Adevarul.ro

Piaţa de artă: Ce picturi cumpără vânzătorii de artă

30 decembrie 2011, 23:00 |  Autor: Nicu Ilie | 

Cuvinte cheie: piaţa de artă, Artmark, cultura, Weekend Adevărul, weekend literar si artistic, pictura, licitatie,

Ştefan Luchian, „Pierrot“, cea mai importantă lucrare vândută la Goldart în 2011

Ştefan Luchian, „Pierrot“, cea mai importantă lucrare vândută la Goldart în 2011

 

La finalul unui an în care piaţa de artă de la Bucureşti a crescut de la 8 la 14 milioane de euro, comercianţii fac o retrospectivă a evenimentelor din 2011 şi încearcă prognoze pentru 2012.

Apariţia cifrelor de final de an conturează vânzări brute de 13,6 milioane de euro, o extindere cu 63% a pieţei faţă de anul precedent. Statisticile iau în calcul predominant vânzările prin licitaţii, pentru vânzările efectuate prin galerii neexistând o monitorizare transparentă.

Care au fost cele mai importante evenimente pe piaţa de artă în 2011? Privit din zona Rondului Coşbuc din Bucureşti, unde îşi are sediul EA Gallery condusă de Radu Boroianu, preşedintele Asociaţiei Comercianţilor de Artă din România, răspunsul este indubitabil: „«În iatac», de Nicolae Tonitza". Radu Boroianu, promotor al pieţei de artă din ţară, şi-a exprimat adesea nemulţumirile faţă de ritmul în care se dezvoltă gustul pieţei şi de supralicitarea picturii tradiţionaliste de tip „car cu boi". „De fiecare dată noi, românii, trebuie să o luăm de la început. Nu e tragic", spune el, „E tragică însă inconştienţa cu care nu o facem".

Boroianu consideră că mulţi dintre pictorii vechi s-au autoizolat în România în gusturi şablonarde, rupte de pictura europeană, şi salută ascensiunea lui Tonitza, ajuns primul în topul vânzărilor, în decembrie.

Apariţia investitorilor

Privită de lângă Ateneu, unde este sediul casei de licitaţii Artmark, liderul pieţei în 2011 cu o cotă de 78%, retrospectiva 2011 rezidă în aspectele financiare. Alexandru Bâldea, preşedintele Artmark, apreciază ca eveniment central al anului apariţia fondului de investiţii în artă de la Certinvest. Pentru Bâldea, acesta este un semnal de stabilitate a pieţei, în momentul în care investiţii semnificative sunt făcute pe principii investiţionale. Fondul este unul deschis pentru subscrieri publice şi a investit deja peste un milion de euro, predominant în arta de patrimoniu.

Creşterea indicatorilor financiari este şi pentru Goldart, a doua casă de licitaţii din piaţă, semnalul cel mai bun din 2011. Reprezentantul Goldart, Luminiţa Ghilduş, enumeră, ca argument, recordurile casei de artă pe care o reprezintă, centrate în jurul tabloului „Pierrot" al lui Luchian, vândut cu 125.000 de euro.

Colecţiile personale ale comercianţilor de artă

În ceea ce priveşte investiţiile personale făcute de comercianţii de artă, strategiile au fost extrem de diferite. Din zona Pieţei Dorobanţi, galeristul Valeriu Voichiţă mărturiseşte că a cumpărat patru lucrări în 2011, autorii fiind Iser şi Tonitza.

Alexandru Bâldea spune că el nu colectează artişti, ci opere care îi plac şi că în 2011 a făcut operaţiuni de swap, respectiv a vândut opere mai puţin valoroase ale aceloraşi autori pe care i-a cumpărat. „Colecţia mea, spune el, a avut de câştigat în valoare în acest an, chiar dacă numărul lucrărilor a scăzut. Dar asta e bine, pentru că numărul pereţilor e limitat şi nu se face să ai opere de artă pe care să nu le poţi expune."

Radu Boroianu a cumpărat opere ale unui artist necunoscut, de la final de secol XIX şi început de secol XX, „cu flori ce îl anunţau pe marele Luchian". Artistului în cauză, Ghenea, nici nu i se cunoaşte prenumele şi nicio operă a sa nu a apărut în licitaţii.

De la Goldart, Alexandru Ghilduş, el însuşi pictor contemporan şi fost preşedinte UAP (Uniunea Artiştilor Plastici), spune că a cumpărat în special colegi de generaţie.

Optimism, ediţia 2012

Niciunul dintre comercianţii de artă contactaţi nu are temeri privind scăderea pieţei în 2012. Optimismul lor se bazează pe cei patru ani de creştere explozivă. Nici măcar asupra trendurilor nu există diferenţe de opinie. Astfel, şi în 2012, dominanta se anunţă a fi pictura de patrimoniu, ceea ce în formularea lui Radu Boroianu sună: „Categoria de subiecte păşuniste, a nudurilor fără har şi a ulcelelor cu floricele grăbite, indiferent de «dotarea» semnăturilor, va domina şi 2012".

Nuanţele sunt însă posibile şi o creştere importantă a avangardei este anunţată încă de la sfârşitul lui ianuarie, când va avea loc o licitaţie ce reuneşte tablouri de Marcel Janco, MH Maxy şi Victor Brauner.

Artişti şi cote: Octav Băncilă, surpriza topului 2011

Tablourile semnate de Octav Băncilă intrau în licitaţiile din 2011 cu un randament anual calculat în 2010 la uşor peste 41% şi un preţ mediu pe lucrare, pentru acelaşi an, de 8.237 de euro. Cea mai bună vânzare în 2010 fusese un preţ de 15.000 de euro obţinut de tabloul „Ţărăncuţă", urmată de adjudecarea, la 13.000 de euro, a lucrării „Evrei de vorbă în Târgu Cucu" (foto). În 2011, tema evreilor revine şi lucrarea „O afacere bună" creşte de aproximativ patru ori valoarea celui mai bine vândut tablou şi îl urcă pe autor în topul de vânzări. Adjudecarea s-a făcut în vară la Artmark, iar preţul record, de 52.500 de euro, a fost obţinut în condiţiile în care tabloul intrase în licitaţie la o valoare estimată de 18.000 de euro.

Agenda investiţiilor: Arta, cote financiare de weekend

În condiţiile în care majoritatea site-urilor financiare înregistrează scăderi la final de săptămână, Indexul independent Tudor-art vorbeşte despre o creştere a numărului de accesări în aceste zile. „Sunt zile destinate de colecţionari documentării, probabil", opinează Dan Tudor, coordonatorul proiectului. Indexul on-line, singurul de acest gen din România, conţine detalii despre aproximativ 16.500 de vânzări efectuate în perioada 1995-2011. Potrivit realizatorilor acestuia, există trei categorii de public interesat. Prima - nucleul dur al colecţionarilor de artă, potent financiar şi bine informat. A doua - un grup difuz de nostalgici ai colecţiei de artă. Iar cea de-a treia - grupul migratorilor de pe pieţe aflate în declin (imobiliare, bursă etc).

„Prânzul Tâmplarilor“ de Rudolf Schweitzer-Cumpăna

Corelaţia dintre acţiunile desfăşurate în piaţă şi accesările pe site este descrisă de Dan Tudor astfel: „Rudolf Schweitzer-Cumpăna a acumulat puncte de interes în perioada sa de glorie. Tot aici era cândva şi Jean Keller. Acum e mult mai jos. O inversare faţă de începutul anului apare între Nicolae Grigorescu şi Nicolae Tonitza, inversare care confirmă vânzările din acest an pentru fiecare dintre ei şi poate arăta un trend pentru perioada următoare".

Top 10 vânzări la licitaţii

1. Nicolae Tonitza, „În iatac" (14.12.2011, Artmark), 290.000 de euro

2. Nicolae Grigorescu „Ţărăncuţă odihnindu-se", (13.04.2011, Artmark), 270.000 de euro

3. Ştefan Luchian, „Flori de primăvară" (23.03.2011, Artmark), 155.000 de euro

4. Ion Andreescu, „Ulcică cu flori de câmp" (12.05.2011, Artmark), 135.000 de euro

5. Ion Ţuculescu, „Mare fermecătoare" (23.03.2011, Artmark), 105.000 de euro

6. Constantin Artachino, „Scenă din Dobrogea" (15.07.2011, Artmark), 67.500 de euro

7. Theodor Pallady, „Natură statică cu mâţişori" (15.06.2011, Artmark), 65.000 de euro

8. Gheorghe Petraşcu, „Veneţia" (18.10.2011, Artmark), 66.744 de euro

9. Nicolae Dărăscu, „Chioggia" (15.06.2011, Artmark), 57.500 de euro

10. Octav Băncilă, „O afacere bună" (15.07.2011, Artmark), 52.500 de euro

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Creatorul personajului antologic Zorba Grecul

    Visul suprem al libertăţii, oricând şi oriunde, este firul roşul care străbate literatura şi vi ...

    VIDEO Moştenirea lui Steve Jobs: zece lecţii de viaţă de la geniul Apple

    Acum, când anul 2011 se pregăteşte să tragă cortina, ne amintim de omul despre care am scris ş ...

    Piaţa de artă: Ministerul Culturii, arbitru involuntar

    Cu investitori atraşi de „arta consacrată“, ordinele de clasare în Patrimoniul Naţional Mobil f ...

    Ce poate ascunde pofta de dulciuri

    Dorinţa de a mânca dulciuri este cauzată uneori de carenţe de crom, magneziu sau de zinc. Alteo ...

    5.000 de tablouri în căutarea pragului de 5.000 de euro

    Cu circa 11 milioane de euro pentru cele aproape 5.000 de tablouri şi desene licitate în decurs ...

    Paradisul lui Pirelli

    Calendarul pe 2012 al faimosului brand reuneşte frumuseţi fotografiate în Corsica. Pagini reali ...

    Piaţa de artă: Recordurile lunare din 2011

    Un clasament frivol, dar care surprinde tendinţele din piaţă. Cu opt tablouri în topul anului, ...

    VIDEO Ce se întâmplă cu bagajul tău după ce trece de check-in? Imagini filmate cu CAMERA ASCUNSĂ

    Aveți grijă ce vă puneți în bagajul de cală. Nu de alta dar s-ar putea să nu rămâneți cu toate ...

    Spectacole de cinci stele în 2011

    Trei dintre cele mai bine cotate montări ale anului trecut vor putea fi văzute pe scenele din R ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole