Festivalul Darcl

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Teatrul Municipal din Brăila va avea loc mâine de la ora 19.30 şi Gala Laureaţilor Festivalul Hariclea Darclee de la Brăila a pregătit un regal interpretativ, astăzi şi mâine. După ce

La Teatrul Municipal din Brăila va avea loc mâine de la ora 19.30 şi Gala Laureaţilor Festivalul Hariclea Darclee de la Brăila a pregătit un regal interpretativ, astăzi şi mâine.

După ce ieri seară a fost programat un eveniment muzical de mare anvergură, Concertul de arii şi scene din capodoperele donizettiene dedicate destinului marcat de dramă şi de tragedie al reginelor din dinastia Tudor, Anna Bolena, Maria Stuarda şi Elisabeta I, astăzi, 10-15.000 de spectatori vor asista pe Esplanada Dunării, la Concertul Extraordinar "Europa cântă cu noi", dedicat aderării ţării noastre la Uniunea Europeană.

Surprize la concert Evenimentul va începe de la ora 21.00, iar continentul reunit va fi reprezentat de E.S. Domnul Pablo Garcia-Berdoy, ambasadorul Spaniei la Bucureşti. Concertul va fi deschis, nu întâmplător, cu Imnul Europei din Simfonia a IX-a de Beethoven, partea sopranei fiind cântată de Mariana Nicolesco acompaniată de Corul Filarmonicii George Enescu şi de Orchestra Festivalului Darclee, dirijată de Maestrul Marco Balderi.

Vor fi interpretate lucrări reprezentative ale compozitorilor europeni din diverse ţări. După care, deşi nu este anunţată în program, toată lumea se aşteaptă să fie intonată melodia emblematică a Festivalului şi Concursului Darclee, faimosul Brindisi din La Traviata de Verdi, în interpretarea Marianei Nicolesco şi a tinerilor ei prieteni.

Numeroase personalităţi din ţară şi din străinătate şi-au anunţat prezenţa la Brăila, în aceste ultime trei zile de foc, în frunte cu Maestrul Radu Beligan, ca întotdeauna, bancherul Anthony van der Heijden, vechi susţinător al Festivalului şi Concursului Darclee, doamna Nadia Constantinescu, soţia fostului preşedinte al României, domnul Theodor Stolojan, Adrian Iorgulescu, ministrul culturii şi cultelor, Cătălin Ionescu-Arbore, directorul Operei din Bucureşti.

Duminică seara, de la ora 19.30, la Teatrul Municipal din Brăila va avea loc şi Gala Laureaţilor, o ultimă oportunitate pentru tinerii câştigători ai concursului de a-şi prezenta repertoriul prin care au câştigat aprecierea juriului.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite