Cărţile de căpătâi ale personalităţilor: În Shakespeare este mai mult Dumnezeu decât în Biblie

Lia Bugnar (42 de ani) este actriţă, dramaturg, regizor de teatru şi scenarist

O personalitate scrie săptămânal în această rubrică despre cărţile pe care le consideră fundamentale. Astăzi este rândul actriţei Lia Bugnar.

Relaţia mea cu cărţile e una ciudată: sunt o combinaţie stranie de incultură cruntă cu foame de cărţi. Dau timpul înapoi şi găsesc perioade mari în care n-am citit - perioade care se simt în mersul meu, în zâmbetul meu, în obrăzniciile şi nesiguranţele mele... Şi am perioade în care am citit aşa cum bea un rătăcit în deşert apă dintr-un termos găsit în a zecea zi de nisipeală.

Timpurile pe care le trăim antipatizează profund cărţile. Le-au dislocat din necesarul omului, pur şi simplu le-au jefuit locul şi au pus în schimb tot felul de jucărele lucioase, păcălitoare şi halitoare de timp. Eu când intru într-o librărie am faţă de cărţi reacţia pe care o au unele femei în magazinele de pantofi... trebuie să-mi iau multe perechi, şi cu toc, şi fără, şi mai ieftini, şi mai scumpi, şi de toate culorile. Culmea e că la pantofi n-am deloc reacţia asta, îmi iau câte o pereche şi o port până la rupere. Cărţile, în schimb, mi se par cel mai frumos cadou pe care poţi să-l faci cuiva. De-asta eu cumpăr o carte de câte şapte-opt ori, până o dau tuturor oamenilor de care-mi pasă cu adevărat.

Nu prea recitesc cărţi. Mi se pare viaţa prea scurtă pentru recitiri, când rămân întotdeauna atâtea cărţi cărora nu le-am citit încă nici măcar prima frază.

„Proust, Dostoievski... nişte ciudaţi"

Înainte să mă apuc de scris ceva, orice, piesă, scenariu de film (şi cam atât, că altceva nu scriu) citesc repede câteva cărţi, nu de documentare, nu apropiate ca temă, pur şi simplu am nevoie să citesc din oameni talentaţi ca să mă umplu până la explozie de admiraţie şi senzaţii, după care le explodez în ce scriu eu.

Nu ştiu cum nu s-a prins toată lumea că cea mai importantă invenţie a bipezilor e cartea. Ea îţi oferă cadoul uriaş de a te scufunda în ce e mai bun din cei mai buni dintre noi.

Poate că Shakespeare era ciubucar, cum am citit într-o carte despre el, poate nu era cea mai plăcută companie, poate că nici n-aş fi putut vreodată să-l fac să mă bage vreun pic în seamă ca femeie, omul având cu totul alte preferinţe (zic bârfitorii interseculari), dar eu am acces la tot ce a existat mai bun în el vreo­dată. Nu-i ăsta privilegiul absolut?

Proust, Dostoievski... nişte ciudaţi, se ştie, şi totuşi, câtă frumuseţe îmi dau ei, la orice oră din zi sau din noapte, doar să întind mâna şi să ridic coperta de pe prima filă!...

Holden Caulfield, personajul lui Salinger (altă sălbăticiune de care mi-am permis să fiu îndrăgostită şi am trăit o relaţie cu el, de la literă la femeie) spunea că pentru el o carte e bună dacă, atunci când o termini de citit, simţi nevoia să-i dai un telefon autorului. Cred la fel. Sigur că nu-i dai telefonul ăsta... De multe ori n-ai numărul sau nu te-ai nimerit în acelaşi secol cu abonatul respectiv, dar ştiu că şi dacă i-aş da telefonul ăla, ceva mai frumos decât a pus în cartea aia ar fi greu să-mi dea, pentru că artiştii rup cele mai macre bucăţi din ei şi le pun în ce fac - vorbesc de artiştii mari sau mici, dar artişti.

Vonnegut, rudă de gradul unu

Sunt o cititoare bulimică. Citesc la coadă la orice, citesc la stopuri (la volanul maşinii mele). Citesc la baie, citesc când mă culc, citesc când mă trezesc, citesc de nevoie, citesc de foame, citesc de frică, citesc de tristeţe, citesc de bucurie.

