Profit din artă: câţiva ani şi o revânzare

„Mica tătăroaică” de Nicolae Tonitza

Indicii de tranzacţionare, cotele de autor şi preţurile anuale pe tehnici artistice conturează primul instrumentar ştiinţific al investiţiei. Preţurile de intrare în licitaţie au variaţii mari, de până la sută la sută, între evaluarea minimă şi cea maximă. Fenomenul se datorează faptului că sistemul de cote de piaţă este încă în curs de formare.

Cotele de autor sunt publicate în România doar în ultimii cinci ani şi perioada de referinţă începe cu 1995. În plus, cazurile în care tablourile au fost revândute sunt destul de puţine. Sunt totuşi cazuri notabile în care revânzările s-au făcut cu materializarea unor profituri extraordinare. „Spaniola" lui Tonitza s-a vândut cu 13.400 de dolari în 2001 şi cu 87.000 de euro în 2010. „Mica tătăroaică", a aceluiaşi autor, a urcat de la 16.000 de dolari în 2002 la 91.000 de euro în 2010 şi se aşteaptă reîntoarcerea ei în piaţă în maximum doi ani. Revânzări cu profituri de peste 100% s-au înregistrat şi pentru tablouri semnate de Aman, Grigorescu, Baba, Mutzner, Băeşu, Petraşcu sau Pallady.

Piaţa face preţurile

„Este important ca investitorii să cumpere opere care le plac", spune Alexandru Bâldea, preşedintele casei de licitaţii Artmark. El consideră „nepotrivite" achiziţiile de artă fără vizionarea operei, doar pe principii financiare şi estimare de randament.

Preşedintele Artmark explică şi modul de formare a preţurilor: „Avem cota generală a autorului, rezultată din tranzacţiile precedente. Faţă de aceasta, preţul unei lucrări poate urca sau coborî în funcţie de importanţa sa în contextul operei. Astfel, preţul creşte dacă este vorba despre «pietre de temelie», despre lucrări reprezentative sau din perioadele cele mai bune".

Evaluări obiective

Dimensiunea tablourilor este un alt element important în evaluare, existând o dimensiune medie a picturilor tranzacţionate, de 48x45 cm. Lucrările sub aceste dimensiuni sunt evaluate în minus, cele peste având o creştere care reflectă preţul pe centimetri pătraţi. Cele mai tranzacţionate opere de artă în România sunt picturile de şevalet, realizate în ulei şi tehnici picturale (guaşe, tempera, acrilic), care au un preţ net superior celorlaltor segmente. Desenele în cărbune sau acuarelă, gravura, sculptura, alte tehnici picturale (pastel, colaj, carioca), afişul şi fotografia sunt considerate „tehnici minore" şi au evaluări de doar 5-10% faţă de o pictură în ulei a aceluiaşi autor.

Sistemele de cotă de autor sunt încă în curs de creare, existând şi impedimentul unei lichidităţi încă reduse sau cel al lipsei de validare pe pieţele internaţionale. Lucrările de patrimoniu nici nu pot fi vândute în străinătate, ele neputând părăsi ţara decât dacă sunt declasificate. În plus, „Indexul pieţei" exclude din calculul cotei vânzările excepţionale, care depăşesc cu 90% media anuală sau care sunt mult mai reduse, precum şi tranzacţiile izolate, anii în care volumul de vânzări pentru un autor au fost mici şi nu se poate calcula o medie.

Cum se marchează profitul

După recomandările evaluatorilor, investiţia în artă ajunge la maturare în câţiva ani, în cazul autorilor de patrimoniu, pentru ca în cazul pictorilor contemporani investiţia să fie rentabilă după una sau două generaţii, după cum explică Pavel Şuşară, preşedintele Asociaţiei Evaluatorilor.

6 pictori au depăşit preţuri de 100.000 de euro pe tablou: Grigorescu, Luchian, Andreescu, Tonitza, Herman Maxy şi Ţuculescu.

Artişti şi cote: Lucian Grigorescu, stabilizat în 2010

Lucrările lui Lucian Grigorescu sunt în mare parte peisaje din Dobrogea, din Bucureşti şi une-ori din Franţa. La capătul unui lung zigzag de creşteri şi scăderi, acestea stabilesc în 2010 un randament anual mediu de aproape 20%. Cel mai scump tablou înaintea acestui an, „Uliţă dobrogeană" (foto), s-a vândut în 2010 cu 30.000 de euro. În primul semestru din 2011, cel mai mare preţ la licitaţii l-a obţinut lucrarea „Peisaj cu biserică roşie", adjudecată la 10.000 de euro, urmată de un peisaj din Bucureştiul vechi, vândut la 8.000 de euro. Ultimul preţ mediu pe tablou calculat pentru lucrările semnate Lucian Grigorescu este de 8.486 de euro.

Preţuri şi tendinţe: O nouă săptămână sub semnătura lui Pallady

Theodor Pallady, „Natură statică cu evantai şi cantalup“, lucrare licitată la Goldart pe 6 octombrie

Două tablouri florale, „Florile soarelui" (200.000 de lei) şi „Natură statică cu evantai şi cantalup" (40.000 de euro), ambele aparţinând lui Theodor Pallady, sunt printre tablourile cele mai importante prezente în licitaţii săptămâna viitoare, prima la Alis, cea de a doua la Goldart. Cele două case de licitaţii au programat sesiuni pentru 4 şi 6 octombrie, cu un total de 183 de loturi puse la vânzare. Alte tablouri foarte valoroase prezente la Alis sunt semnate de Ion Ţuculescu (260.000 de lei pentru „Flori albe"), Ressu şi Ipolit Strâmbu (20.000 de lei pentru „Reverie", un tablou Art Nouveau important pentru autor). La Goldart, Pallady este acompaniat de tablouri ale lui Tonitza („Roze", 40.000 de euro), iar cei doi autori apar şi cu desene. Licitaţia reuneşte şi multe lucrări ale unor importanţi pictori contemporani, la preţuri ce încep de la câteva sute de euro.

Top 10 vânzări la licitaţii:

1. Iosif Iser, 149 de lucrări, 431.153 de euro
2. Ştefan Luchian, 27 de lucrări, 399.034 de euro
3. Nicolae Tonitza, 118 de lucrări, 215.000 de euro
4. Theodor Pallady, 120 de lucrări, 130.884 de euro
5. Corneliu Baba, 99 de lucrări, 102.237 de euro
6. Lucian Grigorescu, 29 de lucrări, 56.649 de euro
7. Nicolae Dărăscu, 15 lucrări, 46.712 de euro
8. Gheorghe Petraşcu, 27 de lucrări, 46.355 de euro
9. Ion Pacea, 50 de lucrări, 36.876 de euro
10. Theodor Aman, 12 lucrări, 36.674 de euro

*Topul include lucrările în tehnici minore: creion, cărbune, peniţă, acuarelă şi guaşă