Începe Licitaţia de Primăvară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Lucrarea „Marea la Techirghiol“, de Gheorghe Petraşcu (ulei pe pânză, 43 x 50,5 cm), este estimată la 35.000 – 55.000  de euro
Lucrarea „Marea la Techirghiol“, de Gheorghe Petraşcu (ulei pe pânză, 43 x 50,5 cm), este estimată la 35.000 – 55.000 de euro

De la ora 19.00, la Hotelul Marriott, Grand Ballroom, din Capitală, Casa Artmark va scoate la vânzare lucrări-vedetă ale lui Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu şi Gheorghe Petraşcu.

Tabloul de rezistenţă al Licitaţiei de Primăvară este semnat Nicolae Tonitza: pictura „Trei fraţi", repatriată recent de la Paris, în care sunt reprezentaţi copiii pictorului. Datată la începutul anilor '20, capodopera este evaluată la 100.000-200.000 de euro.

Alte şapte lucrări de Toni­tza vor mai fi scoase la licitaţie, printre acestea şi un studiu pentru „În iatac", pictură vândută în iarnă cu preţul-record de 290.000 de euro. Studiul, cu dimensiuni de 41,5  x  27,5 cm, a fost estimat la 40.000-70.000 de euro.

Se va licita peste cinci ore

Având 207 loturi şi o durată anticipată de aproape cinci ore, Licitaţia de Primăvară de la Artmark este prima de foarte mari dimensiuni desfăşurată la Bucureşti. Valoarea adjudecărilor este estimată la peste 1.500.000 de euro. Printre lucrările scoase la vânzare se mai numără şi unele ale pictorilor Nicolae Grigorescu, Francisc Şirato, Theodor Pallady, Petre Iorgulescu-Yor, Gheorghe Petraşcu şi Nicolae Dărăscu. Tabloul semnat Grigorescu face parte din seria celebră a „Carelor cu boi" şi este evaluat la 60.000-120.000 de euro.

Alte două tablouri-eveniment sunt cele semnate Şirato - „Piaţă la Balcic" şi Petraşcu - „Marea la Techirghiol". Lucrarea „Piaţă la Balcic" (ulei pe carton, 46 x 54,5 cm) este estimată la 30.000-50.000 de euro şi a fost inclusă, de-a lungul timpului, în trei colecţii private, dintre care una în Statele Unite ale Americii şi două în România (printre acestea şi renumita colecţie H. Trembiski, alcătuită de un cunoscut avocat din Bucureşti).

„Marea la Techirghiol" a lui Gheorghe Petraşcu este estimată la 35.000-55.000 de euro şi este cea mai valoroasă din seria de nouă picturi Petraşcu scoase la licitaţie, reprezentând piesaje, naturi statice şi compoziţii cu personaje. Tabloul a participat la două expoziţii de anvergură şi a fost  inclus în colecţia dr. Gheorghe G. Chipail, celebru chirurg ieşean.Doar 44 dintre cele 207 loturi au preţuri de deschidere de peste 5.000 de euro (între acestea fiind mai multe tablouri de 50.000-100.000). 

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite