Adevarul.ro

Plouă cu recorduri la licitaţiile de toamnă

29 octombrie 2011, 18:00 |  Autor: Nicu Ilie | 

Cuvinte cheie: licitatii, recorduri, weekend literar si artistic, Weekend Adevărul,

Alexandru Ciucurencu, „Natură statică cu carte şi pensule“, 32.000 de euro în Licitaţia de Toamnă

Foto: Artmark

Alexandru Ciucurencu, „Natură statică cu carte şi pensule“, 32.000 de euro în Licitaţia de Toamnă

 

20 de autori şi-au îmbunătăţit cotele personale într-o singură licitaţie din octombrie, iar multe tablouri şi-au dublat valoarea în doar câteva minute

Era 1, anul 1, epoca uleiului. În aceşti termeni poate fi descrisă evoluţia din acest an pe piaţa artei din România, o perioadă în care au fost doborâte aproape toate recordurile în ceea ce priveşte preţurile absolute, preţurile pe autor, preţurile pe centimetru pătrat şi volumul total de tranzacţionare prin licitaţii.

De la apariţia crizei economice, fluxurile financiare împinse de criză către artă au crescut cu aproape 500%, iar cei mai mulţi bani s-au orientat spre valorile cele mai sigure: cele de patrimoniu. Schimbarea a început din 2009, când vechiul cerc restrâns al colecţionarilor a fost completat de un val nou de investitori în artă, atraşi de câştigurile mari de pe această piaţă şi siguranţa financiară pe care o oferă obiectele cu valoare intrinsecă. „În lista valorilor de refugiu, opera de artă se află printre cele mai sigure, după pietrele preţioase prelucrate, dar înaintea lingourilor de aur", explică Radu Boroianu, preşedintele Asociaţiei Comercianţilor de Opere de Artă din România.

Preţurile vin din competiţie

„Turlă la Văratic" a lui Horia Bernea a intrat în licitaţie sub 3.000 de euro şi a fost adjudecat cu 11.000, nou record personal; tabloul „Trei ţărani", semnat de Rudolf Schweitzer Cumpăna, şi-a dublat valoarea în sală, încheind licitaţia cu 20.000 de euro, la fel ca şi „Peisaj de iarnă" al lui Jean Steriadi; acelaşi Schweitzer Cumpăna urca în septembrie de la 15.000 de euro, la cât era estimarea minimă pentru uleiul „În vizită", la 40.000 de euro, preţ de închidere.

Lucrarea de patrimoniu „Ciobănaş pe Valea Doftanei", a lui Nicolae Grigorescu, a fost disputată de şapte participanţi la licitaţie şi a parcurs 36 de paşi de licitare, preţul ridicându-se de la 75.000 de euro (primul pas de licitare), la 250.000 de euro (preţ final). Creşterea numărului de participanţi şi apariţia constantă a unor nume noi printre adjudecatari a dus la accentuarea competiţiei, la creşterea numărului celor care licitează pentru aceeaşi lucrare, iar gradul de adjudecare a crescut la peste 90% la principala casă de licitaţii, Artmark.

Plaja emergentă

Cele mai importante dispute se dau pe plaja de preţ între 10.000 şi 30.000 de euro, care corespunde autorilor emergenţi. Portretul robot al acestora ar fi: pictor interbelic din preajma vechilor maeştri, lucrări în tehnică impresionistă. O listă de nume îi poate include pe Steriadi, Dărăscu, Cheller, Iser, Ipolit Strâmbu sau Adam Bălţatu. Dintre aceştia, Dărăscu şi Strâmbu au stabilit recent noi recorduri personale. Cota lui Ciucurencu a ajuns la 32.000 de euro, după ce precedentul record fusese de 25.000 în 2010. Iorgulescu-Yor a ajuns la un maxim de 11.000 de euro, Alexandru Moscu la 20.000, Ghiaţă la 14.500, Ştefan Popescu la 18.000, iar Schweitzer Cumpăna la 40.000 de euro.

Creşteri majore s-au înregistrat în primăvară pentru vechii maeştri antebelici (Grigorescu, Andreescu, Luchian, Tonitza), iar valul a ajuns la artiştii dintre cele două războaie. Cota încă redusă a acestora face ca lucrările lor să fie atractive ca investiţie, iar concurenţa pentru ele rămâne un factor esenţial în creşterea pieţei de artă.

66.744 de euro este noul record personal Gheorghe Petraşcu, stabilit pe 18 octombrie la Alis, după 3 ani de stabilitate.

Agenda investiţiilor:  Noiembrie începe cu Grigorescu şi Petraşcu

Prima zi din noiembrie, prima licitaţie a lunii, sesiunea de la Alis are în prim-plan un „Han la Oratii" (foto), de Nicolae Grigorescu, evaluat la 370.000 de lei, şi tabloul „Femeie în interior", al lui Gheorghe Petraşcu, evaluat la 300.000 de lei. Întreaga licitaţie, cu 76 de loturi în sumar, are o valoare în creştere faţă de precedentele de la Casa de licitaţii Alis, implicând şi alte semnături de mare notorietate: Schwei-tzer Cumpăna, Câlţia, Piliuţă, Şirato, Baba, Bălaşa şi Bălţatu. Aceeaşi casă de licitaţii a anunţat o licitaţie de mare interes pentru finalul lunii, pe 29 noiembrie fiind programată vânzarea lucrărilor din colecţia Alexandru Bittner, cu lucrări remarcabile de Sabin Bălaşa, Camil Ressu, Henri Catargi, Marcel Chirnoagă şi Max Herman Maxy.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    FOTO-VIDEO Postmodernism: Style and Subversion 1970–1990” cea mai cool expoziţie a momentului

    "O fantomă bântuie Europa". N-are formă şi nici consistenţă, dar totuşi există, are stil şi est ...

    Piaţa de artă: Săptămâna artiştilor contemporani

    Cu o licitaţie care le este dedicată şi altele două în care au prezenţe remarcabile, pictorii c ...

    Piaţa de artă: Ministerul Culturii, arbitru involuntar

    Cu investitori atraşi de „arta consacrată“, ordinele de clasare în Patrimoniul Naţional Mobil f ...

    5.000 de tablouri în căutarea pragului de 5.000 de euro

    Cu circa 11 milioane de euro pentru cele aproape 5.000 de tablouri şi desene licitate în decurs ...

    Piaţa de artă: Ce picturi cumpără vânzătorii de artă

    La finalul unui an în care piaţa de artă de la Bucureşti a crescut de la 8 la 14 milioane de eu ...

    În colţul roşu: Nicolae Tonitza

    Vârful clasamentului picturilor româneşti este provocat în Licitaţia de Iarnă „100 de capodoper ...

    Tragedie la Horezu. Un mort şi patru grav răniţi, printre care şi asistenta de pe Ambulanţă

    Şoferul unui BMW a intrat cu maşina în copacii de pe marginea drumului. O tânără a murit, o alt ...

    "Atenţii" pentru "Il Luce"! Ahmetov i-a cumpărat un ceas de 100.000 de euro!

    Miliardarul Rinat Ahmetov a fost cel care a avut de la început încredere deplină în omul şi ant ...

    Tablourile de Grigorescu şi Dărăscu, furate din casa Dr. Petru Groza şi înlocuite cu falsuri, au fost recuperate

    Hoţii au reuşit să fure din casa memorială Dr. Petru Groza din deva trei tablouri evaluate la 4 ...

    Branşamente electrice ilegale, descoperite la hotelul Histria

    Cu ocazia demolării, spun anchetatorii, la hotelul Histria din staţiunea Mamaia aparţinând afac ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole