Omul pe dos

Sculptorul Mircea Roman construieşte în lemn o lume plină de întrebări. Galeria Anticariat “Curtea Veche” de pe strada Franceză din Bucureşti, loc binecunoscut pentru ştiinţa curatorului său de a propune publicului întotdeauna piese rare şi perfect argumentate estetic, găzduieşte, până la 22 noiembrie, expoziţia de grafică şi sculptură a artistului Mircea Roman.

Stabilit din 1992 la Londra, sculptorul Mircea Roman este unul dintre artiştii foarte apreciaţi din Marea Britanie, reuşind, ca şi prietenul său mai vârstnic Paul Neagu, să-şi atragă entuziasmul criticii şi publicului.

S-a născut în Târgul Lăpuş, în 1958, a absolvit Academia de Arte Plastice “Ion Andreescu” din Cluj în 1984 şi s-a remarcat imediat, în cadrul Atelierului 35 din Bucureşti, prin forţa expresivă a lucrărilor, prin ineditul folosirii lemnului şi culorii în sculptură.

Omul pe dos şi ipostazele sale

Subiectul preferat al artistului este omul şi, de multe ori, propria imagine. Nu imaginea copiată după natură, ci aceea interioară, cu toate naivităţile, întrebările, neliniştile şi strigătul de disperare. Din lemn vechi, dar mai ales din jelutong, lemn malaezian colorat şi uşor, în combinaţie cu stejar sau mahon, se întrupează personajele sale paralelipipedice, cu capete hieratice amintind de monumentalitatea artei egiptene, cu picioare mari, de obicei fără braţe, în poziţii expresioniste.

Există o întreagă galerie de personaje, de la “Omul Barcă” la “Omul Alb”, la “Autoportret la 30 de ani”, la “Omul cu braţele întinse”, “Nevinovatul”, “Un om întreg”, la personaje feminine cu coafuri egiptene şi rochii trapez, transparente (“Fusta”) sau “Omul pe dos”… O mulţime de ipostaze ale umilinţei, ale nimicniciei condiţiei umane. Nu o dată, “portretizarea” este realizată cu umor, ca în cazul “Rochiei roşii”, sculptură având deschiderea de clopot la picioare, nu la cap, ca o vagă şi amuzată sfidare a obsesiei sexului.

La vedere, părţile sunt fixate cu pene de lemn, iar culoarea, roşie întotdeauna, mai nou şi albă, pune semnul pasiunii peste alcătuirea sculpturală. Uneori, mai ales în Autoportrete, capul personajului devine un fel de pâlnie de megafon, o gaură neagră, dreptunghiulară, aspirând cu nesaţ realitatea sau strigându-şi cu disperare nevoia de comunicare (“Autoportret la 30 de ani”). Prinse de zid, îndoite, uneori peste o bară, personajele lui Mircea Roman par desprinse dintr-o eternă tragedie umană. Repere spirituale, abstractizate, ale complexei alcătuiri omeneşti.

Vârstele autoportretului

În expoziţia de la Curtea Veche, Mircea Roman expune, de această dată, şi grafică. Acuarelă, laviuri, în cea mai mare parte mărturii ale căutărilor sculptorului, drumul artistului de la idee la întruparea ei în forma tridimensională. Figuri-mască, îngeri, personaje strigându-şi angoasa prefigurează formele sculpturale. Au, faţă de acestea, un plus de ingenuitate, de emoţie, de sensibilitate.

Bucureştiul are însă prilejul acum să cunoască operele recente ale artistului nu numai la Curtea Veche. O selecţie de sculpturi, printre care şi un “Autoportret la 50+1”, de data aceasta cu chip, este expusă la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, într-o expoziţie ce grupează patru artişti născuţi în Târgul Lăpuş: Viorel Marton, Dorel Petreuş, Laszlo Valovits şi Mircea Roman.

Selecţia de sculpturi de acolo şi piesele de la Curtea  Veche conturează momentul actual din creaţia artistului ce-şi duce existenţa între Londra şi Bucureşti şi care, aşa cum se întâmplă mai întotdeauna la noi, a trebuit să treacă graniţa pentru a fi cu adevărat apreciat şi cunoscut. A fost nevoie să obţină Marele Premiu la Trienala de Sculptură de la Osaka (1992), Premiul Delfina Studio Londra (1994), să i se comande “Omul Barcă” de pe malul Tamisei pentru a deveni unul dintre artiştii importanţi ai artei contemporane româneşti.

Într-o introducere la catalogul expoziţiei din 2006 a artistului, de la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, criticul de artă englez, John McEwen, scria: “Simplitatea, demnitatea şi un sentiment al atemporalităţii rămân semnele distinctive ale artei sale, asociate cu o conştientizare modernă, armonizată psihologic, a comediei şi tragediei condiţiei umane.

Este un privilegiu pentru Marea Britanie ca un artist de talia lui Mircea Roman să trăiască şi să lucreze la Londra, dar aceasta este doar o întâmplare. Aşa cum mărturisesc cu putere lucrările sale, arta nu cunoaşte graniţe naţionale sau temporale”.

Info

Expoziţie Mircea Roman
Unde: Galeria Anticariat Curtea Veche
Adresa: Strada Franceză nr. 31
Orar: luni – duminică, orele 9 -17