Graffiti şi concerte la Teatrul Naţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe terasa "La Motoare" de la TNB începe Puzzle Project Art Festival Weekendul acesta se anunţă plin de culoare şi muzică. Terasa "La Motoare" din Bucureşti găzduieşte festivalul Puzzle

Pe terasa "La Motoare" de la TNB începe Puzzle Project Art Festival

Weekendul acesta se anunţă plin de culoare şi muzică. Terasa "La Motoare" din Bucureşti găzduieşte festivalul Puzzle Project Art, care va reuni între 20 şi 27 iulie artişti plastici, trupe muzicale şi DJ din nouă ţări.

Proiectul artistic Puzzle Project, care anul trecut a decorat cu graffiti un perete de pe terasa Teatrului Naţional Bucureşti, a ajuns la a doua ediţie sub formă de festival. Puzzle Project Art Festival va reuni artişti plastici, precum şi trupe muzicale şi DJ din nouă ţări.

Evenimentul se va desfăşura între 20 şi 27 iulie pe terasa "La Motoare" de la TNB şi va cuprinde mai multe categorii: arte plastice, muzică şi proiecţii video. Şi-au anunţat prezenţa artişti plastici din România, Turcia, Palestina, Israel, Croaţia şi Marea Britanie. Aceştia vor performa sub tema "Conflict?", întrebare la care vor răspunde cu toţii prin concepte creative.

"Anul acesta, vaca din Lăptărie dă Arte!"

De asemenea, serile de festival vor fi animate de concerte susţinute de formaţii şi DJ din România, Germania, Bulgaria şi Polonia. Proiectul mai include, la fel ca la ediţia precedentă, evenimente interactive pe aceeaşi temă, precum o expoziţie foto la care publicul este invitat să participe, un concurs de ilustraţie şi de postcarduri, un workshop de stencil, pictură pe obiecte ceramice şi comics.

Toate aceste manifestări se vor închega sub forma unui "puzzle cultural", cu sloganul: "Anul acesta, vaca din Lăptărie dă Arte!" Ediţia de anul trecut, cu numele "Puzzle Project", a fost concepută de George Bodocan, artist plastic, ca fiind prima tabără de creaţie cu public.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite