Poetul în camera de gazare

Expoziţia „Benjamin Fondane“ este deschisă la Muzeul „Mémorial de la Shoah“ din Paris. Poetul B. Fundoianu (Benjamin Fondane) şi-a găsit sfârşitul în lagărul de la Auschwitz, la începutul lunii octombrie 1944.

Benjamin Wechsler, fiul negustorului Isaac Wechsler din Herţa Bucovinei, a început să colaboreze, din 1912, la reviste evreieşti şi româneşti. Sub pseudonimul B. Fundoianu, a publicat, în 1914, la vârsta de 16 ani, în revista „Viaţa Nouă“ a lui Ovid Densuşianu. După trei ani de studii la Facultatea de Drept din Iaşi, s-a stabilit la Bucureşti. Numele lui apare în reviste importante ale vremii, ca „Rampa“, „Adevărul literar şi artistic“, „Sburătorul literar“. A semnat poezii şi articole critice.

A intrat în cercurile avangardei româneşti, împrietenindu-se cu Ion Vinea, Saşa Pană, Marcel Iancu şi Brunea-Fox. În 1922, a fondat la Bucureşti, împreună cu Armand Pascal, cumnatul său, care va deveni ceva mai târziu regizor la Théâtre de Champs-Elysée, teatrul de avangardă „Insula“, cu un program inspirat de cele ale lui Copeau şi Georges Pitoeff.

Cei doi au tradus chiar unele piese, cum ar fi „Doctorul zburător“ de Molière sau „În faţa porţilor de aur“ de Dunsany. Fundoianu a şi jucat în unele piese, alături de sora sa Lina Fundoianu-Pascal şi de alţi actori importanţi ai perioadei.

Simbolul evreului rătăcitor

În 1923 Fundoianu s-a hotărât să se stabilească la Paris şi a devenit Benjamin Fondane. Familiarizat cu avangarda românească, prieten cu Tristan Tzara, Constantin Brâncuşi, Ilarie Voronca, Victor Brauner, va continua să colaboreze la reviste româneşti, cum ar fi „Integral“, „unu“, dar şi la publicaţii franceze ca „Discontinuité“ sau „14 rue du Dragon“.

A cunoscut cercurile suprarealiste, dar a filtrat avangarda europeană prin propria personalitate, prin propriile concepţii despre lume şi artă. Ideile lui apar în articole despre Paul Eluard, Louis Aragon, Cocteau, Tzara, într-un număr din „Integral“ dedicat poeziei franceze, dar şi despre Brâcuşi sau Chagall în publicaţii franţuzeşti.

Benjamin Fondane este, în primul rând, poet. A scris în limbile română („Făgăduinţa lui Petru“ – 1918, „Imagini şi cărţi“ – 1922, „Privelişti“ – 1930) şi în limba franceză („Ulysse“ - 1933, „Rimbaud le Voyou“ – 1933, „La conscience malheureuse“ – 1937,„Faux traité d’esthétique – 1938, „Baudelaire et l’experiénce du gouffre“, apărut postum, în 1947). Poemele sale îl au ca figură dominantă pe călătorul Ulise, simbol al intelectualului veşnic cercetător şi al evreului rătăcitor. Ele sunt impregnate de filosofia existenţialistă, a acestui emul al lui Şestov şi admirator al lui Kirkegaard, care era Fondane.

Film şi muzică

Personalitate complexă, artistul a fost interesat de posibilităţile filmului, mai ales ale celui mut. A semnat, încă din 1925, cronici şi analize cinematografice. S-a oprit asupra unor pelicule realizate de René Clair, asupra umorului unor Mack Sennet, Chaplin, Buster Keaton sau Harry Langdon.

A fost, timp de mai mulţi ani, scenarist la studiourile  Paramount şi a realizat filmul „Tararira“ la Buenos Aires, în 1936, o producţie cu aventuri comice interpretate de Cvartetul Aguilar, celebru în epocă, pe muzica transpusă pentru flaut de Paco Aguilar, după Mozart, Haydn, Albeniz, Ravel, Brahms sau melodii idiş. Din păcate, toate copiile au dispărut.

A semnat, de asemenea, trei „Cinepoeme“, o încercare de fuziune între scenariu şi poezie, ilustrate de Man Ray. „O parte din mine, pe care poezia o respinge, şi-a găsit în cinema un debuşeu de nădejde“, afirma Benjamin Fondane.

Soldat şi nearian

În 1938, Benjamin Fondane a devenit cetăţean francez, iar în 1940 a fost mobilizat şi a participat la luptele din Seine-et-Marne. A fost făcut prizonier, a evadat, a fost prins şi apoi eliberat. Din motive medicale a fost demobilizat în 1941. Revenit în Parisul ocupat, a întreţinut relaţii, în această perioadă, cu Emil Cioran, Stephane Lupasco, Paulhan.

Denunţat ca evreu, a fost arestat de poliţia franceză în martie 1944 şi închis în lagărul de la Drancy, împreună cu sora sa Lina. La intervenţia lui Cioran şi a lui Lupasco, i s-a obţinut eliberarea, argumentându-se că „este soţul unei ariene“. Refuză să părăsească lagărul fără sora sa. Deportat la Auschwitz, este gazat în primele zile ale lunii octombrie.

Contemporanul Fondane

Expoziţia de la Paris cuprinde, pe lângă portrete ale lui Fondane semnate de Man Ray, Victor Brauner sau Constantin Brâncuşi, fotografii, imagini din albumul lui cu foto-poeme, lista convoiului cu care a plecat la Auschwitz, cărţi cu scrierile sale, apărute antum sau postum. După război, numele lui Benjamin Fondane a intrat într-un con de umbră. Opera lui a început să fie reeditată în 1965, de Claude Sernet, alt scriitor francez originar din România.

Dar, adevărata redescoperire a ei, atât în Franţa, cât şi în România, s-a produs abia în jurul anului 1980. În deceniul următor, a fost constituită la Paris Societatea de Studii Benjamin Fondane, care publică anual „Les Cahiers Benjamin Fondane“, iar un spaţiu din strada Rollin, unde a locuit scriitorul, a primit numele lui.

Expoziţia „Benjamin Fondane, a fost, de altfel, organizată de „Memorial de la Shoah“, în colaborare cu această societate şi cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Paris. Ea este menită să evoce personalitatea unui artist excepţional, cu deschidere către toate ideile lumii, dispărut din cauza unei paranoice intoleranţe etnice.