile lui naturale, căpătând astfel viziune proaspătă şi integritate de sine.

" În fiecare femeie se află o creatură sălbatică, o forţă a instinctului bun, a creativităţii pline de pasiune."

"Când ne afirmăm intuiţia, devenim ca nopţile înstelate: putem privi lumea de deasupra în totalitatea ei."

Cartea preferată

CV
- Ilinca Goia s-a născut pe 6 martie 1969, la Bucureşti.
- A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) Bucureşti, promoţia 1992, clasa profesor Florin Zamfirescu.
- După absolvirea facultăţii, a primit o bursă de sudiu la Academia Americană de Music-hall şi Artă Dramatică din New York.
- Este actriţă angajată a Teatrului Naţional din Bucureşti unde poate fi văzută în spectacole precum „Purificare", „Tectonica sentimentelor", „Jocul ielelor", „Dulcea pasăre a tinereţii".
- Are a carieră bogată atât pe scenele din ţară, cât şi pe cele din străinătate, unde a jucat la teatrul din San Diego, precum şi în cinematografie.
- Printre rolurile cele mai importante din film se numără cele din „Craii de Curtea Veche", în regia lui Mircea Veroiu, „Rochia albă de dantelă", în regia lui Dan Piţa, „Triunghiul morţii", în regia lui Sergiu Nicolaescu.
- Este posesoarea premiului Drama Logue al Criticii din Los Angeles, pentru rolul din „Dybbuk", în 1994, şi al Medaliei Meritului Cultural conferită de preşedintele României.

Top 10 cărţi care m-au marcat

(Nota Ilincăi Goia: „Ierarhizarea" nu-şi are rostul; le înşir aşa cum îmi sosesc din amintire, nici măcar cronologia întâlnirilor nu o respect).

1. „Zorba Grecul" de Nikos Kazantzakis
2. „Un veac de singurătate" de G. G. Márquez
3. „Fraţii Karamazov" de F. M. Dostoievski
4. „Moromeţii" de Marin Preda
5. „Ruşinea" de Salman Rushdie
6. „Craii de Curtea-Veche" de Mateiu Caragiale
7. „Mă numesc Roşu" de Orhan Pamuk
8. „Copiii din Arbat" de Anatoli Ribakov
9. „Artă, stil, costum" de Adina Nanu
10. „How to Think Like Leonardo da Vinci" de Michael J. Gelb

Top 5 autori preferaţi

1. W. Shakespeare (1564-1616)
2. A. P. Cehov (1860-1904)
3. G. G. Márquez (n. 1927)
4. Tennessee Williams (1911-1983)
5. Marin Sorescu (1936-1996)