Canibalism apocaliptic

Romancierul american Cormac McCarthy a publicat zece romane, cel mai recent bucurându-se de aprecierea entuziastă a criticilor. Romanul „Drumul“ a primit Premiul Pulitzer în 2007, iar anul trecut a fost ecranizat în regia lui John Hillcoat, cu Viggo Mortensen în rolul principal.

Pământul, în viziunea postapocaliptică a lui McCarthy, arată cam aşa:

„De la o vreme, când şi când, zărea la marginea drumului mici movile de pietre. Erau simboluri în limba ţiganilor, semne de orientare uitate. Primele pe care le vedea de multă vreme, atât de răspândite în nord, marcând drumul dintre oraşele jefuite, devastate, mesaje fără speranţă pentru cei dragi, pierduţi, morţi. Proviziile de alimente se epuizaseră, criminalitatea stăpânea întreaga ţară. Lumea avea să fie în curând populată de oameni capabili să-ţi mănânce copiii în faţa ochilor, iar oraşele aveau să cadă în mâinile bandelor de jefuitori negri de funingine, care-şi săpau tuneluri printre ruine şi apăreau, doar cu dinţii şi ochii albi, târându-se printre dărâmături, aducând conserve de mâncare, înnegrite de foc, neidentificabile, în pungi de plastic, asemenea unor cumpărători din magazinele iadului. Pudra catifelată şi neagră umplea străzile ca cerneala unei caracatiţe care se vălătucea pe fundul mării, frigul se furişa peste tot, întunericul se instala devreme, iar hoitarii care coborau cu torţele lor prin canioanele abrupte făceau la fiecare pas găuri mătăsoase în cenuşa troienită, ce se-nchideau ca nişte ochi în urma lor. Pe drumuri, pelerinii cădeau din picioare, se prăbuşeau şi mureau, iar pământul sterp şi învelit în giulgiu se rostogolea prin dreptul soarelui şi se-ntorcea fără să lase vreo urmă, la fel de nebăgat în seamă ca şi trecerea oricărei alte lumi surori, fără nume, în bezna străveche de dincolo de el."

Zombieland postnuclear

După un dezastru atomic, Pământul este o planetă căzută definitiv în frig, întuneric, umezeală şi tăcere. Vegetaţia a ars complet (copacii încă în picioare se prăbuşesc din senin cu rădăcinile arse şi putrezite), totul este acoperit de funingine, cenuşă şi cadavre arse, soarele străluceşte slab, doar câteva ore pe zi, plouă şi ninge permanent. Pământul e o planetă carbonizată şi îngheţată care se îndepărtează de soare într-o derivă fatală.

Supravieţuitorii se împart în două categorii: pelerinii care străbat Pământul ducând cu ei (la propriu şi la figurat) focul, căutând un noroc pe care nu ştiu să şi-l reprezinte, şi cei care au renunţat la speranţă şi au devenit canibali vânându-i pe puţinii pelerini rămaşi. În acest decor carbonizat şi inundat, dezolant şi terifiant, de zombieland postnuclear, un bărbat şi fiul lui urmează drumul spre mare în speranţa că acolo vor avea mai multe şanse să supravieţuiască. Nu ştim mai nimic despre ei, nici măcar numele.

Trecutul lor, ca şi trecutul planetei, a ars. Duc cu ei un cărucior de supermarket în care-şi cară resturile propriei vieţi: nişte prelate şi pături vechi, câteva conserve ruginite, un pistol cu două gloanţe (păstrate mai mult pentru ei), o carte de poveşti şi o hartă ferfeniţită. Sunt murdari, înfricoşaţi şi înfometaţi, fără puteri. În drumul lor istovitor prin frig şi întuneric, se feresc de cei câţiva oameni întâlniţi, caută prin case şi beciuri părăsite pentru a-şi împrospăta proviziile de conserve şi dorm lângă foc.

Frigul şi foamea i-au transformat în nişte năluci dezolate cărora doar focul („noi ducem focul") şi legătura puternică dintre ei le mai întreţine umanitatea. Dar tatăl e bolnav, scuipă sânge...

„Drumul" este o carte despre nimicul de pe urmă. „Niciodată a şi trecut", „Acum este pe urmă", „Cum ai ştii că ai rămas ultimul om de pe Pământ?", „Nu există niciun Dumnezeu şi noi suntem profeţii Lui", „Se trezeau într-un mormânt", „Erau nopţi în care îi invidia pe morţi", „Fiecare zi e o minciună" sunt câteva fraze care punctează fragmentele, scurtele episoade, „versetele" din care este alcătuit acest roman scris sub forma unei cronici fără autor, cu perioade de tăcere şi puncte de suspensie, o naraţiune apocrifă a unei lumi fără Dumnezeu, un Ultim Testament în care Apocalipsa e plasată la început, în locul Genezei.