În lumea Ilfovenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Expoziţia „Saga Ilvoveanu” este deschisă la Galeria „ArtSociety” până la 29 martie şi prezintă pictură, fotografie şi sculptură. Realizată în ciclul „Dinastii de artişti”, selecţia de lucrări de la galeria din strada Luca Stroici prezintă vizitatorului creaţia celor patru membri ai familiei: Sorin, Ana Ruxandra, Adrian şi Nicu.

Ideea de urmări operele artiştilor dintr-o  familie ne descoperă evoluţia unor personalităţi distincte, cu modalităţi proprii de expresie, care se întâlnesc doar în desen, din când în când, sau în prezenţa pisicilor care par să pasioneze întreaga familie.

Inteligenţa organizatorului a atribuit spaţii egale ca importanţă celor patru expozanţi, chiar dacă, numeric, predomină „pater familias”, Sorin Ilfoveanu.

Şi, de altfel, acesta se dovedeşte şi cel mai complet prin multitudinea direcţiilor abordate, prin eleganţa cu care trece de la pictură şi desen la designul etichetelor vinurilor de colecţie („Fragmentarium“), prin „concurenţa” pe care o face celorlalţi membri ai familiei în zona fotografiei.

În descendenţa unei tradiţii

Preocuparea pentru formă, pentru volum predomină în creaţia pictorului Sorin Ilfoveanu şi a unuia dintre fii, sculptorul Adrian Ilfoveanu. La ei, relaţia cu o tehnică anume, cu tradiţiile artelor plastice este mai pregnantă.

Şi dacă în picturile şi desenele lui Sorin Ilfoveanu întâlnim, şi acum, figurile hieratice, tratate când cu dramatism, când cu un umor fin, sculpturile lui Adrian ne introduc în lumea unor reprezentări sintetice, chiar dacă în zona figurativului.

Şi aici, atitudinea meditativă în faţa existenţei este dublată, aproape de fiecare dată, de un zâmbet hâtru sau accentuat ironic, ca în „Femeia-pisică” sau în „Maternitate” construită din fragmente anatomice compuse de-alungul unei axe verticale.

O eleganţă nebănuită se degajă din succesiunea de părţi componente, dar şi o senzualitate ce transpare din polisarea metalului sau din şlefuirea marmurei. La ambii artişti apar frecvent citatele culturale, discrete dar insistente, atât în alegerea subiectelor, cât şi în modalităţile de figurare.

Poveste şi poveşti

Pentru Ana Ruxandra Ilfoveanu, imaginea are, de cele mai multe ori, funcţia unui purtător de memorie afectivă. Desenul nudurilor semnate de ea este mai precizat senzual decât la Sorin Ilfoveanu, iar ciclul „Album de familie” ar putea fi considerat izvorul de inspiraţie pentru titlul expoziţiei.

„Povestea” devine şi mai verosimilă prin folosirea scrisului cu funcţie de ritmare a fondului. Şi, probabil, nu din cauză că este înconjurată de bărbaţi avem sentimentul clar al feminităţii demersului.

Figura aparte a „clanului” este Nicu Ilfoveanu, care a ales fotografia şi filmul video ca mijloace de exprimare. Mai mult, imaginile au ca punct de plecare, de regulă, o zonă diferită.

Sensibilitatea fotografiilor „de peisaj”, dintre care am reţinut mai ales ciclul „Noduri de aer”, dispare în mare măsură în tratarea subiectelor sociale sau în înregistrea cvasi-documentară a peisajelor industriale.

O caracteristică a expoziţiei, Măiestria

image

Nicu Ilfoveanu, „Noduri de aer“



La toţi cei patru artişti imaginaţia creatoare este servită de o incontestabilă stăpânire a meşteşugului. Linia desenelor lui Sorin Ilfoveanu are capacitatea de a vibra suprafaţa hârtiei, de a construi o lume de senzaţii, de gânduri cu o simplitate demnă de cei mai mari maeştri.

Volumele construite de Adrian Ilfoveanu intră într-un dialog continuu cu spaţiul în care sunt plasate, fie obligându-l să se plieze pe ele, ca în „Linişte”, fie încorporându-l în interiorul sculpturii, ca în cazul nudurilor feminine deja amintite sau a uimitoarei păsări roşii ce domină una dintre săli.

Într-o epocă în care digitalul se impune în fotografie, Nicu Ilfoveanu se serveşte de tehnici tradiţionale combinate cu cele contemporane, mai ales în imaginile color.Sugestia scenografică, cu note expresioniste uneori, din compoziţiile sau ilustraţiile de carte ale Anei Ruxandra Ilfoveanu sunt realizate prin folosirea unor tehnici diverse, dintre care amintim, în afară de creion sau tuş, fotografia.

În expoziţia de la Galeria „ArtSociety“ a fost lansată o foarte frumoasă carte de desene ale lui Sorin Ilfoveanu, care cuprinde şi fotografii realizate tot de el. Într-un format elegant, mai puţin obişnuit pentru publicaţiile de acest gen, cartea este, ea însăşi, o operă de artă.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite