Pictura fără sfârşit

La Muzeul Naţional de Artă Contemporană, o expoziţie îl aduce în amintirea publicului românesc pe Andrei Cădere. Plecat în 1967 din România la Paris, Andrei Cădere s-a făcut destul de repede cunoscut în lumea artistică occidentală.

 Spaţiul generos al sălilor de la MNAC este colorat de o dispunere de „bare” pictate în culori primare, după o regulă care scapă privitorului. De dimensiuni diferite, unele mai mici, grupate orizontal pe perete, altele mai mari, agăţate vertical, sprijinite oblic sau formând pe podea un adevărat itinerariu, baghetele lui Andrei Cădere ritmează spaţiul delimitându-se în acelaşi timp, impunându-se vederii, afirmându-şi forţa vizuală.

Sunt construite din bucăţi rotunde de lemn, a căror lungime este egală cu diametrul, perfect şlefuite şi pictate cu mare atenţie. Şi sunt, de fapt, fără sfârşit. Fiecare dintre ele ar putea continua la infinit. De aici, şi titlul expoziţiei al cărei paradox constă în titulatura pictură dată unor forme tridimensionale.

Protestul unei bare multicolore

Andrei Cădere şi-a început cariera artistică în ţară cu pictură. Ajuns în Occident, a adoptat estetica conceptua-listă, prefigurată de Marcel Duchamp, potrivit căreia orice obiect din lumea înconjurătoare poate deveni operă de artă, dacă este plasat într-un context artistic.

Conceptualismul a acoperit scena artistică, cu aproximaţie, din 1967 până în 1978. Artiştii curentului au păstrat şi caracteristici ale minimalismului, care reţinea numai trăsăturile fundamentale ale obiectului artistic. Ambele sunt o reacţie la formalimul anterior, cuprinzând şi un protest social al artistului.

Născut în 1934, la Varşovia, unde tatăl lui era diplomat, Andrei Cădere urmează studiile la Bucureşti. La Paris, are comportamentul tipic unui artist conceptualist. Se face cunoscut mergând peste tot, pe stradă, în cafenele, în restaurant şi chiar în expoziţiile altor artişti, cu o bară pe umăr şi aşezând-o într-un colţ. Interesant, bara reuşea întotdeauna să se individua-lizeze, să-şi afirme prezenţa. O dată a fost chiar dat afară dintr-un muzeu, explicându-i-se că este interzisă intrarea cu umbrele! În 1967, expune la Târgul Experimental de Artă de la Paris.

Doi ani mai târziu, prezintă la Salonul de primăvară un tablou în relief, format din semibaghete colorate şi, în acelaşi an, înfăşoară portalul clădirii American Center din capitala Franţei cu 750 de metri de sfoară, în cadrul proiectului Work in Progress al artistului Christian Boltanski. 

În 1971, participă la Bienala Tinerilor de la Paris, în secţiunea conceptualistă. Urmează expoziţia Documenta 5 de la Kassel (1972). Artistul îşi plimbă barele, devenite emblematice, prin toată Europa şi la New York, într-un fel de plimbări – performance, încercând să inducă ideea independenţei operei de contextul artistic instituţionalizat.

Drumul fără sfârşit al artistului

Andrei Cădere moare la numai 45 de ani şi pentru o perioadă opera lui iese din peisajul estetic. Până de curând, când i se organizează, la Muzeul de Artă Modernă al oraşului Paris, în colaborare cu Staatliche Kunsthalle din Baden-Baden şi Bonnefantenmuseum din Maastricht prima expoziţie cu ansamblul operei sale.

Proiectul şi catalogul expoziţiei aparţin directoarei muzeului de la Baden-Baden, Karola Grasslin. Catalogul cuprinde o analiză completă a operei lui Andrei Cădere, despre care, în 1987, criticul de artă francez Catherine Millet scria: „Enigmatic, cu atât mai mult cu cât moartea i-a răpit prematur silueta familiară, Andrei Cădere s-a plimabat la vernisaje, de-a lungul anilor, cu un mare baston din bile multicolore.

Bastonul era un pasager clandestin în expoziţiile în care mergea Cădere. (...) În toate cazurile, el devenea revelator pentru condiţiile necesare viziunii operei de artă...”

În expoziţie, un film video scurt ne face cunoştinţă cu artistul. Undeva, pe o stradă pe care se plimbă cu „bastonul” pe umăr.

Info

Andrei Cădere.
Pictură fără sfârşit

Loc: Muzeul Naţional de Artă Contemporană
Perioada: 25 septembrie - 25 noiembrie; orele: 11-19