Ateu până la moarte

Volumul adună textele pe care José Saramago (1922 - 2010) le-a scris pentru blog în perioada septembrie 2008 - martie 2009. Pe blogul său, scriitorul octogenar era preocu-pat de mai toate problemele lumii contempora-ne, de la criza economi-că la situaţia din Gaza sau la încălzirea globală.

José Saramago i-a răspuns pe blog cardinalului spaniol care afirmase că „laicismul radical" a stat la baza formelor totalitare ale secolului XX: „...Dumnezeu ca problemă, Dumnezeu ca pretext pentru ură, Dumnezeu ca agent al dezbinării... Dacă i-aş spune unui creştin sau unui musulman că în univers există mai mult de 400.000 de milioane de galaxii şi că fiecare dintre ele are mai mult de 400.000 de milioane de stele şi că Dumnezeu, fie el Alah sau celălalt, n-ar fi putut să facă asta sau, mai bine zis, n-ar fi avut niciun motiv să o facă, mi-ar răspunde indignaţi că pentru Dumnezeu, fie el Alah sau celălalt, nimic nu e imposibil.

Mai puţin, aş spune eu, să împace Islamul şi Creştinismul şi, odată cu asta, să concilieze cea mai deplorabilă dintre speciile animale care se spune că s-a născut din voinţa sa (şi după asemănarea sa), mai exact, specia umană. Nu există nici dragoste, nici dreptate în universul fizic. Cu atât mai puţin cruzime. Nicio putere nu stăpâneşte peste cele 400.000 de milioane de galaxii. Nimeni nu face ca soarele să răsară în fiecare zi şi luna în fiecare noapte, chiar dacă nu se vede pe cer. Puşi aici fără să ştim de ce, nici pentru ce, a trebuit să inventăm totul. L-am inventat şi pe Dumnezeu, dar el nu ne-a ieşit din cap, a rămas acolo înăuntru ca un factor al vieţii câteodată, ca instrument al morţii aproape întotdeauna... Pentru cei care omoară în numele Domnului, Dumnezeu nu e doar judecătorul care îi va absolvi, este Tatăl cel puternic, care în capul lor aduna înainte lemne pentru autodafeuri, iar acum face bombe şi‑ţi porunceşte unde să le pui. Să vorbim despre această invenţie, să rezolvăm problema, să recunoaştem măcar că ea există. Înainte să înnebunim cu toţii. Şi apoi, cine ştie? Poate aşa nu o să ne mai omorâm unii pe alţii".

Anti, contra, militant

Ateu şi anticlerical feroce, profeţind moartea Bisericii la tot pasul, umanist, dar şi mizantrop, oricum „pesimist radical cu privire la posibilitatea vreunei îmbunătăţiri efective şi substanţiale a speciei", antiamerican, adică contra „politicii imperialiste şi colonialiste" americane, un duşman declarat al lui Bush („acest produs malign al naturii"), dar punându-şi mari speranţe în Obama, a cărui victorie o vede, prin ochii altora, ca pe-o „dreptate divină", critic dur sau chiar duşman al unor Berlusconi (pe care îl detestă fără rezerve), Sarkozy sau, fireşte, Papa Ratzinger, profund stângist, dar un stângist dezamăgit („stânga n-are nici de-a dracu' vreo idee pe ce lume e"), oricum marxist convins („Marx n-a avut niciodată atâta dreptate ca acum"), ţinând partea palestiniană în conflictul cu Israelul („israelienii menţin actualizat un dumnezeu ranchiunos şi feroce", „Israel are nevoie de o revoluţie morală"), critic al democraţiei (fără a ne spune ce preferă / ce-ar pune în loc), al „civilizaţiei mondiale a petrolului" şi al societăţii contemporane  care „a transformat violenţa într-un sistem de relaţii", anarhist şi agitator, îndemnând oamenii la reacţii, intervenţii, proteste („să intervenim, să intervenim, să intervenim"), susţinător al poporului cubanez şi al „rezistenţei sale patriotice", împotriva abuzurilor din unele ţări arabe, extrem de critic la adresa finanţiştilor şi bancherilor a căror criză este efectul lăcomiei şi lipsei lor de scrupule, preocupat de schimbările climatice, militant pentru drepturile femeii („supuse de-a lungul istoriei la ceva fără altă utilitate decât servirea bărbatului şi refacerea forţelor lui de muncă"; „fără conversaţia femeilor, planeta ar ieşi de pe orbită") şi ale animalelor („aş închide toate grădinile zoologice din lume"), anti-Hollywood, dar încântat de ecranizarea după „Eseu despre orbire"... Cam astea ar fi subiectele, atitudinile şi convingerile lui José Saramago, un tip harnic la cei 86 de ai săi şi care consideră că munca este un „remediu universal", impresionat în mod vizibil de reacţia imediată şi de larga audienţă a opiniilor sale de blogger.

Cultural vorbind, scrie cu umor despre „importanţa divorţurilor în multiplicarea bibliotecilor", face elogii unor Pessoa, Jorge Amado, Carlos Fuentes, Roberto Saviano (autorul cărţii „Gomorra. Cealaltă mafie a Italiei"), Borges („inventatorul literaturii virtuale") sau Gonçalo M. Tavares şi  revine la problema limbajului a cărui natură nu încetează s-o chestioneze („Cuvintele încotro se duc? Câte rămân? Pentru cât timp? Şi, până la urmă, pentru ce?"), considerând, după o viaţă întreagă de scris cărţi, că vorbirea este „suprema creatoare de incertitudini", nicidecum de linişti, asigurări, alinare sau speranţă. În general însă, este un tip lipsit de charismă şi spiritualitate, mai degrabă posac şi irita(n)t, militant dezamăgit dar nu lipsit de vervă, debitând clişee şi renunţând la nuanţe cu aceeaşi uşurătate cu care, alteori, este sclipitor. Un scriitor cu personalitate. 

„Caietul“, de José Saramago
Traducere de Simina Popa
Editura Polirom, 2010..