Poliţia e cu noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
The Blue Noses Group – „Kissing Policeman“, din seria „Era of Clemency“, 2009
The Blue Noses Group – „Kissing Policeman“, din seria „Era of Clemency“, 2009

Bienala Tinerilor Artişti, de la Palatul Ştirbei, are ca temă raportul dintre „supraveghere“ şi „subveghere“. „Supravegherea“ represivă, de tip modern totalitar, cedează locul uneia insidioase şi dezideologizate, postmodernă, iar „subvegherea“ este reacţia civică la aceasta.

Nu se putea găsi un decor mai potrivit pentru expoziţia Bienalei Tinerilor Artişti, aflată la cea de-a patra ediţie, decât încăperile dezolante ale Palatului Ştirbei, situat în „buricul târgului", pe Calea Victoriei - una dintre clădirile „cu probleme" ale Bucureştiului.

Camerele mizere, lăsate în paragină, cu pereţii scorojiţi, tencuiala căzută şi mirosind a vechi, stătut şi a nesimţire românească, îşi găsesc, în sfârşit, o utilitate temporară, găzduind lucrările artiştilor contemporani din câteva ţări ale lumii, aduse la Bucureşti de organizatorul evenimentului, Fundaţia Culturală Meta, şi de curatorul ediţiei, istoricul şi criticul de artă Mica Gherghescu.

Vizitatorul se poate plimba, într-o singurătate desăvârşită, prin încăperile situate la cele trei niveluri ale fostului Palat, de a cărui somptuozitate nu mai aminteşte nimic, apreciind lucrări de fotografie, instalaţii, video-art etc., iar din când în când îşi poate arunca privirea pe ferestrele care dau în curtea interioară, pentru a „admira" mormanele de gunoaie, care, în bună tradiţie autohtonă, au luat în stăpânire fostul domeniu al domnitorului valah.

Ediţia actuală a Bienalei are ca tematică „Police the police", propunându-şi să testeze tensiunea care se creează între două noţiuni problematice: „supravegherea" şi „subvegherea".

„De o bună perioadă de timp spaţiul artistic contemporan este posedat de necesitatea acţiunii directe, radicale şi, eventual, politic eficiente în câmpul culturii. Este o nevoie afirmată fie prin activisme culturale intransigente, prin remodelări teoretice şi estetice, fie prin invenţii exuberante la nivelul practicii artistice. Într-un eveniment dedicat «tinerilor artişti» (în spirit şi nu în limite convenţionale de vârstă), expoziţia testează relaţiile noastre incorecte şi creative cu imaginile autorităţii, cu reprezentările ei intens vizibile sau difuz invizibile. «Subvegherea» / «sousveillance», conceptul cheie al acestei ediţii, conţine aşadar datele unui premeditat camuflaj imaginativ", îşi defineşte intenţiile curatorul Mica Gherghescu.

Un secol XXI orwellian

2META Group – seria „Serial Guard“, 2008

Încă de la intrarea principală în clădire, un anunţ te avertizează că imobilul se află sub supraveghere video timp de „24 de ore din 24" - o bună introducere în problematica expoziţiei care urmează a fi vizitată. Dacă de omniprezenţa „supravegherii" suntem absolut conştienţi - faptul că societatea contemporană devine tot mai „orwelliană", în spirit şi în faptă, fiind unul dintre cele mai dezbătute subiecte în lumea intelectuală -, un vizitator inocent poate să se întrebe: ce va să fie aceea „subveghere"?

„Ca factor de dereglare, vreau să aplic relaţiei de «supraveghere» antifraza ei fertilă şi mult mai nedeterminată, «subvegherea»; nu atât ca inversare de roluri, ci sub forma unui cameleonism pe care creatorii animaţi de dileme civice îl convoacă frecvent în propria lor acţiune de urmărire a instanţelor de autoritate, conducând propria lor «anchetă», lansând propriile lor speculaţii. «Subvegherea» exploatează fantasmele noastre ambivalente despre control şi protecţie, răsturnând cu aceeaşi curiozitate presupoziţiile despre puterea acaparantă şi vigilentă şi supunerea docilă", explică Mica Gherghescu.

Gândit cu ceva timp în urmă de Steve Mann ca noţiune teoretică legată de extensiile lui hibride şi cyborgiene de intermediere, conceptul de „subveghere" - „sousveillance" - desemna în mod literal o manieră de „apropriere a instrumentelor opresorului", într-o „fundamentală subversiune a logicii panoptice".

Cu alte cuvinte, „subvegherea" este o rădăcină pătrată a „supravegherii", în care i se răspunde opresorului, atotputernicului şi atotprezentului Big Brother, cu propriile lui mijloace şi cu propriile lui instrumente. Mai recent şi mult mai strict localizat, metodele de „subveghere" sunt aplicate pragmatic şi cu regularitate în Nottingham de către Oficiul de Subveghere Comunitară a lui Rob O'Copp, care dublează, supraveghează şi inventariază cu atenţie derapajele poliţiei comunitare britanice.

Şi poliţiştii se sărută, nu-i aşa?

Nu se putea un subiect mai fertil pentru tinerii artişti contemporani din diferite colţuri ale lumii, care sunt dublaţi în cea mai mare lor majoritate şi de activişti culturali, politici şi sociali. Bienala a adus la Bucureşti lucrările unor artişti din mai multe ţări ale lumii: Germania, Franţa, Austria, Marea Britanie, Rusia, Polonia, Cehia, Albania, Elveţia, Italia, Portugalia, Olanda, Belgia, Serbia, Slovenia, Republica Moldova, Ungaria, România, Israel, Brazilia, Autoritatea Palestiniană, India, China, Irak şi Statele Unite. Printre cele mai cunoscute nume de artişti contemporani români care expun la această ediţie se află: Zoltan Bela, Benedek Levente, Teodor Graur, Nicu Ilfoveanu, 2 META, Vlad Nancă, Gheorghe Rasovszky.

„Expoziţia explorează forme şi suporturi artistice diverse (fotografie, pictură, obiect, noi media), în deplin consens cu ideea de transdisciplinaritate, de colaborare între artele vizuale şi ştiinţă", susţine curatorul, şi aceste intenţii sunt într-adevăr puse în practică în sălile expoziţiei. Tema generoasă este tratată cu ingeniozitate şi originalitate de tinerii artişti expozanţi, în diverse tehnici, de la fotografie la video-art. O savoare deosebită are lucrarea „Kissing Policeman" (autor The Blue Noses Group), în care decorul tipic rusesc al pădurii de mesteceni devine fundal pentru sărutul pasional a doi agenţi ai legii din „ţaratul" lui Putin. 

"Spaţiul artistic contemporan este posedat de necesitatea acţiunii directe, radicale şi, eventual, politic eficiente în câmpul culturii."
Mica Gherghescu
curator

Info

Bienala Tinerilor Artişti, ediţia a 4-a

Unde: Bucureşti, Palatul Ştirbei (Calea Victoriei 107)

Când: până la 7 noiembrie 2010

Organizator: Fundaţia Culturală Meta

2META Group – seria „Serial Guard“, 2008

Peter Weibel – „Polizei lügt“, din seria „Anschläge“, 1970-1971

Peter Weibel – „Polizei lügt“, din seria „Anschläge“, 1970-1971
Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite