Rememorări necesare

Rememorări necesare

Expoziţia „Un sfert de veac fără Spiru Chintilă“ este deschisă, până la 18 octombrie, la galeria ArtSociety din Bucureşti. Cu caracter retrospectiv, selecţia de lucrări expuse în eleganta galerie din strada Luca Stroici readuce în actualitate creaţia unui artist aproape necunoscut publicului de astăzi.

Un site cu nume trimiţând la enciclopedie postează pe internet, la itemul Spiru Chintilă: „un pictor realist socialist“. Ignoranţă, rea-voinţă? Înclinăm către prima variantă. Dispariţia artistului cu 24 de ani în urmă pare să infirme o încercare de a-i ascunde, sub motivaţie politică, importanţa creaţiei.

Expoziţia organizată de ArtSociety, curatoriată de criticul de artă Ruxandra Garofeanu, are meritul de a împrăştia uitarea aşternută – pentru publicul larg – peste opera unui artist de autentică modernitate din cea de-a doua jumătate a secolului XX. Peste 100 de picturi, acuarele, desene refac evoluţia artistului de-a lungul a 40 de ani de creaţie.

Senzualitate şi joc 
 
Absolvent al Academiei Libere de Pictură din Bucureşti, unde a studiat cu Francisc Şirato, Camil Ressu, Alexandru Ciucurencu şi arhitectul Horia Teodoru, Spiru Chintilă continuă direcţiile artei româneşti interbelice, evoluând firesc către o interpretare proprie a avangardelor artistice ale primei jumătăţi a secolului XX. Încă de la începutul creaţiei se conturează câteva preocupări ce pot fi regăsite în evoluţia sa posterioară. Se observă interesul pentru peisaj şi pentru nud, ambele realizate în forme sintetice, în care liniei fine, cu duct sinuos sau frântă în unghiuri ascuţite, i se alătură o gamă cromatică cu reverberaţii fove.

Compoziţiile degajă în acelaşi timp rigoare intelectuală şi o senzualitate accentuată. Una dintre surprizele expoziţiei o constituie câteva lucrări integrate unei serii, „Seria metafizică“. „Jocul de noroc“, „Inimi roşii“, „Răstigniri“, „Cele patru simţuri“, „Muze“, „Nud cu cuţit şi pomi“, realizate toate în 1945, par a fi cap de drum pentru întreaga creaţie ulterioară, având în plus o libertate a gândului şi a expresiei încă nealterate de vicisitudinile timpului următor.

Construcţia, punerea în pagină, rezolvarea siluetelor trimit la cubism, dar cu o notă de senzualitate şi de ironie venită aparent dinspre expresionism. Sugestiile erotice rimează cu nudurile realizate mai târziu, în care intelectualitatea compunerii în planuri întretăiate, angulare, este anulată de insistenţa asupra zonelor erogene. Figurile şi busturile cu rapeluri cubiste ale acestora se sprijină pe şolduri puternice, simbol al feminităţii, stabilit ca atare încă de la paleoliticele reprezentări feminine.

Cu  sau  fără realism socialist

În peisajele semnate de Spiru Chintilă regăsim evoluţia de la imaginea de sorginte impresionistă (peisajele din Bucureşti sau din Balcic ale începuturilor) la compoziţiile de factură cubistă („Dealuri în Dobrogea“ sau „Câmpuri de in“), cu popasuri geometic-abstracte ca într-un „Peisaj“ din 1967, provenit de la Muzeul Municipal Bucureşti.  Ar mai fi de menţionat, şi nu în ultimul rând, naturile statice, în care jocul geometric al formelor este însoţit de o gamă cromatică incandescentă. Artistul recurge la combinaţii de culori primare uneori (roşu, galben, albastru), la luminoase alăturări de complementare sau la rafinate armonii pe o temă cromatică dată, ca în „Natură statică pe fond verde“.

„Jocul de noroc“ , din  „Seria metafizică“, 1945

Organizatorii expoziţiei au exclus din selecţie picturile datate 1950-1962. Este perioada stalinistă, cu toate standardele ei politice care au frânt continuitatea creaţiei artistice. „Am sărit întrucâtva o perioadă, să spunem 1950-62, tendenţios considerată de către unii comentatori ai operei lui Spiru Chintilă drept perioada realismului socialist, al cărui promotor de frunte ar fi fost. N-am căpătat, cred, destulă distanţă faţă de anii amintiţi pentru a ne putea pronunţa cu claritate şi discernământ, fără patimi şi ranchiuni ascunse, asupra îngheţului produs în cultura noastră“, scrie Ruxandra Garofeanu în prefaţa catalogului.

Expoziţia relevă o evoluţie unitară a creaţiei, de la începuturile din 1945 până la dispariţia artistului care, fără mărturisirea organizatorilor, n-ar fi permis imaginarea unui hiatus. Pentru că, de fapt, în intimitatea actului creator, el nici n-a existat.

Şi, poate, cea mai bună dovadă că opera lui Spiru Chintilă este expresia unei vocaţii şi a unei arte autentice vine din zona ilicitului. În ultimii ani, în licitaţiile bucureştene au început să apară lucrări semnate Spiru Chintilă. Iar printre ele, destul de des, au fost descoperite falsuri, mai bune sau mai grosolane. Este un semn că Spiru Chintilă, aproape uitat timp de un sfert de veac (în afara cercului de colecţionari şi artişti), îşi regăseşte locul firesc în istoria artei contemporane româneşti.