Întâlnire a istoriei cu arta

Muzeul Naţional de Istorie a României prezintă, până la 14 iunie, expoziţia „Familia regală. O istorie în imagini“.Organizată cu participarea mai multor muzee, selecţia de piese îmbină documentul scris sau fotografic cu lucrări de artă reprezentative pentru subiect, dar şi pentru istoria artei.

Pe lângă lecţia de istorie pe care organizatorii au gândit-o, expoziţia permite formarea unei imagini despre un segment al artei româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor, mai puţin cunoscut până acum publicului larg.
Imaginea unei lumi uitate.

Desigur,cele mai multe piese de pictură, sculptură sau artă decorativă au caracter oficial. Faptul că este vorba, în principal, despre portretele familiei regale, care intră în categoria artei oficiale, nu le schimbă statutul de opere de artă.

Dacă unii artişti au rămas consemnaţi în primul eşalon al domeniului şi după al Doilea Război Mondial, cum ar fi pictorii Carol Popp de Szatmari, Nicolae Vermont, Eustaţiu Stoenescu sau sculptorii Wladimir Hegel, Oscar Han sau Militza Pătraşcu, alţii au intrat într-un con de umbră.

Să-i amintim numai pe Emil Volkers, autorul picturii „Venirea în ţară a Prinţului Carol”, compoziţie ce pare astăzi scoasă dintr-un basm cu haiduci, pe Otilia Michail Oteteleşanu, ale cărei naturi statice apar din când în când în licitaţiile bucureştene, sau pe sculptorul Dimitrie Măţăoanu, autor al unor grupuri statuare, unele dispărute.

Recent o vie dispută a avut loc la Craiova în jurul hotărârii de a realiza o copie după lucrarea sa „Asta-i muzica ce-mi place”, dedicată eroilor din Războiul pentru Independenţă. Ar mai fi de amintit numele lui Gheorghe Leonida, autor printre altele al capului statuii „Iisus” din Rio, considerată una dintre minunile lumii moderne. Un alt sculptor, cunoscut şi pentru medalistica sa de nivel european, Emil W. Becker.

Bucureştiul, în calea artiştilor lumii

Încă mai puţine lucruri se ştiu despre artiştii străini care au lucrat pentru Casa Regală şi ale căror nume însemnau ceva în epocă. Un portret al Reginei Elisabeta este semnat de Valentino Brustolon, artist veneţian, cu comenzi la Londra, Paris şi în România. Autorul unui alt portret al „Reginei Elisabeta” este americanul George Peter Alexander Healy, elev al lui Gros la Paris, cunoscut pentru portretele unor figuri ilustre ale vieţii americane, printre care şi Abraham Lincoln.

De mai aproape, din Ungaria vecină, au venit Phillipe de László, portretist distins cu Marea Medalie de Aur la Expoziţia Internaţională de la Paris din 1900, Alice Gosztony, ale cărei lucrări se află şi în colecţiile MOMA, sau Arthur von Ferraris, devenit un adevărat cetăţean al lumii după studiile la Academia Julian din Paris, ale cărui lucrări, expuse la Paris, Viena, Berlin aveau de cele mai multe ori subiecte din Egipt sau Orientul Mijlociu. Printre personajele portretizate de el s-a numărat şi John Davison Rockeffler.

Simpla enumerare dă o imagine despre atmosfera cosmopolită a artelor româneşti în epocă şi despre locul Casei Regale în contextul european.Piesele de mobilier sau ceramică, emailurile construiesc o atmosferă specială prin interesanta alăturare a artei populare româneşti cu produsele manufacturilor germane, englezeşti sau vieneze şi oferă imaginea evoluţiei acestor genuri de la clasicismul secolului al XIX-lea la Art Nouveau-ul atât de îndrăgit de Regina Maria.