Nefiind o fiinţă cu o cultură solidă, citesc instinctiv, întâmplător, haotic, ocolesc cu încăpăţânare unele cărţi fundamentale pe care ştiu că e inadmisibil să nu le fi citit şi aleg cărţile cumva la un nivel de chimie, ca în iubire. Pur şi simplu e câte o carte care mă strigă din raft... O deschid, citesc prima frază şi ştiu dacă e cartea mea sau nu. Testul cu prima frază nu dă greş niciodată. Prima frază mi-a arătat imediat cu cine stau de vorbă. Ştiu dacă e un om cu care vreau să am o relaţie sau nu.

Mă bucur uneori de câte o carte de parcă aş fi scris-o eu, atât de tare mă amestec cu cel care a scris-o. Există oameni pe care îi simt rude de gradul unu, cum ar fi Vonnegut, de exemplu. Nu ştiu ce-aş putea spune despre cărţi. Să spun ceva care să conteze, care să merite să fie spus... Cred că atunci când nu mai vezi deloc sensul a nimic, când nu ţi se pare că mai există motive destul de întemeiate să continui mersul pe loc care e viaţa, te poţi gândi că au rămas atâtea cărţi de citit, că viaţa din ele poate merită trăită, chiar dacă asta în care eşti tu personaj e de tot rahatul...

Şi ca să fie clar cam cât de mult mă poartă pe mine cărţile de la o zi la următoarea, cred sincer că în Shakespeare e mai mult Dumnezeu decât în Biblie...

"Holden Caulfield, personajul lui Salinger, spunea că pentru el o carte e bună dacă, atunci când o termini de citit, simţi nevoia să-i dai un telefon autorului."

Cartea preferată

- Actriţă, dramaturg, regizor de teatru şi scenarist, Lia Bugnar s-a născut pe 4 ianuarie 1969.
- A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Bucureşti, clasa profesorului Sanda Manu, în 1995.
- A urcat pe scenă în spectacole precum „Şapte dintr-o lovitură", regia Ion Caramitru (Teatrul Naţional Bucureşti), „Lear", regia Andrei Şerban, şi „Thomas Becket", regia Adrian Pintea (Teatrul Bulandra), „Levant", regia Cătălina Buzoianu, şi „Poate Eleonora", regia Alexandru Tocilescu (Theatrum Mundi), „Fir'mituri", regia Dorina Chiriac, „Stă să plouă", regia Lia Bugnar, şi „Aici nu se simte", regia Alexandru Dabija (Teatrul Luni de la Green Hours).
- A scris, printre altele, piese precum: „Şapte dintr-o lovitură", regia Ion Caramitru (Teatrul Naţional Bucureşti), „Aici nu se simte", regia Alexandru Dabija, „Oase pentru Otto", regia Lia Bugnar, „Stă să plouă", regia Lia Bugnar, „Fir'mituri", regia Dorina Chiriac (Teatrul Luni de la Green Hours).
- A scris şi scenarii de film: „Cobai", alături de Vali Florescu, „Camera ascunsă", „După ea", „Bună, ce faci?".

Top 10 cărţi care m-au marcat

1. „Toba de tinichea" (Günter Grass)
2. „Dumnezeul lucrurilor mărunte" (Arundhati Roy)
3. „Şotron" (Julio Cortázar)
4. „Middlesex" (Jeffrey Eugenides)
5. „Dicţionar onomastic" (Mircea Horia Simionescu)
6. „De veghe în lanul de secară" (J.D. Salinger)
7. „Ai toată viaţa înainte" (Romain Gary)
8. „Copiii din miez de noapte" (Salman Rushdie)
9. „Leagănul pisicii" (Kurt Vonnegut)
10. „Levantul" (Mircea Cărtărescu)

Top 5 autori preferaţi

1. Kurt Vonnegut (1922-2007)
2. Daniil Harms (1905-1942)
3. Milan Kundera (n. 1929)
4. Salman Rushdie (n. 1947)
5. Heinrich Boll (1917-1945)