Vitrina cu fotografii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Muzeul Naţional de Artă Contemporană se poate vizita o expoziţie cu fotografie spaniolă din anii 1950-1980, socotită îndrăzneaţă şi astăzi. “El papel de la fotografia” propune o selecţie de fotografie artistică, publicată în trei reviste spaniole de specialitate - Afal, Nueva Lente şi PhotoVision - care s-au luptat cu cenzura şi au ţinut piept prejudecăţilor, în urmă cu `40-`50 de ani.

După un drum lung până la Muzeul Naţional de Artă Contemporană de la Casa Poporului eşti răsplătit cu un festin artistic. La etajul unu este deschisă expoziţia “El papel de la fotografia” care cuprinde fotografii cât vezi cu ochii, vitrine cu revistele Afal, Nueva Lente şi PhotoVision, devenite obiecte de colecţie şi un panou uriaş în mijlocul încăperii, cu o serie de coperţi ale publicaţiilor, ele însele mici opere de artă.

Ca să fie urmărit filonul istoric, vizitarea expoziţiei trebuie să înceapă cu imaginile revistei Afal (aş aminti aici “La Bizca” lui Ricard Terre sau “Taurii” lui Oriol Maspons).

Cenzura din anii `50

Afal s-a confruntat cu cenzura, dar şi cu o autocenzură a fotografilor de pictorial. Revista a reprezentat primul pas spre o normalizare a practicii artistice în domeniul imaginii fotografice, fiind împotriva sclaviei pur tehnice, specifică saloanelor tradiţionale.

Afal era tipărită în anii `50 într-o tipografie modestă, unde literele erau culese manual, iar fotogravurile de cupru şi lemn se imprimau într-o veche maşină Minerva. Afal a fost publicată în ediţie bilingvă, spaniolă şi franceză, şi avea corespondenţi la Milano, Paris, Bruxelles şi Londra.

Apariţia revistei Nueva Lente (care se mişcă continuu), în anii `70, a fost o lovitură prin spiritul său creativ. Considerată inovativă şi avangardistă, fotografia din Nueva Lente a rupt barierele banalului. Astfel a fost deschis drumul către Noua Fotografie.

“Merge orice! Absolut orice!”

Motto-ul acestei publicaţii era “Merge orice! Absolut orice!”. La Nueva Lente admirăm trupurile goale (o femeie fără cap, doar cu pantofi negri cu toc înalt, călcând un ziar, sau corpul feminin dezgolit, cu sexul acoperit cu un fier de călcat).

Principiul Nueva Lente cu a sa “revoluţie a divertismentului”a fost preluat, în anii `80, de PhotoVision, care a pus accent pe calitatea tipăririi. Revista s-a vrut canalul principal de difuzare şi de dezbatere a artei fotografice. Pe primul plan erau procesul fotografic şi ideea, în detrimentul rezultatelor.

Devenită publicaţie-cult, cu o periodicitate aleatorie, PhotoVision a fost o revistă vie, modernă. Îndrăzneaţă şi provocatoare este seria “Animal Vegetal” a lui Javier Vallhonrat, realizată în 1985. “Fiecare revistă reprezintă o mică expoziţie. Toate au un obiectiv comun: să arate lumii fructul unei minţi creative”, au spus curatorii Angeles Bejerano şi Fernanda Llobet.

Cele trei publicaţii şi-au asumat rolul de promovare a unei atitudini critice, abordând arta fotografică din perspective diferite de ceea ce se făcuse până atunci. Ele au fost deschiderea spre avangarda din străinătate, făcând efortul să elimine izolarea în care se zbătea creaţia spaniolă. Artiştii au căutat tot timpul să se reinventeze şi să experimenteze. “El papel de la fotografia” nu trebuie privită ca o expoziţie care se adresează doar specialiştilor.

Fotografiile atârnate pe pereţi sunt poveşti în alb şi negru, ce-l transpun pe privitor într-o lume netrucată şi nedistorsionată, care transmite doar emoţie.

Info

“El papel de la fotografia”

Deschisă până pe 14 noiembrie

Unde: MNAC

Program: miercuri până duminică, între orele 10.00 şi 18.00

Cultură

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite