Adevarul.ro

Galeria Veroniki Art din Bucureşti găzduieşte până la 17 martie expoziţia personală lui Ştefan Pelmuş, „Semnele duratei“. 60 de picturi şi desene marchează 60 de ani de viaţă şi 40 de ani de creaţie ai artistului.

Întâlnirea cu arta lui Ştefan Pelmuş lasă întotdeauna sentimente amestecate. La prima privire, mozaicul de figuri bizare, prinse într-o mişcare când riguros structurată, când învârtejită, trezeşte un sentiment de bună dispoziţie. Există acolo o vitalitate care cucereşte. Observarea atentă schimbă în bună măsură prima impresie. Frunzele, florile, efigiile omeneşti, imaginile epurate ale animalelor creează o lume inedită, în care fiecare element devine simbol. Iar fiecare simbol pare coborât dintr-o altă lume, cu regulile şi direcţiile ei spirituale.

Istoria credinţelor omenirii

S-ar putea vorbi despre creştinism privindu-i compoziţiile structurate în jurul unei cruci sau aripile de îngeri, heruvimi, cum îi numeşte chiar în titlul lucrărilor. ­S-ar putea vorbi despre Egiptul antic, la descoperirea lui Horus şi a ochiului lui deschis asupra lumilor.

S-ar putea vorbi despre icoanele populare când vrejurile plantelor par să-şi lase seva în paharele prin a căror transparenţă descoperi lichidul vieţii. ­S-ar putea vorbi despre panteism în această lume în care oameni, animale, plante par a fi unite după principiul vaselor comunicante.

O adevărată istorie a credinţelor omenirii se aliniază în registrele orizontale, ca în frescele egiptene sau medievale ale „Iconostasului" său. Termenul creştin devine recipient pentru simbolurile spirituale ale epocilor suprapuse. Crucea construieşte simetria unui „Manuscris Yantra", suportând deasupra ei triunghiul înscris în cerc, care aminteşte, voit sau nu, simbolurile masonice, iar „Roata vieţii", împărţită egal între lumea de deasupra şi cea de desubt, îşi pierde câte o spiţă ce conţine un om, o plantă sau o cupă.

„Manuscris Yantra“

Exemplele pot continua. Sensul simbolurilor folosite unele peste altele ca într-un palimpsest se desprinde însă destul de clar. Artistul caută în multele expresii ale spiritualităţii umane propria înţelegere a vieţii şi a morţii, propria situare, efemeră sau eternă în universalitate.

Scribul alfabetului universal

Gravitatea mesajului este susţinută de calitatea picturală a pieselor. Cizelarea formelor, ce poate rivaliza cu arta miniaturiştilor, ritmarea fondurilor cu ajutorul literelor aparţinând unor rare şi moarte alfabete, popularea întregului spaţiu cu elemente dispuse aparent anarhic, de fapt după o schemă compoziţională bine gândită, rafinamentul cromatic, realizat din game armonice sau contrapunctice reţin privirea, invită la citirea imaginii.

Într-un interviu acordat curatoarei expoziţiei, Veronica Marinescu, Ştefan Pelmuş mărturiseşte: „Eu cred că în altă viaţă am fost un fel de scrib, în Egiptul antic, şi am adunat multe din acea viaţă pe care le adaptez acum la altă trăire, din lumea noastră. Aşa că pictura mea trimite la o scriere - e ca un fel de manuscris vechi; am un alfabet al meu, cu elemente cunoscute, care, puse într-un anumit context, îţi dau sentimentul unor călătorii prin culturi străvechi...".

Ajunsă la maturitate, arta lui Ştefan Pelmuş s-a aşezat într-o matcă spirituală puternic individualizată, limpezindu-şi, an după an, vocabularul. Există chiar în cele mai încifrate compoziţii un echilibru, culorile şi-au accentuat treptat strălucirea, preponderenţa formelor închise (triunghiul şi mai ales cercul) sugerează aplecarea către esenţă, către nucleul existenţei din care se desprind parcă, ocrotindu-l, cele patru aripi de heruvimi.

Dacă întrebările artistului vizează sensul vieţii între venirea pe lume şi trecerea ­într-un dincolo, orice ar însemna acest dincolo, operele lui răspund printr-un echilibru care justifică titlul expoziţiei şi dezvăluie împăcarea autorului cu lumea şi cu sine.