Cărţile de căpătâi ale personalităţilor: „Cititor amator profesionist“

Luca Niculescu

O personalitate scrie săptămânal în această rubrică despre cărţile pe care le consideră fundamentale. Astăzi este rândul jurnalistului Luca Niculescu.

Citesc de când mă ştiu. Poate părea pretenţios spus atât de direct, dar aşa e. Cred că m-am născut atras de cărţi şi pasiunea asta îmi ocupă cea mai mare parte a universului cultural. Nu merg la operă, foarte rar - la concerte, la teatru - din când în când, dacă e un spectacol bun şi un prieten insistent. În schimb, pot sta cu zilele în pat citind romane. Recordul e de patru cărţi pe zi, internat într-un spital. Poliţiste.

Mă consider aşadar un „cititor amator profesionist". Nu aş putea face o meserie din asta, nu aş fi un bun critic literar, îmi plac prea multe genuri şi sunt prea tolerant cu imperfecţiunile ca să mă apuc să disec. De obicei, citesc până la capăt, chiar dacă nu îmi place un roman. Am învăţat de mic, când obiectul-carte conta mai mult decât acum, că lecturile trebuie terminate.

Beneficiile amigdalitei

M-am apucat să citesc pe la 5 ani, după o operaţie de amigdale. Pe basmele lui Wilhelm Hauff, m-a învăţat bunicul meu cititul, sătul să îmi citească el tot timpul poveşti. Om practic, s-a chinuit să mă înveţe literele, ca să nu îl mai bat la cap în permanenţă. După Hauff au venit Jules Verne şi apoi alte cărţi de căpătâi ale copilăriei: „Oliver Twist", „Heidi", „Niels Holgersson" şi, preferata mea, „Vântul prin sălcii", în Anglia începutului de secol 20, cu un Şoarece de apă, un Sobol, un Broscoi şi un Bursuc. Credeam că mă recunoşteam în Sobol, un personaj bonom şi echilibrat, destul de conservator, dar care avea şi gustul aventurii. Am citit de zeci de ori cartea aia şi o mai răsfoiesc şi azi, uneori. Literatura bună pentru copii e bună şi pentru adulţi.

Cărţile mi le luam din biblioteca familiei şi din toate bibliotecile publice unde îmi puteam face abonament. Aveam însă o problemă: cînd o carte îmi plăcea mult, nu o mai dădeam înapoi, iar părinţii plăteau amenzi. Pe la 13 ani eram pe lista neagră a majorităţii bibliotecilor din Bucureşti şi îmi obligam fraţii să facă abonamente pe numele lor ca să am ce citi.

A fost o vreme în care citeam pe autori: dacă îl descopeream pe Dumas, căutam toate cărţile lui, la fel s-a întâmplat cu Hugo, Balzac sau cu scriitorii ruşi.

Mi-am mai structurat lecturile în liceu, graţie profesoarei de literatură universală, Maria Morogan. Competentă şi destul de severă, m-a făcut să îi descopăr pe Proust (care m-a plictisit), Joyce (nici aici nu am avut o revelaţie), în schimb i-am devorat pe Camus („Străinul" şi „Ciuma") şi pe Theodore Dreiser cu „O tragedie americană". Dintre români, îmi plăceau mult câţiva scriitori interbelici: Camil Petrescu, Rebreanu şi Tudor Muşatescu. Aveam colecţia completă a pieselor de teatru şi mă topeam după umorul său bulevardier, foarte franţuzesc.

Englezii şi americanii

În timp, mi-am dat seama că prefer literatura contemporană şi scriitorii americani şi britanici. Pe lista scurtă se află Ian McEwan, Philip Roth, David Lodge, Jonathan Coe, Jay McInerney, Jeffrey Eugenides, William Boyd (un bun epigon al lui Graham Greene), Jane Smiley, Anne Tyler, Hanif Kureishi... şi alţi câţiva - zeci. Am impresia că englezii şi americanii ştiu să spună poveşti mai bine decât alţii. Dar există şi rusul Vassili Axionov, francezul Michel Houellebecq, elveţianul Martin Sutter sau portughezul Saramago.

În ultima vreme, nu ştiu cum se face, dar citesc mai puţin. Viaţa agitată de jurnalist ar fi o scuză pentru asta. Dar e o scuză prea uşoară. Cred că sunt alte două motive. Primul ţine de invazia noilor media, care îmi consumă prea mult timp. Stau mai mult în faţa ecranului, decât în faţa romanului. Al doilea e legat de dispariţia în ultimul an a trei oameni dragi, care reprezentau principala sursă de inspiraţie în alegerea cărţilor: Mircea Iorgulescu, Fănuş Neagu şi B. Elvin. Fără ei, lista romanelor interesante a devenit mai scurtă. Iar marea mea temere este să nu se împlinească profeţia lui Philip Roth, pesimist în privinţa viitorului cititului: „Din cauza ecranelor de televizor şi de calculator, lectura serioasă, concentrată, inteligentă este o activitate muribundă". Ca să nu moară lectura, trebuie să citim, deci.

"A fost o vreme în care citeam pe autori: dacă îl descopeream pe Dumas, căutam toate cărţile lui, la fel s-a întâmplat cu Hugo, Balzac sau cu scriitorii ruşi."

CV

- S-a născut în 1971 şi a urmat cursurile Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, la Universitatea din Bucureşti (promoţia 1995).
- Este absolvent al unui master în Jurnalism European, la Centrul Universitar pentru Jurnalism, Strasbourg (1996), iar din 1992 este jurnalist al postului de radio RFI, a cărui redacţie o coordonează din anul 2000.
- A fost corespondent pentru France Info, France Inter, France Culture, TV 5 şi „Liberation".
- A realizat emisiuni TV la Money Channel, iar din 2007 este la Televiziunea Română, unde acum are emisiunea „Fără frontiere" (TVR 1).
- În 2007 a obţinut Premiul Comisiei Europene pentru cel mai bun talk-show de radio, în 2008 i-a fost acordat Premiul APTR pentru cel mai bun talk-show de televiziune, iar „Fără Frontiere" a obţinut în 2010 premiul APTR pentru cea mai bună emisiune magazin.

Top 10 cărţi care m-au marcat

1. Străinul de Albert Camus
2. Mizerabilii de Victor Hugo
3. Maestrul şi Margareta de Mihail Bulgakov
4. Cu sânge rece de Truman Capote
5. Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez
6. Sfârşitul aventurii de Graham Greene
7. Minunata lume nouă de Aldous Huxley
8. Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu
9. Rezervaţia de Russel Banks
10. Călăreţii de Joseph Kessel

Top 5 autori preferaţi

1. Antoine de Saint-Exupery (1900-1944)
2. Charles Dickens (1812-1870)
3. Graham Greene (1904-1991)
4. Feodor Dostoievski (1821-1881)
5. Albert Camus (1913-1960)