Timoc – pe lumea cealaltă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cartea „Timoc. Lumea de dincolo“, editată de ICR, îmbină interesul documentar cu expresivitatea artistică. Ritualurile funerare ale românilor de la sud de Dunăre sunt surprinse, prin lentila aparatului foto, de un „ochi“ care nu uită niciodată de natura artistică a fotografiei.

Albumul editat la sfârşitul anului trecut de Institutul Cultural Român vine în prelungirea expoziţiei „Timoc - Lumea de dincolo", a fotografului Marius Olteanu, care a fost prezentată de acelaşi ICR la Librăria Cărtureşti din incinta Muzeului Ţăranului Român de-a lungul lunii mai 2010

Este vorba despre o serie de fotografii făcute în comunităţile de români din Timocul sârbesc, care descriu momentele legate de înmormântare: ritualuri funerare, procesiuni funebre, tradiţii legate de doliu, dar nu numai. Şi liniştea aşteptării „marii treceri" este surprinsă aici, majoritatea covârşitoare a „eroilor" acestor fotografii fiind oameni vârstnici. Fie că sunt legate propriu-zis de momentele funerare sau nu, toate instantaneele au o pronunţată dimensiune spirituală: nu numai prin legătura cu Biserica (sunt prezente şi detalii ale sărbătorii Paştelui), ci prin aerul de solemnitate tragică pe care-l inspiră.

Ritualuri funerare

Fotografiile sunt rezultate ale proiectului „Mediateca românilor din Timoc", derulat de ICR, prin Direcţia Români din Afara Ţării, în perioada aprilie-octombrie 2009. Proiectul a fost conceput ca parte a unui program amplu, de lungă durată, având ca scop promovarea patrimoniului istoric şi cultural al comunităţii româneşti din Timoc (Serbia), prin valorificarea cercetărilor de teren pe teme antropologice şi etnografice şi mediatizarea lor în România şi în străinătate.

Seria de fotografii „Timoc - Lumea de dincolo", alături de filmul omonim, realizat în cadrul aceluiaşi proiect, este focalizată asupra obiceiurilor, tradiţiilor, riturilor şi ritualurilor populare, cu trimiteri la textul epic din baladele lăutarilor şi la obiceiurile de înmormântare ale românilor din Timoc. „Selecţia a încercat să păstreze atât luminoasa şi insuportabila, pentru unii, linişte în faţa morţii, cât şi umorul şi contemporaneitatea unei lumi care a înţeles instinctiv ce trebuie făcut pentru a merge mai departe fără a-ţi pierde sufletul", consideră specialiştii ICR.

Regizor şi fotograf

Marius Olteanu, autorul acestor fotografii, s-a născut în Bucureşti, în anul 1979. A absolvit UNATC Bucureşti, în 2004, şi cursuri de masterat la Londra, departamentul Regie de ficţiune, în 2008. Este regizorul şi scenaristul mai multor filme de scurtmetraj, de ficţiune şi documentare, selectate în diverse festivaluri internaţionale. Atât în fotografii, cât şi în filmele sale, Marius Olteanu îşi propune să urmărească mecanismele umane de înţelegere şi depăşire a unor momente sau experienţe dificile.

„Iniţial, ca probabil mulţi alţii, nici eu nu ştiam mai nimic despre zona Timocului. Învăţarea s-a făcut rapid şi în cel mai sănătos mod. La faţa locului. Ştiam însă foarte clar de ce merg în acea zonă. Voiam să descopăr românii de acolo prin intermediul legăturii lor cu cei care nu mai sunt", îşi aminteşte regizorul-fotograf.

„Am găsit soţii, taţi, fii, mame, petrecătoare (bocitoare), lăutari, căzătoare (cuvânt folosit pentru cele care cad, care intră în transă pentru a vorbi cu morţii), o lume definită aproape exclusiv prin relaţia sau gradul de rudenie avut cu cineva de dincolo. Un dincolo descris de toţi cei cu care am vorbit ca o oglindă perfectă a lumii de aici. O lume în care distincţia dintre durere, dor şi umor negru ca mormântul încetează să existe", mai spune Marius Olteanu.

Dincolo de politic

Remarcabilă este - lăsând de-o parte interesul documentar - dimensiunea artistică a acestor fotografii, pe care probabil proiectul iniţial nu o considera de la sine înţeleasă. Autorul pare să nu uite niciodată că este în primul rând un artist (fotograf), şi abia apoi un cercetător cu interese etnografice şi antropologice, de documentare a unei lumi arhaice - inevitabil - pe cale de dispariţie, un „şantier de supravieţuire" (R. Rorty). De aceea, este lăudabilă iniţiativa ICR-ului de a „salva" aceste fotografii prin editarea unui elegant album, disponibil la un preţ destul de accesibil.

„Am cunoscut Timocul alegând să-l văd prin prisma a ceva mai presus de politic şi de limitările prezentului şi aşa îmi doresc să-l şi arăt celorlalţi", afirmă Marius Olteanu. „«Lumea de dincolo» reprezintă o selecţie din aproape 4.000 de fotografii, grupate pe etapele importante ale trecerii (înmormântare, pomenire, petrecătură, cioplirea crucii, priveghi), şi se vrea o completare a filmului documentar cu acelaşi nume". Alegerea lui Marius Olteanu de a evita politicul se dovedeşte a fi una câştigătoare, în planurile estetic şi spiritual.

Info

„Timoc. Lumea de dincolo", album de fotografie despre românii din Timoc (Serbia)
Editura: Institutul Cultural Român, 2010
Fotografii şi concepţie grafică: Marius Olteanu
Ediţie trilingvă (română-engleză-sârbă)
Traducere în limba engleză: Ana Bulata
Traducere în limba sârbă: Snejana Lapadatovic
Număr pagini: 144
Preţ: 30 de lei

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite