Adevarul.ro

O carte poştală semnată la Paris de sculptorul din Hobiţa şi intrată în licitaţiile de artă devine o metaforă pentru situaţia actuală a pieţei.

Amestecând în ofertă pictori de gang, mari modernişti şi valori din Patrimoniul naţional, licitaţiile de artă obţin, în rezultatele lor, o privire obiectivă asupra valorii de utilizare pentru pictura şi sculptura românească şi o nouă ierarhie a gustului public.

Licitaţia de Avangardă şi licitaţiile de pictură contemporană se constituie în momente ale adevărului privind corelaţia dintre arta românească şi arta internaţională.

În timp ce marile case de licitaţii au cinci componente majore (vechi maeştri, impresionism şi post-impresionism, artă modernă, postmo­dernism şi contemporană), piaţa românească are un conţinut în care segmentele sunt reduse la trei, „vechi maeştri" find chiar impresioniştii, iar postmodernismul începe abia cu pictorii contemporani.

Carte poştală trimisă în 1906 de Brâncuşi la Bucureşti, ilustrată cu o sculptură pe care artistul avea să o distrugă un an mai târziu (evaluare: 2-4.000 de euro în Licitaţia de Avangardă)  Foto: Artmark

Brauner şi Brâncuşi, în vizită în România

Brâncuşi este singurul artist român care a pătruns în elita topurilor mondiale, iar operele lui se vând anual la valori egale cu cele ale tuturor celorlaltor artişti români la un loc.

Emergenţi în licitaţiile internaţionale, avandardiştii (Brauner, Segal, Maxy, Iancu) beneficiază de politica tradiţională a marilor muzee internaţionale de a cumpăra artă clasicizată, respectiv acei autori care continuă să facă impresie la 70 de ani de la moartea lor.

Pentru toţi, Licitaţia de Avangardă a fost prima prezenţă semnificativă pe piaţa de artă din România, după ce în total, în ultimii 10 ani, ei vânduseră la Bucureşti în valoare de: 7.123 de euro - Brâncuşi (faţă de 91.267.823 de euro în licitaţiile internaţionale), 94.498 de euro - Brauner (faţă de 14.177.005 euro afară), 220.536 de euro - Marcel Iancu (faţă de 1.247.404 euro în străinătate). Alţi dadaişti şi suprarealişti, notorii în străinătate, sunt practic necunoscuţi la Bucureşti.

În aceeaşi perioadă (2001-2011), în ţară s-au vândut doar trei lucrări de Arthur Segal (între care o singură pictură), 27 de lucrări de Maxy (13 picturi, restul desene şi postere), zero lucrări de Tzara (care a avut 27 de lucrări la Londra, Paris şi Anvers în 2011), 62 de lucrări de Perahim (între care doar 19 picturi).

Ostaticii lui Grigorescu

În România, Nicolae Grigorescu ţine loc şi de Rembrandt, şi de Monet, şi de van Gogh. Apărută cu 400 de ani întârziere faţă de vestul Europei, pictura de şevalet românească a recuperat rapid decalajul de stiluri şi a comprimat curentele şi perioadele.

Apreciat încă din perioada formării sale pariziene, cu tablouri cumpărate de Napoleon al III-lea, Grigorescu a revenit în România şi a devenit un edificiu cultural, pictând sute de tablouri şi impunând pentru o sută de ani trendul artei plastice româneşti. În 2011, el reprezenta încă mai mult de 15% din volumul total al pieţei, iar comercianţii de artă cred că îşi va menţine importanţa.

Retrocedarea colecţiilor confiscate de comunişti va alimenta piaţa de artă cu lucrări valoroase, semnate de Grigorescu sau de cei care i‑au urmat, fie că este vorba de Schweitzer-Cumpăna, Tonitza, Dărăscu, Pătraşcu, Ştefan Popescu sau Steriadi. Astfel grupaţi, pictorii impresionişti şi post-impresionişti reprezintă circa 80% din piaţa de la Bucureşti. Artiştilor contemporani, dintre care prea puţini sunt validaţi de vânzări reuşite pe piaţa internaţională, le rămâne doar şansa de a profita de creşterea generală a pieţei şi a interesului pentru artă şi pentru lucrări-unicat. 

4.447.081 de euro este valoarea vânzărilor pentru Grigorescu în ultimii 10 ani, în ţară şi străinătate

Artişti şi cote: Un Popescu la Sotheby's

Ştefan Popescu beneficiază şi el de ascensiunea impresionismului. În 2011, casele de licitaţii din Bucureşti au vândut 20 de lucrări ale artistului. Adjudecarea la 18.000 de euro a lucrării „Înserare peste Chioggia" (foto) reprezintă vârful anului trecut, după un record de 17.000 de euro stabilit în 2010. Atunci, preţul mediu pentru o lucrare vândută la Bucureşti fusese calculat la puţin peste 400 de euro, iar randamentul anual al autorului era de aproape 5%. Creşterea din 2011 e evidentă, cu atât mai mult cu cât Ştefan Popescu a prins şi un loc în catalogul casei de licitaţii Sotheby's. În noiembrie, aceasta a propus la Londra tabloul „Still Life" estimat la 6.000-8.000 de euro. Lucrarea nu s-a vândut, dar a fost prezentă într-o selecţie onorabilă.

Agenda investiţiilor: Licitaţii amânate din cauza manifestaţiilor

Licitaţiile programate la casa de licitaţii Goldart pentru jumătatea lui inanuarie au fost amânate din cauza manifestaţiilor din stradă. Altfel, licitaţia „Nostalgia valorilor de odinioară", având ca puncte de atractivitate lucrări de Tonitza, Adam Bălţatu, Schweitzer-Cumpăna şi Eustaţiu Stoenescu,  a fost reprogramată pentru data de 2 februarie. În următoarele săptămâni, sunt programate următoarele licitaţii: Casa de licitaţii Alis - 31 ianuarie şi 14 februarie; Casa de licitaţii Goldart - 2 februarie şi 16 februarie; Casa de licitaţii Artmark - 22 februarie. În prima dintre licitaţiile programate, la Alis, principalele lucrări sunt semnate de Luchian (pastel), Ciucurencu, Schweitzer-Cumpăna, Pallady şi Teoodor Hârşia. Cea mai valoroasă este pictura „Marină (La Etretat)" (foto) de Pallady, evaluată la 180.000 de lei.

Top 10 vânzări la licitaţii: Cele mai scumpe semnături Camil Ressu

1. „Aişe" (Artmark, 2009), 160.000 de euro

2. „Ţărani la prânz" (Alis, 2011), 34.146 de euro

3. „La cules pe malul apei" (Monavissa, 2008), 27.027 de euro

4. „Nud culcat" (Alis, 2009), 26.190 de euro

5.-6. „Băieţi scăldându-se" (Artmark, 2010), 26.000 de euro

5.-6. „Peisaj din Ardeal" (Artmark, 2011), 26.000 de euro

7. „Femeie trăgându-şi ciorapul" (Alis, 2010), 22.619 de euro

8. „După baie" (Artmark, 2011), 21.000 de euro

9. „Madona din Dârste" (Artmark, 2009), 18.500 de euro

10. „Nud şezând" (Alis, 2011), 18.293 de euro